JO 2012: MEDALIE DE AUR pentru România! Sandra Izbaşa, campioană olimpică la sărituri VIDEO

Sandra Izbaşa, campioană olimpică la sol, în urmă cu patru ani, la Beijing, a adus României a doua medalie de aur la JO 2012. Sandra a câştigat titlul la sărituri. Este a opta medalie pentru delegaţia tricoloră, la Jocurile Olimpice de la Londra.
Romania TV
05 aug. 2012, 14:26
JO 2012: MEDALIE DE AUR pentru România! Sandra Izbaşa, campioană olimpică la sărituri VIDEO

La o săptămână de la aurul olimpic cucerit de Alin Moldoveanu, în proba de tir cu puşca, Sandra Izbaşa a adus României a doua medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Londra. Gimnasta noastră, campioană olimpică la sol, în urmă cu patru ani, la Beijing, şi-a dovedit măiestria şi la sărituri, câştigând medalia de aur într-o competiţie extrem de tensionată, în care a concurat ultima.

Sandra a rămas practic imună la cele petrecute înaintea sa. Canadianca Elsabeth Black s-a accidentat la prima săritură, dominicana Yamilet Pena Abreu s-a timorat, dar acestea n-au speriat-o pe campioana noastră, care a trecut şi peste frustrarea de a o vedea pe americanca McKayla Maroney primind două note extrem de mari în comparaţie cu săriturile efectuate. Gimnasta noastră a avut două execuţii foarte bune şi sigure, apropiate ca valoare, care i-au permis să o depăşească pe sportiva de peste Ocean. Media Sandrei a fost 15.191, în comparaţie cu 15.083, cât a avut Maroney.

Delegaţia României are astfel un total de opt medalii cucerite la Londra 2012, între care două de aur, patru de argint şi două de bronz. În clasamentul provizoriu pe medalii, România se clasează astfel pe locul 15, după Japonia, dar înaintea Cubei.

Sandra Izbaşa aduce astfel primul aur olimpic al României la sărituri, după cel câştigat de Monica Roşu în 2004, la Atena. La Londra 2012, Sandra va mai concura şi în finala de la sol, marţi, 7 august. În urmă cu patru ani, la Beijing, Sandra a câştigat aurul în acest concurs, singurul său titlu olimpic, înaintea celui cucerit duminică, la Londra.

Desfăşurarea finalei de sărituri de la JO 2012:

Ultima intrată în concurs, Sandra Izbaşa a avut o primă săritură aproape perfectă. Nota dată de arbitri a fost 15.383. A doua notă a fost 15.000.

Canadianca Brittany Rogers a sărit prima şi a avut o primă execuţie curată, notată cu 14.766. A doua săritură a avut un grad mai mic de dificultate şi a fost notată cu 14.200. Media lui Rogers este 14.483.

Doi paşi la aterizare pentru a doua intrată în concurs, Janine Berger. Totuşi, pentru dificultate, ea a fost notată cu 15.133 pentru prima săritură. A doua săritură a nemţoaicei a fost notată cu 14.900 şi cu media 15.016 Berger trece pe primul loc.

Elsabeth Black, a treia intrată în concurs, a ratat prima săritură şi a primit nota 0. Canadianca nu a putut să execute a doua săritură şi rămâne cu 0.000.

Yamilet Pena Abreu, din Republica Dominicană, a ezitat mult până să sară. În cele din urmă a făcut execuţia, dar a aterizat în fund. Nota sa pentru prima săritură a fost 14.566. Pentru a doua săritură a primit 14.466 şi cu media 14.516 a trecut pe locul 2, după nemţoaica Berger.

Oksana Şuşovitina a primit 15.100 pentru prima săritură şi 14.466 pentru cea de-a doua. Cu media 14.783 trece pe locul doi, după Berger, iar Pena Abreu coboară pe 3.

Rusoaica Maria Paşeka a avut o primă săritură notată cu 15.400, cea mai mare notă din concurs. Cu 14.700 pentru a doua, Paşeka trece pe primul loc, cu o medie de 15.050.

Calificată cu cea mai mare notă, McKayla Maroney a luat 15.866 pentru prima săritură. A doua săritură e aproape complet ratată, cu o aterizare în fund. Nota americancei este 14.300 şi cu 15.083, americanca trece totuşi pe primul loc.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Premierul Ilie Bolojan a fost demis! Moțiunea a trecut
Fanatik.ro
Haos total la Garda Forestieră București! Poliția a intervenit, fostul inspector-șef a fost scos în cătușe: „Poate să dea foc și la instituție, că nu am ce să îi fac”
Capital.ro
AUR vrea la guvernare, dar cu condiții. George Simion: Toate cele patru partide sunt vinovate în măsură pentru situația României
Playtech.ro
Ce va urmări drona de 40.000 de euro cumpărată de Primăria Cluj. De la construcții ilegale la trafic și șantiere. Ce va monitoriza și cum va fi folosită
Adevarul
Fico s-a răzgândit: nu va participa la parada de Ziua Victoriei din Moscova. „Am programată o întâlnire scurtă cu Putin. Atât”
wowbiz.ro
Oana Lis este în doliu! Vedeta trece prin momente extrem de dificile: „S-a dus mamaie…Of”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trafic blocat pe Autostrada A3, după o ciocnire în lanț cu 7 mașini
iamsport.ro
Fotbalistul de la FCSB a cedat nervos după ratarea calificării: ”Se ducea la draperie și zicea: «Ieși, bă, de aici»”
MediaFlux
Bani pentru elevi în programul ”Euro 200”. Cât se va da pentru achiziționarea de calculatoare în 2026
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR