Ion Lucian, un monstru sacru al scenei româneşti, care voia să facă lumea mai bună

Iubirea pentru teatru l-a îndemnat să deschidă pentru public două instituţii de cultură cărora le-a dedicat toată pasiunea sa. În 1964 a fondat Teatrul pentru Copii „Ion Creangă”, iar în 1990 Teatrul Excelsior din Bucureşti. În onoarea sa, una dintre sălile taatrului Excelsior poartă numele marelui actor.

Tot dragostea pentru actorie a fost şi cea care l-a împins să fie profesor şi mentor pentru generaţiile mai tinere de artişti. Ion Lucian a fost şi profesor universitar la Institutul de Teatru şi Film în anii 50, iar între 1998 şi 2000 a predat la Universitatea Hyperion din Capitală.

Recent,  se declara dezamagit de ceea ce se întâmplă în societatea de astăzi. În ultimul interviu pe care l-a dat la România TV, Ion Lucian spunea cu convingere: „Datoria mea era să fac lumea mai bună”. Tocmai de aceea îşi manifesta îngrijorarea pentru degradarea societăţii de astăzi. „Niciodată, în cele şapte decenii de când funcţionez (ca actor, n.r.), România nu a dat dovadă de atâta neînţelegere, de atâta răutate (…) pe care ne-o poate arăta ecranul de televiziune, care este oglinda societăţii umane”, se plângea actorul.

„Sunt speriat de ce văd zilnic în jurul meu. Dacă o să apuc să scriu un volum al amintirilor mele, acesta se va intitula Biruinţele unui învins”, s-a mai confesat actorul, explicând că nu se poate împăca cu gândul că nu a reuşit să facă o lume mai bună, aşa cum şi-a dorit şi cum a luptat cu toate mijloacele lui artistice şi de om ca să o facă.

Alte articole

Controverse și întrebări fără răspuns după moartea fostei ministre Rodica Stănoiu. Iubitul mai tânăr cu 50 de ani se pregătește să pună mâna pe avere: drumuri la notariat și gesturi neașteptate

Ce a pățit fostul partener al Denisei Răducu, în ziua în care s-au împlinit 8 ani de la moartea artistei: „Dacă eram acolo, mă făcea praf!”

„Nu pot să accept asta, n-am făcut-o, mă simt ca un învins”, spunea el cu regret, adăugând că „până voi închide ochii, voi facem cum îmi dictează constiinţa şi ceea ce-mi dictează este numai iubire pentru marele public.”

Pentru el, colegii de teatru au numai vorbe minunate, numai dragoste.

Cu vocea înecată în lacrimi, Alexandru Arşinel a spus că Ion Lucian a fost „un actor imens… n-am să-l uit niciodată!”

Stela Popescu spunea că atunci „când jucai cu el, erai şi tu talentat. Partenerul cu care joci e jumătatea ta pe scenă. El era un partener foarte bun, care te sălta la plasă, te asculta, după aceea te ajuta să fii tu cel care dai replica, cu faţa la public. Nu stătea el cu faţa la public, ci tu, pentru că el era atât de bun în scenă, îşi cunoştea valoare şi de aceea era şi generos.”

„Era ca o pâine caldă, bun, politicos, amabil, nu simţeai diferenţa de vârstă, era omul care te încălzea pe scenă… partenerul extraordinar. La fel era şi în viaţă (…) Am jucat cu el în foarte multe materiale de comedie, şila televiziune, şi la radio … Eram emoţionată când mă gândeam cum am să joc cu acest mare actor. Dar m-a relaxat imediat şi m-am simţit ca şi cum îl cunoşteam dintotdeauna”, a mai spus actriţa.

Ioana Stana Ionescu a povestit că în teatrul Excelsior, „cuvântul de ordine era Excelenţa în toate”. „Ştiam că e în suferinţă, dar credeam că soarta e mai generoasă cu el. Dar dacă el a crezut într-o viaţă mai bună, poate că Dincolo va avea parte de ea, poate o să se bucure de ea acolo”, a spus artista.