John Kerry: Raidul american în Libia a fost „adecvat şi legal”

Secretarul de Stat american John Kerry a catalogat luni ca "adecvată şi legală" capturarea unuia dintre presupuşii lideri Al-Qaida în Libia, calificată de către autorităţile de la Tripoli drept o "răpire", relatează AFP.
Romania TV
07 oct. 2013, 08:10
John Kerry: Raidul american în Libia a fost

Statele Unite fac „tot ceea ce le stă în putere şi ceea ce este adecvat şi legal” pentru a pune capăt ameninţării teroriste, a declarat Kerry în cadrul summitului Asia-Pacific din Indonezia.

Secretarul de Stat a refuzat să spună dacă Tripoli a fost informat sau nu, afirmând doar că Washingtonul are obiceiul de a „nu intra în detalii” despre acest tip de operaţiuni cu guverne străine, a precizat el într-o conferinţă de presă comună cu ministrul rus de Externe Serghei Lavrov.

Statele Unite au efectuat două raiduri sâmbătă, unul în Somalia, iar celălalt la Tripoli – care a condus la capturarea unui presupus lider Al-Qaida şi a determinat Libia să ceară „explicaţii” Washingtonului.

Libia a calificat capturarea lui al-Libi drept o „răpire”.

Al-Libi, care se afla pe lista celor mai căutate persoane de către FBI a fost transportat la bordul unei nave de război aparţinând US Navy care se afla în regiune, unde este interogat în prezent.

În schimb, Somalia, unde alt raid american a vizat islamişti shebab, a anunţat că ea cooperează cu „parteneri internaţionali în lupta împotriva terorismului”.

Al-Libi, al cărui adevărat nume este Nazih Abdul Hamed al-Raghie, a fost membru al Grupului Islamic de Luptă Libian (GICL), după care s-a alăturat Al-Qaida. El era căutat de către Statele Unite pentru rolul pe care l-a jucat în atentatele sângeroase din 1988 împotriva ambasadelor americane în Tanzania şi Kenya, soldate cu peste 200 de morţi.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
”Dacă are asta de la Claudiu Niculescu, se nenorocește”. Diana Munteanu, avertizată de Dan Alexa în legătură cu fiul ei fotbalist
Capital.ro
IGSU lansează un avertisment pentru părinți. Greșeala care poate deveni fatală în zilele caniculare
Playtech.ro
La ce vârstă se pensionează militarii în România vs cei din statele NATO. Diferențe majore între sistemele de pensii. Cum le sunt calculate pensiile
Adevarul
Miza controlului în Donbas: Rusia își concentrează forțele în jurul unui nod strategic
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Viorel Păunescu și Victor Pițurcă ar fi vrut să-l țepuiască pe Gigi Becali: ”Hai să-l ardem pe gâscanul din Pipera!”
MediaFlux
Victor Ponta, primul nume de premier propus la Palatul Cotroceni. Ce răspunde fostul prim-ministru
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?