John Malkovich este criminal în serie, pe scena Ateneului din Capitală, la Festivalul Enescu

Actorul John Malkovich, dublu nominalizat la premiile Oscar, vine în România pentru a juca în drama teatrală "The Infernal Comedy - Confessions of a Serial Killer", pusă în scenă în cadrul Festivalului "George Enescu", pe 9 septembrie.
Romania TV
09 aug. 2013, 11:33
John Malkovich este criminal în serie, pe scena Ateneului din Capitală, la Festivalul Enescu

Pe 9 septembrie, Festivalul „George Enescu” prezintă publicului românesc unul dintre cele mai spectaculoase evenimente ale acestei ediţii – „The Infernal comedy”, spectacol dezvoltat de dirijorul austriac Martin Haselböck, împreună cu actorul american John Malkovich şi cu regizorul austriac Michael Sturminger, potrivit unui comunicat remis Mediafax.

Nominalizat de două ori la premiile Oscar („Locuri în inimă/ Places in the Heart” şi „În bătaia puştii/ In the line of fire”), actorul John Malkovich este una dintre figurile legendare ale cinematografiei americane contemporane. Aceasta este pentru prima dată când John Malkovich vine în România, potrivit organizatorilor evenimentului, şi va interpreta rolul unui criminal în serie în piesa „The Infernal Comedy – Confessions of a Serial Killer”, pe scena Ateneului Român, de la ora 17.00.

Citeşte şi John Malkovich, erou în viaţa reală: A salvat un bătrân VIDEO

Piesa, care a avut premiera în 2006, în Los Angeles, este scrisă special pentru John Malkovich. Actorul american este narator şi singurul personaj al firului epic, iar piesa este un „musical” cu arii ale unor compozitori celebri (Antonio Vivaldi, Joseph Haydn, W. A. Mozart, L. Van Beethoven), interpretate de orchestra de cameră Wiener Akademie, condusă de Martin Haselbock, şi de sopranele Laura Aikin şi Aleksandra Zamojska. Spectacolul este subtitrat în limba română.

Concertul se va desfăşura cu casa închisă, dar mai sunt disponibile bilete la Cinema Digiplex, unde se va realiza o transmisie live.

Citeşte şi Spotul Festivalului „George Enescu”, difuzat de CNN în timpul inaugurării lui Obama VIDEO

Seria „Spectacole de operă şi balet” aduce, pe 9 septembrie, de la ora 19.00, la Opera Naţională Bucureşti, un alt eveniment de excepţie – „Otello”, de Giuseppe Verdi, în interpretarea Corului şi Orchestrei Operei Naţionale Bucureşti, iar la pupitru se va afla dirijoarea americană Kery-Lynn Wilson. În rolul principal este distribuit tenorul german Peter Seiffert, distins cu un premiu Grammy pentru înregistrarea interpretării operei „Tannhäuser”, de Richard Wagner, sub bagheta maestrului Daniel Barenboim.

De asemenea, se mai pot cumpăra bilete la acest eveniment, acestea fiind disponibile pe site-ul eventim.ro.

În aceeaşi seară, de la ora 19.00, la Sala Palatului, Orchestra Sinfonica Nazionale Della RAI va interpreta, sub bagheta lui Juraj Valčuha, „Suita nr. 1 în Do Major op. 9”, a lui George Enescu, Philip Glass – „Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră”, solistă Anna Ţifu, laureată a Concursului Internaţional „George Enescu”, M. Ravel – „Tzigane”, rapsodie pentru vioară şi orchestră op. 76 (1924) şi I. Stravinski – Suita pentru orchestră „Ritualul primăverii”.

La acest eveniment se mai pot cumpăra bilete de pe site-ul eventim.ro. Informaţii despre programul complet al festivalului pot fi găsite pe site-ul Festivalul Enescu.

Festivalul „George Enescu” se va desfăşura între 1 şi 28 septembrie, în Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară. Festivalul aduce pe scenele româneşti unii dintre cei mai mari artişti ai momentului, de la pianistul şi dirijorul Daniel Barenboim la pianista fenomen Yuja Wang, alături de orchestre de top, cap de afiş oriunde în lume – Staatskapelle Berlin, Royal Concertgebouw Orchestra, Pittsburgh Symphony Orchestra.

DailyBusiness
Amendă record pentru o companie de ride-sharing din București: 32 de persoane lucrau fără forme legale
Spynews
Fetița bătută de mamă pe o stradă din Constanța și fratele ei au fost luați de Protecția Copilului. Ce se întâmplă acum cu mama. Decizie de ultimă oră!
Fanatik.ro
Cine e fostul jucător de la Inter Milano care a semnat în SuperLiga! I-a fost fixată o clauză de 45.000.000 de euro
Capital.ro
ANCOM anunță schimbări importante pentru livrarea coletelor. UE pregătește noi reguli pentru serviciile poștale
Playtech.ro
Motorina se ieftinește din nou după scumpirea de la 1 iulie. Unde găsesc șoferii cele mai mici prețuri
Adevarul
Ieșean lăsat cu un credit de 40.000 de lei pe numele său. Escrocul a explicat cum a acționat și a primit 11 ani de închisoare
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doctorița Anca Cernea, specializată în medicină generală, s-a stins din viață după o suferință îndelungată
iamsport.ro
Declin total! Fostul jucător de la FCSB a semnat cu o echipă din Liga 3
MediaFlux
Se fac alegeri din nou! Verificări privind alegătorii din România
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?