ISIS-K a revendicat atenatul sângeros. Peste 40 de morţi la ultimul bilanţ

Mai multe explozii au lovit Moscheea Fatemieh din centrul Kandaharului (în sudul Afganistanului), al doilea oraş ca mărime al ţării.
Filip Stan
16 oct. 2021, 07:55
ISIS-K a revendicat atenatul sângeros. Peste 40 de morţi la ultimul bilanţ

Gruparea Stat Islamic-Khorasan (ISIS-K) a revendicat atentatul sinucigaş care a ucis cel puţin 41 de persoane în timpul rugăciunilor de vineri într-o moschee şiită din Kandahar, leagăn al talibanilor, transmite AFP.

Mai multe explozii au lovit Moscheea Fatemieh din centrul Kandaharului (în sudul Afganistanului), al doilea oraş ca mărime al ţării. 41 de persoane au fost ucise şi aproximativ 70 rănite.

Conform unui paznic al lăcaşului de cult, două persoane au intrat în moschee şi au deschis focul asupra gărzilor care asigurau paza, care au tras la rândul lor. Unul din atacatori s-a aruncat în aer în moschee, urmat de alţi doi, dintre care unul în exteriorul moscheii, potrivit sursei citate.

Într-un comunicat postat pe canalele Telegram ale organizaţiei jihadiste, organizaţia susţine că doi atacatori sinucigaşi au efectuat atacuri separate în interiorul moscheii şiite din Kandahar.”Primul atacator sinucigaş şi-a detonat jacheta explozivă (…) într-un hol al moscheii, în timp ce al doilea atacator sinucigaş şi-a detonat jacheta explozivă în centrul moscheii”, se spune în comunicat.

Morţii de la inundaţiile din Germania apar după mai bine de trei luni. Corpul unei femei a fost găsit la Rotterdam, la 300 km de locul dezastrului
Acesta este primul atac al grupării Stat Islamic în Kandahar, fief al talibanilor, şi a avut loc exact la o săptămână după un alt atac sinucigaş soldat cu victime asupra unei moschei şiite din Kunduz (nord-estul Afganistanului), revendicat de asemenea de organizaţia jihadistă Stat Islamic.

Şeful poliţiei talibane din Kandahar, Maulvi Mehmood, a precizat că securitatea comunităţii şiite a fost asigurată până acum, la cererea acesteia, de către comunitate. În viitor însă, a precizat el, talibanii intenţionează să îşi asume responsabilitatea pentru toate aceste lăcaşuri de cult prin asigurarea protecţiei lor.

Teroare la intrarea în aeroportul din Ciudad de Mexico, un mort şi mai mulţi răniţi, într-un schimb de focuri. Un SUV de lux a fost ţinta motocicliştilor înarmaţi
De la preluarea puterii pe 15 august, talibanii, care şi-au făcut o prioritate din a restabili securitatea în Afganistan după 20 de ani de război, s-au confruntat cu un val de atacuri sângeroase din partea grupării Stat Islamic. Filiala sa locală, Stat Islamic-Khorasan, i-a avut drept ţinte în ultimele săptămâni pe talibani, dar şi minoritatea şiită.

ISIS-K, grupare rivală sunnită a talibanilor care se prezintă ca singurul garant al unei viziuni stricte a islamului, a vizat în mod repetat în special în ultimii ani minoritatea şiită, considerată a fi eretică. Şi talibanii i-au atacat adesea pe şiiţi, care reprezintă între 10% şi 20% din totalul de aproximativ 40 de milioane de locuitori, deşi acum afirmă că doresc să le garanteze securitatea.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Gică Hagi, trei decizii controversate în înfrângerea României cu Suedia: Băluță, Stanciu și Ianis Hagi
Capital.ro
Fiul cel mare al lui Nicolae Ceaușescu a câștigat un nou proces. Instanța analizează cererea privind decontarea integrală a unui medicament costisitor
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să iei mușcatele de pe balcon. Cum le pregătești pentru iarnă
Adevarul
Secretele uimitoarei șosele înghițită de Dunăre. Cum a fost clădit și cum a dispărut sub ape legendarul drum Széchenyi
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Marius Șumudică, propunere pentru Gică Hagi înaintea meciului cu Bosnia
MediaFlux
Vaccinul antigripal a ajuns în farmacii. Interviu cu medicul Daniela Ștefănescu, vicepreședinte Asociația Medicilor de Familie București
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte