Italia înăspreşte restricţiile de Crăciun şi Revelion. În „zonele roşii” oamenii nu au voie să iasă din case

Guvernul de la Roma a anunţat vineri măsuri de carantină la nivel naţional pentru sărbătorile de sfârşit de an, după ce experţii au avertizat că Italia continuă să se confrunte cu un risc ridicat de contaminare cu noul coronavirus.
Daniel Spătaru
19 dec. 2020, 08:37
Italia înăspreşte restricţiile de Crăciun şi Revelion. În

Au fost adoptate restricţii de tip „zonă roşie”: carantinarea populaţie acasă, cu excepţia motivelor legate de muncă, sănătate, treburi urgente, precum şi închiderea majorităţii magazinelor. Restricţiile de Crăciun şi Revelion vor fi valabile în perioada 24-27 decembrie, 31 decembrie-3 ianuarie şi 5-6 ianuarie, a anunţat premierul Giuseppe Conte la încheierea unei şedinţe de guvern.

Aplicarea acestor măsuri a fost decisă deoarece „în rândul experţilor noştri există îngrijorări puternice cu privire la riscul creşterii curbei infecţiei în perioada Crăciunului”, a declarat Conte reporterilor.

Măsurile de tip „zonă portocalie”, care permit oamenilor să se deplaseze în oraşele de reşedinţă şi să deschidă magazinele, cu excepţia barurilor şi a restaurantelor, se vor aplica în perioada 28-30 decembrie şi pe 4 ianuarie.

În aceste perioade, celor care locuiesc în oraşe mai mici li se va permite să călătorească pe o rază de 30 de kilometri faţă de locul de reşedinţă, cu excepţia capitalelor de provincie, a precizat premierul italian.

Citeşte şi Italia intră în lockdown. Calendarul restricţiilor de Sărbători

În perioada zilelor de izolare, se pot primi maxim doi vizitatori, în afara copiilor cu vârsta sub 14 ani.

Totodată, premierul Giuseppe Conte a promis un pachet de ajutor economic de 645 milioane de euro pentru barurile şi restaurantele afectate.

În cursul zile de vineri, un raport săptămânal al ministerului sănătăţii privind tendinţele răspândirii virusului a indicat o creştere a valorii reproducerii (R), un indicator cheie care urmăreşte cât de repede se răspândeşte virusul.Valoarea R a crescut de la 0.82 la 0.86 „pentru prima dată după câteva săptămâni”, a anunţat într-un comunicat un oficial al ministrului, Giovani Rezza. Pentru ca epidemia să fie sub control, valoarea R trebuie să fie sub 1.

La începutul lunii decembrie guvernul italian a introdus alte restricţii pentru perioada sărbătorilor de sfârşit de an, printre care prelungirea interdicţiei de circulaţie pe timpul nopţii şi limitarea deplasărilor între regiuni.

Italia este una dintre ţările cele mai afectate de pandemia de COVID-19. Cu o populaţie de 60 de milioane de locuitori, Italia a înregistrat aproape 68.000 de decese, mai mult decât orice altă ţară europeană.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Culisele transferului lui Ciprian Marica la Șahtior Doneţk! „Ahmetov ne-a organizat Miss Ucraina la hotel! Eu le-am spus că vreau numărul 2 și numărul 3.”
Capital.ro
Regulă la bloc. Proprietarii sunt chemați la vot, adunarea generală ia decizia finală: Administratorul NU decide
Playtech.ro
De ce se numește Săptămâna Patimilor. Ce s-a întâmplat în fiecare zi până la Înviere
Adevarul
Povestea olteanului cu plantații de portocali și măslini în Grecia: „Am plecat la muncă. La început treceam granița ilegal”
wowbiz.ro
Codruța Filip, dezvăluiri șocante despre divorț: „Tot ce am trăit în anii ăștia nu a fost real”. Reacția lui Valentin Sanfira: „Nu tac pentru că nu am ce spune…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Mircea Lucescu a făcut infarct. Anunțul făcut de Spitalul Universitar despre starea de sănătate a selecționerului
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, reacție nervoasă în studioul Digi Sport: ”Să vină el și să vă facă emisiunile și întrebările!”
MediaFlux
800.000 de pensionari primesc bani în plus. Anunțul Casei de Pensii
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj