Judecătorul Gabriel Adrian Năsui, de la Curtea de Apel Cluj, exclus din magistratură

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, miercuri, cu majoritate de voturi, excluderea din magistratură a judecătorului Gabriel Adrian Năsui, de la Curtea de Apel Cluj.
Iulian Tudor
19 iun. 2013, 14:53
Judecătorul Gabriel Adrian Năsui, de la Curtea de Apel Cluj, exclus din magistratură

Decizia poate fi atacată cu recurs la Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit Agerpres.

„În şedinţa de miercuri, Secţia pentru judecători a CSM a admis, în parte, cu majoritate de voturi, acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva lui Gabriel Adrian Năsui, judecător în cadrul Curţii de Apel Cluj şi a aplicat sancţiunea disciplinară prevăzută de dispoziţiile art. 100 lit. (e) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare, constând în excluderea din magistratură, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. (a) şi (m) din Legea 303/2004 (aflată în vigoare anterior modificării prevederilor menţionate prin Legea nr.24/2012) şi respectiv art. 99 lit (i) teza I din aceeaşi lege (în forma ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 24/2012)”, se arată într-un comunicat al CSM transmis Agerpres.

Abaterile disciplinare reţinute de Secţia pentru judecători în sarcina lui Gabriel Adrian Năsui sunt: încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii, nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor şi nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Corbu, imperial! Apropiatul lui Hagi anunță că era lui Răzvan și Marius Marin la națională s-a terminat
Capital.ro
Taxele se schimbă în România de la 1 ianuarie 2027. Angajații ar putea pierde o facilitate fiscală
Playtech.ro
Cum poți plăti mai puțină dobândă la bancă. Ce trebuie să alegi când rambursezi anticipat un credi
Adevarul
Simion, pus la zid de susținătorii lui Călin Georgescu: liderul AUR, acuzat că și-a trimis oamenii acasă, în loc să meargă la Arestul Central
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
Banciu, despre starul din SuperLiga: ”Va fi considerat cel mai mare din istoria campionatului României!”
MediaFlux
Luna intră în Vărsător pe 15 noiembrie 2026. Ce se întâmplă cu Zodiile de Apă în perioada următoare
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România