Ionuţ Dumitru: Revoluţia fiscală, o nebunie pe care nu a înţeles-o nimeni nici până astăzi

Revoluţia fiscală este o nebunie pe care nu a înţeles-o nimeni nici până astăzi şi suntem cu toţii bulversaţi, dar nimeni din Guvern nu poate să explice de ce s-a făcut acest lucru, a declarat, marţi seară, în cadrul primei întâlniri lunare din 2018 a membrilor Camerei de Comerţ Româno-Germane (AHK România), Ionuţ Dumitru, economist-şef Raiffeisen Bank România.
Romania TV
06 mart. 2018, 18:38
Ionuţ Dumitru: Revoluţia fiscală, o nebunie pe care nu a înţeles-o nimeni nici până astăzi

„În toată această nebunie cu Revoluţia fiscală, pe care nu a înţeles-o nimeni nici până astăzi, niciun membru al Guvernului nu a venit să spună cu subiect şi predicat: Noi am făcut asta pentru că… Suntem cu toţii bulversaţi de lucrul acesta, dar nimeni nu poate să explice de ce au făcut-o. Practic, toată această nebunie cu Revoluţia fiscală a deteriorat masiv sentimentul consumatorului pentru că îşi fac griji de nivelul lor financiar. Alţi factori de îngrijorare au fost creşterea rapidă a inflaţiei şi creşterea ROBOR. Avem, în continuare, factori care stimulează consumul. Creşteri de salarii în sectorul public vor mai fi şi destul de mari în perioada următoare, ceea ce înseamnă că dinamica de consum va rămâne destul de alertă”, a spus Ionuţ Dumitru, potrivit Agerpres.

El a menţionat, totodată, că nivelul de creştere economică din România se află la nivelul pre-criză, susţinută fiind de consum în cea mai mare parte.

„Ne-am apropiat oarecum de nivelul de creştere economică pre-criză, dar este important să înţelegem dacă este într-adevăr o creştere pe care o putem susţine. Detaliile arată că avem o creştere economică bazată în cea mai mare parte pe consum. În trimestrul III al anului trecut am avut o creştere a consumului privat de circa 13% în termeni reali. Trebuie să fii în afara realităţii să nu îţi sune un clopoţel când ajungi la o asemenea cifră, să nu fii preocupat de sustenabilitatea creşterii economice. Peste 80% din creşterea economică a fost probabil generată de consum, în timp ce în 2016 toată creşterea economică a fost generată de consum. În acelaşi timp, investiţiile au evoluat foarte slab în ultimii ani, chiar cu scădere în 2016 de circa 4%, pe o creştere economică foarte înaltă. De ce creşte consumul şi de ce ne aşteptăm ca România să crească în continuare în cea mai mare parte bazată pe consum? Pentru că avem toate ingredientele necesare, adică avem salarii care cresc foarte repede. Sigur că asta îi preocupă pe oamenii de afaceri pentru că productivitatea nu ţine pasul cu creşterea salariilor. Anul trecut, productivitatea a crescut binişor în industrie cu circa 6%, dar o majorare dublă a salariilor, cred că problemele de competitivitate sunt absolut evidente. În acelaşi timp, numărul de salariaţi creşte atât în sectorul privat, cât şi cel public. Al treilea ingredient care a stimulat până acum creşterea foarte puternică a salariilor este încrederea consumatorilor”, a susţinut Ionuţ Dumitru.

AHK România a organizat, marţi, prima întâlnire lunară a membrilor săi din acest an, în cadrul căreia s-au adus în discuţie subiecte privind dezvoltarea economică şi perspectivele României.

Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană reprezintă oficial economia germană în România. Potrivit datelor postate pe pagina de internet a entităţii, în calitate de Cameră bilaterală şi organizaţie de membri, AHK România reprezintă interesele firmelor româneşti şi germane, dar şi pe cele ale membrilor în faţa autorităţilor publice.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
Andrei Vochin, analiză dură: „Craiova are două boli: începe prost meciurile și le termină fără benzină”. E vinovat Filipe Coelho?
Capital.ro
Surpriza din programul magazinelor de Sfânta Maria. Cum vor funcționa pe 15 august
Playtech.ro
Ce înseamnă de fapt „vedere la mare” când rezervi un hotel. Diferența dintre sea view și side sea view
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat