Judecătorul Dacian Dragoş, numit la Curtea Constituţională a României (CCR) de către președintele Nicușor Dan, consideră că nu există un motiv real privind suspendarea sa din funcție și consideră că poate este o lovitură care se vrea a fi dată celui care l-a numit în funcție.
Invitat joi seară la Antena 3, Dacian Dragoş a fost întrebat dacă are vechimea minimă de 18 ani în specialitatea juridică, necesară pentru a ocupa funcţia de judecător constituţional.
„Am chiar mai mult de 18 ani, am peste 23 de ani. CV-ul meu a fost citit selectiv sau au trecut peste anumite lucruri care sunt evidente acolo, de exemplu faptul că sunt la Facultatea de Drept a UBB, la şcoala doctorală din 2013-2014. De asemenea am şi cursuri şi am doctoranţii în tutelă, ca să spun aşa, în coordonare de atunci. (…)
Toată cariera mea a fost în jurul ştiinţelor juridice, pentru că altfel nu ajungeam nici să lucrez pe tot felul de proiecte din acestea, dar şi în străinătate, şi să public la nivel internaţional, dacă nu eram recunoscut ca şi specialist în drept.
Ori cerinţa din Constituţie asta este, să ştii drept, nu alte lucruri care se interpretează în mod răuvoitor. Aşa că am toate documentele care dovedesc că am vechime chiar mai mult decât cere legea. Am chiar peste 25 de ani adunaţi de vechime”, a afirmat judecătorul CCR.
Dacian Dragoş a comentat şi acţiunile în contencios administrativ prin care avocata Silvia Uscov contestă vechimea lui şi cere suspendarea, respectiv anularea actelor de numire atât în cazul său, cât şi al colegului Mihai Busuioc. El spune că demersurile sunt introduse cu încălcarea termenelor legale şi fără un interes clar formulat.
„Strict vorbind despre aceste procese, uitându-mă la modul cum au fost începute, momentul ales, tardivitatea lor – adică orice termene din legea Contenciosului-Administrativ nu au fost respectate, asta poate să vadă orice jurist de bună credinţă când se uită la astfel de acţiuni – la faptul că nici nu se invocă un interes, adică se spune, aşa, la modul general, eu vreau ca la Curtea Constituţională să nu fie persoana aceasta. Pentru că m-am trezit între sărbători sau înainte de Revelion, că mă plictiseam şi vreau să fac chestiunea asta”, a explicat Dacian Dragoş.
Judecătorul afirmă că nu se simte vizat în mod direct de argumentele din dosare şi sugerează că adevărata miză este politică
„Deci nu văd ceva consistent aici care să mă implice pe mine. Şi atunci, sigur că poate este o lovitură care se vrea a se da, nu ştiu, celui care m-a numit în funcţie. Sau e o bătălie politică în care eu nu am ce să caut. Adică eu sunt victimă colaterală aici dacă e vorba de aşa ceva pentru că nu am ce să caut în această luptă politică, astea trebuie duse în Parlament, acolo unde se poate, dar nu văd de ce au ales această modalitate de luptă politică”, a mai transmis judecătorul de la CCR.
Întrebat explicit dacă preşedintele Nicuşor Dan este ţinta reală a acestor acţiuni, Dacian Dragoş nu exclude această posibilitate.
„Indirect poate să fie şi acest lucru, pentru că altfel nu mi-e explic de ce să introduci astfel de acţiuni, care într-o lume normală şi cu instanţe decente, cum chiar cred că sunt în România, că mai sunt judecători decenţi şi chiar am încredere în aceşti judecatori care îşi vor face datoria şi nu au cum să nu respingă astfel de acţiuni. Dar să le introduci aşa numai şicanator, nu văd alte explicaţii.
Nu ştiu, nu pot să speculez exact care este ţinta din spate, dar văzând ce se întâmplă pe scena societăţii şi această ruptură şi această, până la urmă, luptă între cei care acceptă anumite situaţii constituţionale şi legale şi cei care nu le acceptă, mă gândesc că ar putea să fie şi o altă ţintă decât mine, pentru că altfel nu mi-o explic. De ce ar începe aşa ceva?”, a declarat Dacian Dragoş.
Pe fond, litigiile deschise la Curtea de Apel Bucureşti vizează decretul prezidenţial de numire a lui Dacian Dragoş la CCR şi hotărârea Senatului prin care Mihai Busuioc a fost desemnat judecător constituţional, avocata AUR Silvia Uscov susţinând că cei doi nu ar îndeplini condiţia de 18 ani vechime în specialitatea juridică în învăţământul superior.
Instanţa a amânat de două ori pronunţarea asupra cererii de suspendare, iar între timp au fost introduse şi acţiuni de anulare a actelor administrative, în dosarul lui Dragoş urmând ca un prim termen să aibă loc pe 10 februarie.
Judecătorul Dacian Dragoş explică şi cum a ajuns să fie numit la Curtea Constituţională de către preşedintele Nicuşor Dan, subliniind că cei doi nu se cunoşteau înainte de procedura de selecţie. El spune că nu şi-a depus personal candidatura, ci că Administraţia Prezidenţială ar fi operat o triere din mai multe CV-uri.
„Din câte am înţeles, au fost mai multe CV-uri care au fost primite la Preşedinţie din zona academică şi a practicienilor dreptului şi s-a ajuns la o triere. Efectiv cred că a fost o decizie a domnului preşedinte, pe care nu-l cunoşteam înainte, deci n-am avut contacte cu domnul preşedinte înainte.
A ales o listă scurtă şi am avut o convorbire. A avut probabil cu toţi cei de pe lista scurtă o convorbire, două, în care, efectiv, a trecut prin CV-ul şi realizările fiecăruia. Am discutat despre cum vedem până la urmă profesia, Curtea Constituţională, societatea, reformele şi aşa mai departe, toate aceste lucruri într-o discuţie normală şi pe urmă, sigur, m-a informat că este alegerea dânsului să mă numească pe mine”, a explicat Dacian Dragoş, joi seară, la Antena 3.
Magistratul subliniază că nu el a iniţiat demersul de candidatură. „Nu am depus CV-ul, a fost alegerea preşedintelui”, a explicat Dacian Dragoş.
El povesteşte şi un fragment din discuţia avută cu şeful statului, legat de mediul academic în care activează.
„M-a întrebat de ce la Babeş-Bolyai e o cultură organizaţională mai orientată pe caritate faţă de alte universităţi sau în alte locuri. Care este secretul acestei culturi organizaţionale? Am spus că, până la urmă, de la conducere vine totul şi că, sigur, chiar cred acest lucru că de acolo se dă, până la urmă, azimutul, nu?”, a spus Dacian Dragoş.
Judecătorul relatează şi mesajul pe care i l-a transmis Nicuşor Dan la finalul procedurii de selecţie. „A spus că efectiv speră să fac o treabă bună, că are încredere că voi face o treabă bună şi că, dacă am nevoie vreodată să ne sfătuim, e la dispozitie, dar niciodată n-a mai discutat cu mine, n-a intervenit pe nimic, n-am discutat absolut nimic după aceea”, a explicat Dacian Dragoş.