Johnson & Johnson a început de luni livrarea vaccinului către ţările UE. 55 de milioane de doze vor sosi în Europa până la sfârşitul lunii iunie

Compania americană Johnson & Johnson a început luni să livreze vaccinul său COVID-19 către ţările membre ale Uniunii Europene, au anunţat o serie de oficiali ai UE, precum şi compania farmaceutică.
Daniel Spătaru
12 apr. 2021, 19:35
Johnson & Johnson a început de luni livrarea vaccinului către ţările UE. 55 de milioane de doze vor sosi în Europa până la sfârşitul lunii iunie

Vaccinul Johnson & Johnson se administrează într-o singură doză, ceea ce constituie un avantaj atât logistic, cât şi din punctul de vedere al acoperirii vaccinale a unui număr cât mai mare de persoane într-un timp scurt. Vaccinul are un alt avantaj important: poate fi depozitat la temperaturi mai mari decât cele de la congelatoare, ceea ce facilitează foarte mult distribuţia acestuia.

În prima fază, compania americană preconiza că va începe livrările către UE la începutul lunii aprilie, însă a fost nevoită să le amâne din cauza unor probleme de producţie. „Primele doze vor pleca astăzi din depozite spre statele membre”, a anunţat luni un purtător de cuvânt al Comisiei Europene într-o conferinţă de presă. „Johnson & Johnson a început astăzi livrările de vaccinuri spre UE. Veşti foarte bune”, a anunţat la rândul său europarlamentarul german Peter Liese, preluat de The Irish Times.

La începutul acestei luni, comisarul european Thierry Breton declara că firma americană Johnson & Johnson s-a angajat să livreze statelor UE un număr de 55 milioane doze de vaccin până la finele lunii iunie, şi alte 120 milioane de doze în trimestrul al treilea.

Citeşte şi Vaccinul Johnson & Johnson, care va ajunge pe 19 aprilie în Europa, sub investigaţii în SUA, în legătură cu producerea de cheaguri de sânge. Care sunt primele concluzii ale FDA

„Până recent, era neclar dacă această promisiune va putea fi respectă. Cu toate acestea, este sigur că 50 de milioane de doze vor fi livrate în al doilea trimestru”, a mai spus europarlamentarul Peter Liese, adăugând că are aceste informaţii de la compania americană precum şi de la Comisia Europeană, care coordonează discuţiile cu producătorii de vaccinuri.

Un purtător de cuvânt de la Johnson & Johnson a confirmat că, luni, au început livrările spre ţările UE, Norvegia şi Islanda, dar nu a dorit să facă comentarii cu privire la numărul de doze care vor fi livrate până la finele acestei luni sau în trimestrul al doilea. Purtătorul de cuvânt a spus doar că Johnson & Johnson mizează pe livrarea a 200 de milioane de doze de vaccin către UE, Norvegia şi Islanda până la finele acestui an.

Citeşte şi Reacţie adversă severă după vaccinul Johnson&Johnson: unui bărbat i-a căzut pielea

Acest vaccin a fost, la jumătatea lui martie, al patrulea care a obţinut undă verde din partea Agenţiei europene pentru medicamente (EMA), după cele de la Pfizer-BioNTech, Moderna şi AstraZeneca. El este în prezent administrat doar în SUA şi Africa de Sud, dar a fost aprobat şi în Canada.

Datele preliminare din studiul clinic privind vaccinul Johnson arată că acesta are o eficacitate de 67% în prevenirea bolii simptomatice, reducând semnificativ cazurile de COVID-19 în rândul persoanelor imunizate.

Uniunea Europeană a făcut o comandă de 200 de milioane de doze la laboratorul american, cu o opţiune pentru 200 de milioane de doze suplimentare.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Barcelona la Bucureşti! Cinci lucruri neştiute despre cea mai tare echipă de handbal din lume, înainte de meciul cu Dinamo
Capital.ro
Horoscop 15 octombrie. Peste ce zodie dă norocul și cine trebuie să fie cu ochii în patru
Playtech.ro
Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă
Adevarul
Au îngropat „securea războiului”: Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
O echipă importantă din SuperLiga ar lua în calcul să își demită antrenorul: ”Adi Mutu e în pole-position să o preia!”
MediaFlux
Pensiile cresc oficial în 2027. Anunțul ministrului propus la Muncă despre alocații și vouchere
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT