Iranul va trimite o maimuţă în spaţiu, la începutul lunii februarie

Iranul va trimite o maimuţă în spaţiu, la începutul lunii februarie, cu ocazia celei de-a 34-a aniversări a revoluţiei islamice din 1979, a declarat Hamid Fazeli, directorul Organizaţiei spaţiale iraniene.
Romania TV
15 ian. 2013, 16:05
Iranul va trimite o maimuţă în spaţiu, la începutul lunii februarie

„Maimuţele se află în prezent în carantină şi una dintre ele va fi trimisă în spaţiu în timpul decadei Fajr„, care marchează, între 31 ianuarie şi 10 februarie, victoria revoluţiei islamice din Iran, a declarat Hamid Fazeli.

Aceasta va fi prima etapă dintr-un program spaţial care vizează trimiterea în spaţiu a unui astronaut, într-un interval de cinci până la opt ani.

Iranul a lansat deja trei sateliţi în 2009, dar şi o capsulă în care se aflau un şobolan, broaşte ţestoase şi insecte, în februarie 2010.

O tentativă precedentă a autorităţilor iraniene de a trimite în spaţiu o maimuţă a eşuat în 2011. Eşecul a fost recunoscut de Teheran printr-un comunicat oficial, care nu a precizat însă cauzele accidentului.

În timpul acelui experiment, maimuţa trebuia trimisă la o altitudine de 120 de kilometri, printr-un zbor balistic suborbital de circa 20 de minute, la bordul unei capsule de 285 de kilograme, lansată de o rachetă Kavoshgar-5.

Preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, a afirmat de mai multe ori că Iranul speră să trimită un om în spaţiu până în anul 2020.

Cea mai recentă lansare spaţială reuşită de Iran datează din 3 februarie 2012, atunci când Teheranul a plasat pe orbită, cu ajutorul lansatorului Safir, un mic satelit de observaţii, Navid, cu ocazia celei de-a 33-a aniversări a revoluţiei islamice din această ţară.

Teheranul a anulat, în schimb, la scurt timp după aceea, fără a oferi explicaţii, lansarea prevăzută pentru luna mai a unui alt satelit experimental, denumit Fajr.

Programul spaţial iranian este urmărit cu mare atenţie de comunitatea internaţională, care este îngrijorată din cauza posibilelor implicaţii militare ale acestuia.

Occidentalii acuză Iranul, în ciuda dezminţirilor acestui stat, că încearcă să producă lansatoare balistice cu rază lungă de acţiune, capabile să transporte încărcături convenţionale şi nucleare, şi au condamnat cu fermitate toate lansările de sateliţi iranieni.

Din acelaşi motiv, programul balistic iranian a fost condamnat de mai multe ori şi de Consiliul de securitate al ONU.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT