Izaura şi Bercea Mondial au contestat măsurile preventive dispuse de Tribunal

Sandu Anghel zis Bercea Mondial şi fiica sa, Izaura Anghel, au contestat măsurile preventive dispuse de Tribunalul Argeş în dosarul mituirii unui agent de la Penitenciarul Colibaşi.
Ionela Marcu
22 sept. 2014, 09:39
Izaura şi Bercea Mondial au contestat măsurile preventive dispuse de Tribunal

Contestaţiile formulate de cei doi au fost înregistrate luni la Curtea de Apel Piteşti, termenul de judecată fiind stabilit pentru marţi, 23 septembrie, conform informaţiilor publicate pe portalul instanţelor de judecată din Argeş, notează Agerpres.

Tribunalul Argeş a dispus, pe 18 septembrie, luarea măsurii arestului la domiciliu în cazul Izaurei Anghel, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi dare de mită. Instanţa a admis, în acelaşi dosar, propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş privind arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile a inculpatului Sandu Anghel, care deja execută o pedeapsă privativă de libertate în Penitenciarul Colibaşi.

În cazul Izaurei Anghel, Tribunalul Argeş a dispus luarea măsurii arestului la domiciliul din oraşul Drăgăşani, judeţul Olt, pentru o perioadă de 30 de zile.

„Pe durata arestului la domiciliu, inculpata va respecta obligaţiile (…) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, ori a judecătorului de drepturi şi libertăţi , ori de câte ori este chemată, să nu comunice cu ceilalţi participanţi la comiterea infracţiunii, cu martorul şi denunţător şi cu ceilalţi martori şi experţi”, se arată în decizia instanţei.

CITEŞTE ŞI De ce au fost REŢINUŢI Bercea Mondial şi Izaura Anghel. MOTIVAREA JUDECĂTORILOR TRIBUNALULUI ARGEŞ

Sandu Anghel şi Izaura Anghel sunt acuzaţi că au încercat să mituiască un agent de la Penitenciarul Colibaşi, potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.

„Din probele administrate rezultă că suspectul Anghel Sandu (…), aflat în executarea unei pedepse în Penitenciarul Colibaşi, în perioada august-septembrie 2014 a abordat un agent de penitenciar şi i-a promis, în repetate rânduri, sumele de 1.000 de euro, respectiv 300 de euro, în schimbul intervenţiei acestuia pe lângă membrii Comisiei de muncă din cadrul Penitenciarului Colibaşi, în scopul obţinerii pentru suspect a dreptului la muncă în penitenciar, respectiv în scopul introducerii unui telefon mobil în penitenciar, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu”, se arată în comunicat.

Sumele de bani urmau să-i fie remise agentului prin intermediul Izaurei Anghel. Ulterior, Bercea Mondial a luat legătura telefonic cu fiica sa şi i-a cerut să-l contacteze pe agent şi să se întâlnească cu acesta.

„La întâlnirea respectivă, suspecta Anghel Izaura i-a remis agentului un telefon mobil şi un încărcător, pentru a-l introduce nelegal în penitenciar şi a-l da mai departe suspectului Anghel Sandu, promiţându-i totodată agentului că-i va remite ulterior, după ce telefonul va ajunge la tatăl său, suma de 300 de euro”, se mai precizează în comunicatul parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.

Sandu Anghel a fost condamnat definitiv de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 8 ani şi 9 luni închisoare pentru tentativa de omor calificat, după ce în 2011 şi-a înjunghiat unul dintre nepoţi, pe Ionuţ Anghel, în urma unei altercaţii care a avut loc într-un bar din oraşul Drăgăneşti-Olt. El îşi execută pedeapsa în Penitenciarul Colibaşi.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT