Iraniancă vinovată de spionaj în favoarea Marii Britanii condamnată la 10 ani de închisoare

O iraniancă însărcinată cu biroul iranian al British Council, care coopera cu agenţia britanică de informaţii, a fost condamnată la zece ani de închisoare, după ce a mărturisit fără ambiguitate, a anunţat un purtător de cuvânt al sistemului judiciar, Gholamhossein Esmaili, citat de agenţia iraniană de ştiri Fars.
Romania TV
13 mai 2019, 12:00
Iraniancă vinovată de spionaj în favoarea Marii Britanii condamnată la 10 ani de închisoare

Potrivit lui Esmaili, aceată femeie era însărcinată cu proiecte de ”infiltrare culturală” în Iran. El nu i-a dezvăluit identitatea , dar a precizat că a fost sudentă în Marea Britanie înainte să fie recrutată de British Council.

British Council este agenţia culturală a Marii Britanii în străinătate, potrivit news.ro.

Această femeie, a mai precizat el, se află în detenţie preventivă de peste un an. El nu a precizat dacă ea are şi naţionalitatea britanică.

Numărul arestărilor unor iranieni acuzaţi de spionaj a crescut, după ce liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, a denunţat anul trevut ”infiltrarea” unor agenţi occidentali în ţară.