Iulia Vântur, dată afară! Cine i-a luat locul la „Ferma vedetelor”

Iulia Vântur nu va mai prezenta noul sezon al emisiunii care va apărea în primăvară. Printre cei care vor lua parte la "Ferma Vedetelor" se numără și Vladimir Drăghia, Tania Popa, Daniel Iordăchioaie, Cristi Mitrea şi Dragoș Moștenescu.
Filip Stan
13 dec. 2017, 21:02
Iulia Vântur, dată afară! Cine i-a luat locul la

Monica Bârlădeanu a acceptat provocarea şi va deveni prezentatoarea noului sezon din Ferma Vedetelor, unde mai multe vedete sunt supuse unor provocări.

Monica Bârlădeanu va fi prezentatoarea sezonului alături de Nea Raţă şi s-a declarat entuziasmată cu privire la această experienţă nouă de care va avea parte.

„Unul dintre motivele principale pentru care am ales proiectele în ultima vreme au fost mereu legate de oamenii cu care aș vrea să lucrez, pentru că simt că în procesul creativ descopăr prin ei ceva nou și despre mine. Deși nu văzusem „Ferma vedetelor” până când mi s-a propus să prezint noul sezon și nici nu contemplam la un retur în televiziune, când am întâlnit echipa și am urmărit sezoanele anterioare, mi s-a părut absolut de neratat această nouă provocare.

Vorbim de o producție TV unde 12 celebrități vor trece prin încercări care în final sper să îi aducă în punctul în care au revelații de natură foarte personală, alături de o echipă atât de rabdătoare, dedicată și formată din oameni sensibili.

Acest show de televiziune are toate premisele ca toate aceste descoperiri, atât ale concurenților, cât și ale mele, să se întâmple chiar sub ochii telespectatorilor. Eu abia aștept să înceapă filmările, am bagajele deja făcute, gata să traversez Oceanul și să dau start-ul acestei competiții. Simt că nimic nu va mai fi la fel pentru niciunul dintre noi după ce ne vom întoarce de la fermă”, a declarat Monica Bârlădeanu. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT