Irina Begu, eliminată în turul al doilea la Indian Wells

Irina Begu a fost învinsă de Karolina Pliskova (Cehia), cu 7-6 (4), 6-1, vineri, în runda a doua a turneului WTA de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 7.972.535 dolari.
Romania TV
10 mart. 2018, 07:36
Irina Begu, eliminată în turul al doilea la Indian Wells

Karolina Pliskova (25 ani), a cincea favorită, s-a impus după o oră şi 32 de minute. Irina Begu a început foarte bine meciul şi a condus cu 5-1 în primul set, iar la 5-4 a ratat două mingi de set, pierzând apoi în tiebreak. Actul secund a fost dominat de Pliskova, care s-a impus cu 6-1.

Begu (27 ani, 36 WTA) a reuşit 5 aşi şi a comis 2 duble greşeli, în timp ce Pliskova a reuşit 4 aşi şi a făcut 2 duble greşeli.

Karolina Pliskova o conduce acum pe Begu cu scorul de 2-1 la meciurile directe, după ce a mai învins-o anul trecut, chiar la Indian Wells, în turul al treilea, cu 6-4, 7-6 (2). Begu câştigase în 2011 în primul tur la Tokyo, cu 1-6, 6-3, 6-4.

Begu va primi pentru participare un cec în valoare de 25.465 dolari şi 35 de puncte WTA.

În alt meci din turul al doilea, Simona Halep, numărul unu mondial, a învins-o pe sora geamănă a Karolinei, Kristyna Pliskova, cu 6-4, 6-4.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Fața nevăzută a lui Assad Al-Hamlawi, dezvăluită chiar de fratele său: „Nu mi-am imaginat niciodată!”. Exclusiv.
Capital.ro
Inteligența artificială ar putea avea efectul opus celui promis. Angajații care folosesc AI muncesc, de fapt, mai mult pe zi
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
MediaFlux
Putin nu vrea Europa la masa negocierilor pentru pace. Rusia amenință trupele străine cu atacuri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT