Judecătorii cer expertiză psihiatrică în cazul lui Cristian Cioacă

Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti sunt suspicioşi în ceea ce priveşte capacitatea mintală a lui Cristian Cioacă şi asta din cauza apărării pe care acesta a avut-o în faţa instanţei, informează România TV. El susţine că toate probele au fost fabricate impotriva sa.
Iulian Tudor
14 ian. 2013, 10:24
Judecătorii cer expertiză psihiatrică în cazul lui Cristian Cioacă

Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au încadrat declaraţiile lui Cioacă, potrivit cărora dovezile sunt fabricate împotriva lui, la patologii psihiatrice şi au cerut procurorilor să înceapă toate demersurile necesare pentru a-l duce pe poliţist în faţa unei comisii specializate şi să fie supus unei expertize psihiatrice.

În 28 decembrie 2012, Tribunalul Bucureşti a prelungit cu 30 de zile mandatul de arestare emis pe numele lui Cioacă, în dosarul în care este suspectat de uciderea soţiei sale.

După cinci ani de la dispariţia avocatei Elodia Ghinescu, timp în care criminaliştii au continuat cercetările şi strângerea de probe, Cioacă a fost arestat preventiv, în pofida lipsei cadavrului victimei.

Probele criminaliştilor, prelevate chiar din locuinţa Elodiei şi a lui Cristian Cioacă, îl indică pe poliţist responsabil de uciderea avocatei şi tranşarea acesteia. Probe de sânge – identificate cu un aparat special, Crime Light – prelevate de sub zugrăveala apartamentului (sechestrat de anchetatori după ce l-au pus sub acuzare pe Cioacă-n.r.) au fost expertizate, stabilindu-se că grupa sanguină aparţine Elodiei.

Între timp, printr-o hotărâre judecătorească, Elodia Ghinescu a fost declarată decedată.

Elodia Marilena Ghinescu a dispărut de acasă la sfârşitul lunii august 2007. Soţul acesteia, poliţistul Cristian Cioacă, de la Poliţia din Argeş, a anunţat Poliţia despre dispariţia femeii abia în 5 septembrie 2007, la solicitarea şefei acesteia, timp în care bărbatul a apelat la cunoştinţe pentru a intra în corespondenţa electronică a avocatei, scopul fiind – potrivit acestuia – acela de a vedea cu ce bărbat se conversa.

Anchetatorii au luat în calcul, din primele momente, varianta crimei în cazul avocatei, principalul suspect fiind Cristian Cioacă, deoarece s-au găsit urme de sânge în apartamentul celor doi soţi şi în autoturismul bărbatului.

Mai mult, în septembrie 2007, după două săptămâni de la dispariţie, anchetatorii au găsit într-o râpă haine având pete cu sângele Elodiei.

În octombrie 2007, într-o râpă lângă Râşnov au fost găsite uniforma de vară de poliţist a lui Cioacă, alte obiecte ale acestuia şi ale Elodiei Ghinescu.

 

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
Ce îi așteaptă la Mihail Kogălniceanu pe cei 400 de militari americani trimiși pentru operațiunile din Iran. Baza NATO din Constanța devine tot mai importantă
Capital.ro
Bani în plus pe lângă pensie. Nu toți pensionarii îi primesc. Ajutor în două tranșe pentru românii cu pensii sub 2.000 de lei
Playtech.ro
Aplicația care îţi arată dacă proprietatea ta se află pe traseul unui viitor drum. Aşa afli dacă terenul e pe lista de exproprieri pentru autostrăzi
Adevarul
Porci mistreți cu grăsime „albastru neon”. Ce suspectează cercetătorii și de ce carnea acestora nu trebuie consumată
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Radu Banciu, concediat de patronul milionar: ”Nu ne mai plătea de luni de zile și am făcut o grevă! M-a sunat și m-a dat afară, am plecat fără niciun regret”
MediaFlux
Anunț despre stagiul militar obligatoriu! Ilie Bolojan a explicat exact
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj