Iranul REFUZĂ să NEGOCIEZE cu marile puteri PROGRAMUL său NUCLEAR

Iranul va refuza să discute despre programul său balistic în cadrul viitoarelor negocieri în dosarul nuclear cu marile puteri, a declarat adjunctul ministrului iranian de Externe Abbas Araghchi, citat de presa iraniană luni.
Romania TV
10 feb. 2014, 11:53
Iranul REFUZĂ să NEGOCIEZE cu marile puteri PROGRAMUL său NUCLEAR

„Le transmit (subsecretarei de Stat americane Wendy) Sherman şi celorlalţi membri ai Grupului 5+1 că problemele referitoare la apărarea Iranului nu sunt negociabile şi că în cadrul negocierilor, în afară de problema nucleară, nu vom discuta alte subiecte”, a declarat Abbas Araghchi.

Potrivit presei americane, Sherman a declarat săptămâna trecută, într-o audiere în Senatul american, că problema programului balistic al Iranului va fi abordată în cadrul noilor negocieri între Iran şi Grupul 5+1 (China, Franţa, Marea Britanie, Rusia, Statele Unite şi Germania) care urmează să înceapă pe 18 februarie la Viena.

După intrarea în vigoare a acordului preliminar de la Geneva, pe 20 ianuarie, aceste noi negocieri vizează un acord definitiv în vederea soluţionării crizei în domeniul nuclear iranian. Obiectivul negocierilor este să asigure că programul nuclear iranian este strict paşnic, aşa cum afirmă Teheranul, şi nu ascunde scopuri militare, aşa cum acuză marile puteri. „La fel cum nu am permis, în cadrul negocierilor precedente, să fie abordate alte probleme, nu o vom permite nici în negocieri viitoare, deoarece problemele în domeniul apărării constituie linia noastră roşie„, a adăugat el.

Iranul a dezvoltat în ultimii ani un program balistic foarte important, inclusiv rachete cu o rază de acţiune de aproximativ 2.000 de kilometri, capabile să atingă Israelul, un lucru care îngrijorează, de asemenea, ţări occidentale.

Rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU condamnă programul balistic al Iranului. Statele Unite şi ţări europene au impus, de asemenea, sancţiuni unor conducători ai unor societăţi care dezvoltă acest program.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Soția lui Vali Vijelie le-a pus la punct pe admiratoarele manelistului! Ce "urare" le-a făcut Carmen Rusu
Fanatik.ro
Craiova are cea mai mică șansă de calificare dintre favoritele Europa League. Supercomputerul a decis după 1-1 cu Ararat
Capital.ro
Dosarul de pensionare poate fi întârziat dintr-o greșeală banală. Detaliul care poate amâna și plata pensiei
Playtech.ro
Cât curent consumă casa chiar și când nu folosești nimic. Aparatele care trag energie 24 de ore din 24
Adevarul
„Este inuman”. Directoarea de la Colegiul Lazăr din București explică de ce refuză examenul separat de admitere. Ce propune
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O persoană a fost găsită carbonizată pe DN1, după ce mașina în care se afla a părăsit carosabilul și a fost cuprinsă de foc. Pompierii au intervenit de urgență
iamsport.ro
”Am văzut români prinși, bătuți”. Legenda Stelei, amintiri tulburătoare de la granița cu Iugoslavia
MediaFlux
Traian Băsescu l-a urecheat pe Nicușor Dan: Degeaba a chemat partidele. Le-a dat exact ce voiau să audă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat