Ionuţ Negoiţă anunţă vremuri bune pentru Dinamo: Vom transfera 4-5 jucători importanţi

Acţionarul majoritar al FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a declarat, marţi, la DigiSport, că gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare va transfera în vară patru-cinci jucători, mai ales din Liga I, precizând că au fost demarate discuţii cu fotbalişti importanţi.
Filip Stan
09 apr. 2013, 19:11
Ionuţ Negoiţă anunţă vremuri bune pentru Dinamo: Vom transfera 4-5 jucători importanţi

Am văzut la Steaua o strategie în care anunţă foarte multe transferuri, mai ales înainte să joace cu echipele respective (n.r. – cu care jucătorii sunt sub contract). Noi lucrăm la o strategie de transferuri pe care nu o anunţăm, nu trebuie să ştie toată lumea ce vrem să facem, pe cine vrem să aducem. Important e să se ştie că vom aduce jucători. Eu cred că 4-5 jucători… Sunt şi nume importante cu care suntem în discuţii. Vom lua în mare parte din Liga I.

Va fi un buget de transferuri. Vor mai fi trei-patru jucători tineri, care vor urca în echipa mare. Nu vreau să discut acum (n.r – despre plecări), dar, în principiu, tot ce înseamnă jucători de valoare vreau să rămână„, a spus Negoiţă, cititat de agenţia Mediafax, el adăugând că a investit şapte milioane de euro de când a preluat pachetul majoritar de acţiuni şi că bugetul de transferuri ar fi între unul şi două milioane de euro.

La mijlocul lunii martie, omul de afaceri Ionuţ Negoiţă a preluat acţiunile deţinute de Nicolae Badea şi pe cele ale lui Dragoş Săvulescu, devenind acţionarul majoritar al FC Dinamo.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Gigi Becali s-a enervat în direct după CFR Cluj – FCSB 1-0: „Nu fac eu la fotbal ce zice Ilie Dumitrescu!”
Capital.ro
Horoscop 24 – 30 august 2026. Această zodie are parte de interacțiuni prietenoase și productive la locul de muncă și acasă
Playtech.ro
Stațiunea din România care rămâne aglomerată și în septembrie. Cât costă cazarea după încheierea sezonului
Adevarul
Cazul Lindsay Clancy. Cum a ajuns o mamă care și-a ucis cei trei copii să fie susținută de sute de femei
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Afacerea lui Radu Drăgușin care i-ar putea aduce de 183 de ori mai mult decât a investit
MediaFlux
Ce pensie primești dacă ai muncit 35 de ani cu un salariu de 4000 sau 5000 de lei
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat