Ionuţ Dumitru: Economia românească a avut a doua cea mai slabă performanţă la nivel european în trimestrul I

Economia românească a avut a doua cea mai slabă performanţă la nivel european în trimestrul I, cu o stagnare a PIB, a declarat, marţi, preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, la o conferinţă de specialitate.
Romania TV
05 iun. 2018, 09:32
Ionuţ Dumitru: Economia românească a avut a doua cea mai slabă performanţă la nivel european în trimestrul I

„Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în trimestrul I o să vedem că a fost o decelerare puternică a creşterii economice. Am avut cifre slabe în industrie faţă de trimestrul anterior. Industria a scăzut. Vânzările cu amănuntul au scăzut faţă de trimestrul anterior. În continuare ca dinamică anuală au o rată destul de bună de creştere. Explicaţia majoră este legată de deteriorarea sentimentului consumatorului…După ce sentimentul consumatorului se îmbunătăţise masiv în ultimii ani, pe finalul anului trecut, pe fondul aşa zisei Revoluţii Fiscale care a bulversat pe toată lumea, sentimentul consumatorului s-a prăbuşit de-a dreptul astfel încât apetitul de a mai cheltui s-a mai diminuat şi lucrul acesta a fost reflectat şi în cifrele economice din primul trimestru. Iar dacă ne uităm la scară europeană, trimestrul I într-adevăr a fost foarte slab în România. S-a vorbit foarte mult că şi economia europeană a încetinit, ceea ce este adevărat, dar economia Românească a avut a doua cea mai slabă performanţă la nivel european în trimestrul I, cu o stagnare a PIB-ului”, a spus Ionuţ Dumitru.

Acesta a afirmat că România a înregistrat o creştere economică trimestrială zero, iar cea anuală este de peste 4% şi este datorată trimestrelor anterioare. Ionuţ Dumitru a precizat că avem o creştere economică foarte fragilă anul trecut.

„Când treci de la 7% la doar 4% în termeni anuali şi stagnare în termeni trimestriali cred că ar trebui să ne întrebăm cât de solidă era creşterea economică de anul trecut”, a declarat Ionuţ Dumitru, citat de Agerpres.

De asemenea, acesta a menţionat că, în acelaşi timp, creşterea economică din ultima perioadă creează dezechilibre. Astfel, deficitul comercial creşte foarte repede, exporturile cresc, dar importurile cresc mai rapid, iar deficitul de cont curent se deteriorează.

„Suntem la 3 şi ceva la sută deficit de cont curent. Este adevărat, la scară istorică este un nivel semnificativ mai mic decât am avut înainte de criză, însă la scară europeană, în noua realitate economică internaţională, România are un deficit de cont curent mare. Dacă ne uităm pe cifrele de anul trecut am avut al treilea cel mai mare deficit de cont curent”, a spus Ionuţ Dumitru.

Potrivit acestuia, majoritate ţărilor europene au surplusuri de cont curent.

Datele Institutului Naţional de Statistică, publicate în 15 mai, arată că produsul intern brut în trimestrul I 2018 s-a menţinut, în termeni reali, la acelaşi nivel cu cel înregistrat în trimestrul IV 2017.

Pe de altă parte, comparativ cu acelaşi trimestru din anul precedent, produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 4% pe seria brută şi cu 4,2% pe seria ajustată sezonier.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT