James Cameron, dat în judecată pentru scenariul filmului „Avatar”

James Cameron, regizorul filmului "Avatar", a fost dat în judecată de un scenarist american care susţine că acţiunea acestui lungmetraj care are cele mai mari încasări din istoria cinematografiei este inspirată dintr-un scenariu al său.
Romania TV
09 dec. 2011, 11:46
James Cameron, dat în judecată pentru scenariul filmului

În documentele înaintate Curţii Superioare din Los Angeles, scenaristul Eric Ryder susţine că avea o înţelegere cu compania de producţie cinematografică a cineastului James Cameron, Lightstorm Entertainment, pentru a face un film pe baza scenariului său, intitulat „KRZ 2068”, informează Mediafax.

Potrivit documentelor depuse la tribunalul californian, acel proiect cinematografic era „un film ecologist 3D de dimensiuni epice, despre colonizarea şi distrugerea peisajelor şi a naturii luxuriante de pe o planetă îndepărtată, de către o companie de pe Terra”.

După ce a lucrat la acest proiect vreme de aproape doi ani, Eric Ryder susţine că Lightstorm Entertainment a decis să-l anuleze, spunându-i că „nimeni nu va fi interesat de un lungmetraj science fiction cu tematică ecologistă”.

La puţin timp după aceea, potrivit aceloraşi documente, Lightstorm Entertainment a început filmările la „Avatar”, la care „a folosit în mod intenţionat şi substanţial materialul scris în urma înţelegerii” dintre scenaristul american şi compania de producţie.

Scenariul scris de Eric Ryder spune povestea unui pământean trimis pe satelitul unei planete îndepărtate de directorii unei companii miniere de pe Terra. Detaliile scenariului, potrivit plângerii înaintate la tribunalul californian, necesitau „folosirea tehnicilor 3D, pentru a prezenta cât mai bine intriga filmului”.

Acordul încheiat de Eric Ryder şi Lightstorm Entertainment stipula faptul că scenariul pentru filmul „KRZ 2068” nu va putea fi folosit fără acordul scenaristului şi fără ca acesta „să beneficieze de o parte din încasările comerciale şi să fie recunoscut în calitate de scenarist sau producător” al filmului.

Eric Ryder afirmă că directorii companiei Lightstorm i-au spus la un moment dat că James Cameron a scris singur scenariul pentru „Avatar” şi că cineastul canadian pregătise prima versiune a scenariului cu mult timp înainte ca Ryder să ajungă la acel acord cu compania de producţie. Eric Ryder spune că acest lucru nu este adevărat şi că scenariul lui a circulat pentru o vreme pe la toţi directorii companiei, ajungând să fie citit inclusiv de James Cameron.

Acuzând compania Lightstorm Entertainment de încălcare a unui acord, fraudă, înşelăciune şi neglijenţă profesională, Eric Ryder a solicitat plata unor daune contractuale, daune punitive şi plata unei părţi din încasările obţinute de filmul „Avatar”.

Regizorul canadian James Cameron este considerat un expert în domeniul filmărilor care folosesc tehnologii revoluţionare. Lungmetrajul său „Avatar” a devenit filmul cu cele mai mari încasări din istoria cinematografiei – 2,78 miliarde de dolari.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
De cât timp nu a mai avut România atacant din top 5 campionate. Ultimul a ajuns la 30 de ani și nu a mai jucat din mai
Capital.ro
Avertisment pentru românii care au repartitoare de căldură. Ce s-ar ascunde în calculul facturilor
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România