Japonia: Numărul persoanelor de peste 100 de ani este în permanentă creştere, apropiindu-se de 70.000

Numărul persoanelor de o sută de ani sau peste a crescut cu 3% în Japonia comparativ cu anul trecut, ajungând la un record de 69.785, aproape 90% fiind femei, a anunţat vineri guvernul, potrivit dpa, scrie Agerpres.
Romania TV
14 sept. 2018, 06:46
Japonia: Numărul persoanelor de peste 100 de ani este în permanentă creştere, apropiindu-se de 70.000

Este al 48-lea an consecutiv în care acest număr creşte, a precizat Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Bunăstării într-un raport prezentat cu trei zile înainte de sărbătoarea publică ‘Respect pentru vârstnici’.

Japonia avea numai 153 de persoane de o sută de ani sau peste în 1963, când ministerul a început să ţină o astfel de evidenţă. Numărul acestora a ajuns la 1.000 în 1981, la 10.000 în 1998 şi la 50.000 în 2012, conform ministerului.

În Japonia trăieşte şi cea mai vârstnică persoană din lume, Kane Tanaka, o femeie de 115 ani din oraşul Fukuoka din sud-vestul ţării, conform Grupului de Cercetare a Gerontologiei din SUA.

Kane Tanaka s-a născut la 2 ianuarie 1903, anul în care fraţii Wright au făcut primele zboruri cu un aparat cu motor.

În aprilie, Cartea Recordurilor îl înregistra pe Masazo Nonaka, un locuitor de 113 ani al insulei Hokkaido din nordul Japoniei, ca fiind cel mai în vârstă bărbat în viaţă.

Japonia se confruntă cu o povară demografică tot mai mare după decenii de îmbătrânire rapidă a populaţiei şi de scădere a ratei natalităţii.

Conform estimărilor, persoanele de peste 65 de ani vor constitui 38,1% din totalul populaţiei în 2060, în creştere de la 26,5% în 2015, conform Institutului Naţional de Cercetare a Populaţiei şi Securităţii.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
România îl pierde: a ales să joace pentru altă națională! I se prevede un viitor strălucitor după ce a jucat contra lui Messi și Suarez. Exclusiv
Capital.ro
Cât durează, de fapt, să încarci o mașină electrică: Diferențele dintre Level 1, 2 și 3. Cum alegi corect încărcarea mașinii
Playtech.ro
Prețurile apartamentelor au scăzut într-un mare oraș din România. Ce arată datele pentru restul țării
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS! Vlad s-a predat în Elveția. Informație de ultimă oră în cazul Valentinei
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Horoscop 29 septembrie 2026. Finalul lunii vine cu o răsturnare de situație! Bani pentru unii nativi, o veste surpriză și planuri schimbate peste noapte
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte