Italia revizuieşte modul de calcul al facturilor la electricitate. Majoritate ţarilor UE încearcă să protejeze consumatorii în faţa exploziei preţurilor la energie

Italia analizează o posibilă revizuire a modului în care sunt calculate facturile la electricitate, în încercarea de a controla preţurile într-un moment în care costurile la energie sunt la un nivel ridicat, au declarat marţi, pentru Reuters, două surse din apropierea acestui dosar.
Daniel Spătaru
14 sept. 2021, 20:35
Italia revizuieşte modul de calcul al facturilor la electricitate. Majoritate ţarilor UE încearcă să protejeze consumatorii în faţa exploziei preţurilor la energie

Ministrul italian pentru Tranziţia Ecologică, Roberto Cingolani, a spus luni că preţurile cu amănuntul la electricitate în Italia ar urma să crească cu 40% în următorul trimestru, influenţate de preţurile internaţionale mai mari la gaze naturale şi scumpirea certificatelor de emisii, după cum scrie thelocal.com.

O astfel de majorare de preţuri, dacă va fi confirmată de Autoritatea de reglementare care stabileşte preţurile la electricitate pe piaţa reglementată odată la trei luni, ar veni după o creştere de 9,9% în al doilea trimestru. Creşterea din perioada aprilie-iunie ar fi fost de aproximativ 20%, dacă autorităţile de la Roma nu ar fi injectat resurse în valoare de 1,2 miliarde de euro pentru a diminua aşa-numitele „costuri de sistem”.

O majorare cu 40% a facturilor la electricitate ar însemna costuri mai mari cu 1.300 de euro pe an pentru familii, a estimat Asociaţia pentru protecţia consumatorilor, Assoutenti.

Reforma avută în vedere ar include o revizuire a costurilor de sistem din facturile consumatorilor, a dezvăluit una dintre sursele citate de Reuters, adăugând că o propunere ar putea fi înregistrarea lor în codul general al impozitelor.

Citeşte şi Preţul energiei electrice a explodat şi în Germania. Tarifele aproape că s-au dublat în 2021

Potrivit lui Davide Tabarelli, preşedintele centrului de reflexie Nomisma Energia, scoaterea costurilor de sistem din factura finală plătită de consumatori ar putea contrabalansa creşterile de preţuri la materii prime, care în opinia sa „sunt destinate să continue să crească”. „Dar nu va fi uşor, pentru că multe din aceste elemente au legătură cu energia”, a spus Davide Tabarelli.

Costurile de sistem, care includ lucruri precum cheltuieli pentru a acoperi stimulentele pentru energia regenerabilă şi siguranţa nucleară, reprezintă, în medie, peste 20% din factura finală pentru italieni.

În procedura sa trimestrială de revizuire, Autoritatea de reglementare din Italia stabileşte preţurile la electricitate pentru consumatori pe piaţa reglementată cu amănuntul, care reprezintă aproximativ o treime din piaţa totală. Italia intenţionează să finalizeze liberalizarea pieţei de electricitate cu amănuntul în 2023.

Planurile autorităţilor de la Roma intervin într-un moment în care guvernele din întreaga Europă sunt presate să limiteze creşterea facturilor la energie pentru a ajuta familiile şi micile afaceri, în condiţiile în care economiile ies încet din pandemie.

Citeşte şi Spania a aprobat măsuri de urgenţă pentru a reduce facturile mari la energie. Până la sfârşitul anului, consumatorii vor plăti cu până la 22% mai puţin

De exemplu, premierul spaniol Pedro Sanchez a anunţat luni că Spania va plafona preţurile la gaze, va reduce taxele şi va redirecţiona profiturile companiilor energetice, în cadrul unui pachet de măsuri destinate să reducă preţurile la electricitate care au crescut exploziv în ultima perioadă.

Cererea ridicată de gaze naturale, livrările limitate şi scumpirea certificatelor de emisii au crescut preţurile la electricitate în multe ţări, iar preţurile pentru perioada următoare arată că este puţin probabil ca problema să dispară înaintea iernii.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Noi emoții pentru Gică Hagi înainte de meciul cu Suedia? Ce s-a întâmplat cu un jucător în startul antrenamentului. Foto + Video
Capital.ro
Creșterea pensiilor de la 1 ianuarie 2027. Apar noi scenarii pentru seniori
Playtech.ro
Cât costă să pregătești mașina pentru iarnă în 2026. Anvelope, antigel, baterie și lichid de parbriz
Adevarul
De ce agențiilor de rating nu le pasă dacă avem guvern nou: „Verdictul lor nu e suficient”. Explicațiile unui economist de top
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
”Balaci, Dobrin sau Hagi?” Legenda Stelei a surprins: ”Ați uitat de el. A fost un jucător enorm!”
MediaFlux
Schimbarea momentului privind bancomatele din România. Băncile, obligate să elibereze la bancomat și pentru clienții altor bănci sume personalizate
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte