Izolarea împinge spre alcoolism. Ruşii luptă cu sticla împotriva coronavirusului, vânzările au explodat

Blocați în apartamente înghesuite, cu gândul la epidemia de coronavirus și impactul pe care o să-l aibă asupra economiei, mulți ruși se confruntă în plus cu un vechi demon. Pe lângă tentația gustului de alcool, există și mitul popular că acesta previne îmbolnăvirea de coronavirus, astfel că vânzările au explodat, după cum scrie presa de la Moscova, citată de digi24.ro.
Iulian Tudor
30 apr. 2020, 13:46
Izolarea împinge spre alcoolism. Ruşii luptă cu sticla împotriva coronavirusului, vânzările au explodat

„Când m-am trezit singură acasă, primul meu gând a fost: Este un moment numaio bun ca să mă îmbăt”, povesteşte Tatiana, alcoolică în recuperare, aflată în izolare în Moscova. „Nu toată lumea reușește să treacă de izolare„, spune femeia de 50 de ani, care a renunțat la alcool în urmă cu șapte ani și participă online la întâlniri ale organizației Alcoolicii Anonimi.

În ciuda reputației rușilor de a face exces de alcool, alcoolismul s-a redus treptat în ultimii ani, în parte datorită campaniilor anti-alcool și a strategiilor agresive de a controla vânzarea băuturilor. Astfel, consumul de alcool a scăzut cu peste 40% între 2003 și 2016, potrivit ONU. În medie, un rus a ajuns să bea mai puțin decât un francez sau un german.

Citeşte şi Străinii sunt interzişi în Rusia pe o perioadă nedeterminată. Anunţ important făcut de premier, în plină pandemie

Acum, experții avertizează că există semne îngrijorătoare că rușii stresați se întorc la vechile obiceiuri. Vânzările de alcool au crescut cu 65% într-o săptămână, după ce autoritățile au impus măsurile de izolare socială, la finalul lunii martie, potrivit grupului de cercetare de piață GfK.

Mulţi ruşi cred că alcoolul combate coronavirusul

Un sondaj realizat de grupul Rusia Abstinentă a dezvăluit că 75% din respondenți au cumpărat mai mult alcool decât de obicei, în cantități asemănătoare cu cele cumpărate înainte de Anul Nou. Mulți făceau provizii, însă vânzările au fost impulsionate și de mitul popular că alcoolul previne îmbolnăvirea cu COVID-19.

„80% dintre cei intervievați cred că alcoolul te face imun la COVID-19, când este exact invers, slăbește sistemul imunitar și agravează bolile cronice”, spune Sultan Khamzayev, liderul grupului Rusia Abstinentă.

Citeşte şi Ministrul Sănătăţii: Dezinfectanţii pe baza de alcool de 70 de grade şi clor pot ucide coronavirusul într-un minut

Pe lângă consumul exagerat de alcool a crescut și numărul cazurilor de violență domestică. Grupurile care sprijină victimele abuzului spun că numărul atacurilor a crescut odată cu starea de izolare.

Grupul Rusia Abstinentă cere autorităților restricții privind cantitatea de alcool pe care o poate cumpăra o persoană și închiderea magazinelor care vând alcool. „Un volum imens de muncă a fost prestat în ultimii ani. Dar acum suntem într-o situație de urgență„, spune Khamzayev. „Riscăm să pierdem tot ce-am obținut, pe măsură ce oamenii se trezesc fără locuri de muncă și deprimați„.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Miza financiară a omului acuzat că a ticluit fotografiile cu Coldea și Nicușor Dan. Firma „regizorului” a fost în cărți pentru un contract de milioane chiar înainte de scandal
Capital.ro
Ce se va întâmpla cu Călin Georgescu. De ce a fost ridicat controlul judiciar. Adevărata miză
Playtech.ro
La ce oră este bine să foloseşti maşina de spălat rufe pentru a plăti mai puţin la curent. Intervalele orare în care curentul este mai ieftin
Adevarul
Viktor Orban ar fi primit bani de la mafia rusă. Dezvăluirile unui șef de organizație criminală din Budapesta
wowbiz.ro
Ultimul mesaj transmis de Mircea Lucescu înainte să moară! Ce mărturisire cutremurătoare a făcut „Il Luce”: „Gata, s-a terminat…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
„De ce n-ai avut grijă de el?” Ce a ieșit la iveală în cazul copilului de 12 ani care și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul unui bloc. Fratele mai mare ar fi fost martor
iamsport.ro
Uriașul Mircea Lucescu! Ce decizie de ultim moment a luat UEFA, după decesul fostului selecționer
MediaFlux
Miercurea Mare 2026, ziua trădării lui Iuda. Ce este total interzis astăzi și ce aduce noroc în zi de post negru
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj