Italia, lovită de un nou CUTREMUR. Cel puţin 16 persoane au murit. Un român este rănit VIDEO

Italia a fost lovită marţi de un nou cutremur cu magnitudinea 5.8 pe scara Richter, la 51 de kilometri nord-est de Parma, potrivit presei italiene. Epicentrul seismului a fost localizat în Emilia-Romagna, regiune deja afectată în urmă cu zece zile de un seism soldat cu şase morţi şi mii de sinistraţi. Cutremurul a fost resimţit în mai multe oraşe din nordul Italiei. Cel puţin 16 persoane au murit şi cinci sunt date dispărute sunt rănite, între care şi un român. Nordul Italiei continuă să fie zguduit de replici ale cutremurului, unele dintre ele cu magnitudine de peste 5.
Romania TV
29 mai 2012, 07:32
Italia, lovită de un nou CUTREMUR. Cel puţin 16 persoane au murit. Un român este rănit VIDEO

UPDATE: 22:25 Autorităţile italiene au informat că 16 persoane şi-au pierdut viaţa în seismul de marţi şi cinci sunt date dispărute. Numărul răniţilor este de 230, între care 12 se află în stare gravă.

UPDATE 18:31: O nouă mişcare seismică, cu magnitudinea de 3,1 a fost înregistrată la ora locală 17:11 în Modena.

UPDATE 18:25: Bilanţul victimelor cutremurelor de marţi indica 15 morţi, 7 dispăruţi şi 200 de răniţi.

UPDATE 18:19: Cel mai recent bilanţ indica 14.000 de persoane evacuate, 8.000 dintre acestea în urma mişcărilor seismice de aczum, la care se adaugă 6.000 de evacuaţi de săptămâna trecută.

UPDATE 17:46: Trenurile din regiunile de nord ale Italiei au avut întârzieri între 90 şi 120 de minute pe rutele afectate de seism. Aceste reţele sunt controlate de specialiştii Căilor Ferate de Stat.

UPDATE 17:36: Procuratura din Modena a creat o celulă de criză. Procurorul Zincani Vito procurorul a deschis un dosar de înregistrare a cazurilor de clădiri nou-construite care au fost distruse de cutremur. În urma expertizelor tehnice, constructorii care se fac vinovaţi de slaba calitate a construcţiilor pe care le-au realizat şi care s-au prăbuşit în urma seismului ar putea răspunde penal.

UPDATE 16:39: De la ora 19:00 în această seară va fi activat numărul 45500 pentru a trimite mesaje sau apeluri de telefonie fixă şi pentru a dona 2 euro şi pentru situaţii de urgenţă, după cutremur. Anunţul a fost făcut de către şeful Protecţiei Civile Franco Gabrielli.

UPDATE 16:36: Aproximativ 4.500 de persoane au fost evacuate din Modena, Bologna şi Ferrara, scrie La Repubblica.

UPDATE:16:22: Cel puţin 16 morţi fuseseră raportaţi de serviciile de urgenţă. Datele au fost comunicate de către şeful Protecţiei Civile, potrivit La Repubblica.

UPDATE 15:51: La Repubblica anunţă că bilanţul morţilor a ajuns la 13.

UPDATE 14:47: Niciun român nu a murit în urma cutremurului de marţi din Italia.

„Consulatul General al României la Trieste a contactat autorităţile locale precum şi reprezentanţii asociaţiilor româneşti din zonă care au confirmat faptul că nu există victime sau pagube materiale în urma seismului în perimetrul Trieste”, a informat MAE, potrivit Ziare.com.

UPDATE 14:15: Încă trei replici de intensitate mare s-au produs în jurul orei 14:00, ora României. La 13.56, o replică de 5,4 s-a făcut simţită la Milano şi a durat în jur de 40 de secunde. La 14:01 o altă replică s-a făcut simţită la Bologna şi Milano, a avut o magnitudine de 5,1 şi a durat, de asemenea, mai multe secunde. A treia încă nu a fost localizată. Mai multe persoane au ieşit în stradă de teamă că ar putea rămâne prinse sub dărâmături, dacă clădirile s-ar prăbuşi.

UPDATE 13:45 Peste 400 de cutremure sau replici au afectat Italia de la seismul cu magnitudinea 6 înregistrat la 20 mai, dintre care trei au avut magnitudinea peste 5.

UPDATE 13:30 Un român în vârstă de 44 de ani, Laurenţiu Dănuţ Popa, a fost rănit la picior în comuna Castelvetro, din provincia Piacenza, scrie Il Correire D’Abruzzo. Potrivit medicilor, el va avea nevoie de 30 de zile de recuperare. El lucra la o fabrică de brânză şi era în depozit când s-a produs cutremurul. Rotile mari de brânză au căzut peste el şi colegul lui.

UPDATE 13:23: Bilanţul morţilor a ajuns la zece. O femeie a murit la Cavezzo, sub dărâmăturile unei clădiri, iar un cleric a fost ucis în urma prăbuşirii unei părţi a Domului din Carpi, potrivit pompierilor care intervin pentru a căuta alte persoane prinse sub dărâmături.

UPDATE 13:15: Benone Lupu, reprezentatul comunităţii române din Italia, a anunţat la România TV că mai mulţi români au fost afectaţi de cutremur.

„Unii dintre români şi-au pierdut casele. Sunt câteva persoane care sunt rănite, cu siguranţă sunt persoane sub dărâmături, din fericire nu este o zonă cu o concentraţie foarte mare de români. (…) Nu doar românii, ci întreaga populaţie e în stare de criză, de alertă. A fost un val de cutremure spre dimineaţă. Oamenii sunt speriaţi, mulţi oameni sunt în stradă. Clădirile deteriorate de la primul cutremur acum s-au prăbuşit. Din fericire în aceste clădiri nu mai erau oameni pentru că fuseseră evacuaţi”, a declarat Benone Lupu.

UPDATE 13:04: Nouă morţi în cutremurul din Italia, după ce o femeie a murit la Cavezzo, potrivit La Repubblica.

UPDATE 12:28: Ultimul bilanţ anunţă 8 morţi în urma cutremurului, printre care se numără un pakistanez şi un marocan, informează La Repubblica.

UPDATE 12:03: Cinci victime sunt confirmate în urma cutremurului, informează La Repubblica.

UPDATE 11:45: Ar mai fi o victimă la Nonantola, informează presa italiană şi alta în Concordia.

UPDATE 11:38: Alte trei persoane au murit în urma cutremurului, după prăbuşirea unei clădiri în Modena, potrivit La Repubblica.

UPDATE 11:32: Pagube însemnate la Cavezzi. Domul si biserica San Francesco din Mirandola s-au prăbuşit, la fel şi teatrul din Cento, informează La Repubblica. Primarul din San Felice sul Panaro anunţă că „Sunt victime iar situaţia este foarte gravă”.

UPDATE 11:22: Mai multe clădiri s-au prăbuşit în Finale Emilia şi San Felice sul Panaro, două oraşe grav afectate de primul cutremur, potrivit Telegraph.co.uk.

UPDATE 11:17: Patru persoane au fost rănite în urma cutremurului, informează televiziunea italiană, care confirmă moartea unei persoane.

UPDATE 11:13: „Este încă probabil o replică acest cutremur. Cutremurele acestea de suprafaţă sunt foarte puternice. Probabil o să mai fie. Aceste cutremure care au loc în Grecia, în Bulgaria şi Italia nu au niciun efect asupra tectonicei din Vrancea. Replicile pot să apară imediat la cutremurele de suprafaţă”, a declarat directorul Institutului de Fizică a Pământului, Gheorghe Mărmureanu, la România TV.

UPDATE 11:05: O persoană a murit în urma cutremurului de marţi, potrivit România TV, în localitatea San Felice. Autorităţile se tem că ar putea fi mai multe victime în San Felice, informează La Repubblica. Şcolile, clădirile guvernamentale şi alte instituţii au fost evacuate. Circulaţia trenurilor în zonă a fost oprită. Reţelele de telefonie mobilă au fost perturbate.

Institutul American de Fizică a Pământului (USGS) a anunţat producerea unui cutremur cu magnitudinea de 5.8 la 5 km sud-est de Medolla, regiunea Modena, care a fost resimţit în partea de nord a Italiei.

Epicentrul său a fost localizat în Emilia-Romagna, regiune deja afectată în urmă cu zece zile de un seism soldat cu şase morţi şi mii de sinistraţi, relatează AFP.

Seismul s-a produs la o adâncime de 9.6 km. În mai puţin de un sfert de oră s-au produs două replici, de 4 şi de 3.6 pe scara Richter.

Seismul a fost resimţit în jurul orei 7.00 GMT (10.00, ora României) în toată regiunea de centru-nord din Italia, de la Bolzano, lângă frontiera cu Austria, până la Milano, Bologna, dar şi în Toscana, la Florenţa şi Pisa, unde birourile publice au fost evacuate ca măsură de precauţie.

Potrivit MEDIAFAX, primele informaţii nu menţionează victime sau pagube.

Italia a înregistrat în ultimele zece zile peste 70 de cutremure, atât în Nord, cât şi în Sud, unde luni s-a produs un seism cu magnitudinea 4,3.

 

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Europa se pregătește pentru era reginelor! Majoritatea tronurilor vor fi ocupate de femei
Fanatik.ro
Întăriri pentru FCSB, după dubla cu Universitatea Craiova! MM Stoica: ”Dacă pierdem duminică, e dezastru!”
Capital.ro
Dezvăluirea momentului. Acum s-a aflat ce a făcut Călin Georgescu în timpul pandemiei
Playtech.ro
Mutarea mașinii după accident în 2026: când ai voie și când îți strici apărarea
Adevarul
Fiului lui Ramzan Kadîrov i-a fost scoasă splina, e slăbit și riscă să-și piardă vedere. Gărzile sale, în stare gravă
wowbiz.ro
Imagini cumplite de la priveghiul familiei moarte în accidentul din Iași! Diana va fi înmormântată ținându-și fetița în brațe: „Dacă te-ar fi cunoscut părinții tăi…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bebeluș a murit după ce a băut lapte de... Vezi mai mult
iamsport.ro
Gică Hagi intenționează să ”curețe” mai multe nume importante din FRF! Cine sunt oamenii pe care vrea să îi înlăture: ”Au început să îl amenințe pe ăla”
MediaFlux
Viața din spatele rolului Plaha. Actorul Iulian Postelnicu dă cărțile pe față
stirilekanald.ro
Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat