Ion Stan se apără: În realitate e vorba de o sponsorizare, şi nu de trafic de influenţă

Deputatul Ion Stan le-a spus membrilor Comisiei juridice, la audieri, că în cazul său este vorba, în realitate, de o sponsorizare, şi nu de trafic de influenţă, iar discuţiile redate în referatul înaintat de către ministrul Justiţiei nu sunt conforme cu realitatea, fiind "trunchiate şi compilate".
Romania TV
04 dec. 2012, 10:20
Ion Stan se apără: În realitate e vorba de o sponsorizare, şi nu de trafic de influenţă

Potrivit raportului Comisiei juridice, Stan le-a spus membrilor acesteia că denunţătorul Dima Nicuşor Sorin a făcut, în mod public, o ofetă de sprijin pentru campania electorală, care era cunoscută de staff-ul de campanie şi care urma să fie înregistrată prin semnarea contractului de donaţie, scrie Mediafax.

Stan a susţinut, în cadrul audierilor din Comisie, că întâlnirile sale din ultima perioadă cu denunţătorul erau menite să „orchestreze” flagrantul.

Deputatul declară, totodată, potrivit sursei citate, că sumele de bani la care se face referire în referatul procurorului de caz nu au fost primite direct, el îndrumându-l pe denunţător să le depună la casieria partidului pentru a fi evidenţiate în contabilitate conform Legii finanţării partidelor politice.

Totodată, avocatul Doru Viorel Ursu le-a transmis deputaţilor din Comisia juridică, la audierea deputatului Ion Stan, că anchetarea acestuia ar fi fost făcută cu brutalitate, fiind ridicat cu forţa din faţa sediului partidului, fără a fi citat, fiind îmbrâncit, ameninţat cu încătuşarea şi condus cu forţa la sediul DNA.

Potrivit Raportului Comisiei juridice, elaborat în urma audierii lui Ion Stan şi transmis Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, avocatul Doru Viorel Ursu le-a spus deputaţilor jurişti că, în cazul clientului său au fost săvârşite, de către organele statului, încălcări premeditate, repetate şi grave ale Constituţiei, Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a legii procesual penale sub aspectul libertăţii, a dreptului de apărare şi a garanţiilor procesuale şi a libertărţii de circulaţie.

Avocatul Doru Viorel Ursu a menţionat, totodată, potrivit sursei citate, că susţinerile din referatul procurorului de caz nu au suportul probator de urmărire penală pe care se bazează, el arătând că Ion Stan este pus sub învinuire, solicitându-se arestarea preventivă doar în baza unor convorbiri.

Potrivit Raportului Comisiei juridice, avocatul Doru Viorel Ursu le-a mai spus deputaţilor jurişti că se poate vorbi de o stare de provocare a lui Stan de către denunţător.

Comisia juridică a Camerei a avizat pozitiv, luni, cu nouă voturi „pentru” şi un vot „împotrivă”, cererea Ministerului Justiţiei privind arestarea preventivă a deputatului Ion Stan, acuzat de trafic de influenţă.

Plenul Camerei Deputaţilor se va întruni în 12 decembrie pe tema ridicării imunităţii deputatului PSD Ion Stan, a decis, marţi, Biroul Permanent al Camerei.

Ministrul Justiţiei a transmis, săptămâna trecută, preşedintelui Camerei Deputaţilor solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PSD Ion Stan, acuzat de două infracţiuni de trafic de influenţă.

Deputatul PSD Ion Stan îi cerea denunţătorului său, omul de afaceri Nicuşor Dima, „câte două milioane, de benzină”, pentru cele 600 de maşini pe care intenţiona să le folosească în campanie, la rândul său Dima estimând că este vorba despre „un miliard, un miliard două sute”, afirmă DNA.

Potrivit referatului trimis de DNA Camerei Deputaţilor, prin care se solicită încuviinţarea arestării deputatului PSD Ion Stan, procurorii arată că parlamentarul a beneficiat de foloase materiale din partea denunţătorului său, scrie Gândul. În interceptări Ion Stan îi solicită denuntătorului său, omul de afaceri Nicuşor Dima, să îl ajute financiar în campania electorală. Denunţătorul a mai precizat procurorilor că în 2009 a plătit pentru peste 155.000 de găleţi roşii care au fost împărţie în campania electorală pentru europarlamentare. În schimbul banilor, Stan i-a promis omului de afaceri contracte pe bani publici.

Într-una din stenograme Ion Stan vorbeşte cu denunţătorul său şi spune că atât Adrian Ţuţuianu, preşedintele CJ Dâmboviţa, cât şi Rovana Pulmb au o datorie faţă de el.

Procurorii susţin că din discuţiile purtate între cei doi a reieşit că Ion Stan, Adrian Ţuţuianu şi Rovana Plumb ar fi beneficiat de sponsorizarea efectuată în campaniile anterioare către formaţiunea politică prin firmele coordonate de Dima Nicuşor Sorin.

De asemenea, Ion Stan i-a propus lui Dima Nicuşor Sorin să îl sprijine în afacerile pe care le derulează, aranjându-i o întrevedere cu Adrian Ţuţuianu, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, despre care a afirmat că a revenit la sentimente mai bune faţă de el şi că „au bătut palma”.

DailyBusiness
Încă un trend ucigaş ia amploare în mediul online. „Mukbang”, fascinaţia pentru cantităţile uriaşe de mâncare
Spynews
Top 5 cele mai sigure locuri în care te poți muta dacă izbucnește al Treilea Război Mondial. De ce sunt ele recomandate
Fanatik.ro
Ce a pățit un jurnalist italian venit la București înaintea meciului FCSB – Bologna: „Românii o iau prea în serios”
Capital.ro
România a pierdut o legendă. Teatrul Naţional a anunțat decesul. A fost o stea de nivel internațional
Playtech.ro
Cum verifici dacă angajatorul ți-a declarat corect grupa de muncă la Casa de Pensii
Adevarul
O expresie fără sens a cucerit generația Alpha: „6-7! este ca o plagă, un virus care le-a acaparat mințile”
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! A fost ucis pe loc! Autocar plin cu suporteri, atacat pe autostradă
Economica.net
Tancuri noi pentru România şi o scurtă istorie a tancului românesc TR-85M1 BIZONUL - Ce este programul "Tanc principal de luptă"
Prosport.ro
FOTO. Sabalenka și Badosa, în costum de baie, au încins imaginația fanilor
kanald.ro
Vesti excelente! Ce trebuie să știe toți românii
Cancan.ro
Ce s-a găsit în apartamentul Vasilicăi Enache, avocata moartă în explozia din Rahova. OBIECTUL care dă ancheta peste cap!
iamsport.ro
Suma pe care MApN i-a cerut-o lui Gigi Becali pentru a-i vinde Steaua București
MediaFlux
Tragedia din Rahova, ca un clip de pe TikTok. Lăcrimăm și scrollăm
stirilekanald.ro
De ce s-a anulat întâlnirea dintre Trump și Putin de la Budapesta. Duș rece pentru președintele SUA
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi