GREVĂ la Agenţia France Presse. Jurnaliştii protestează faţă de planurile de restructurare

Angajaţii din Franţa ai Agenţiei France-Presse au intrat în grevă, joi, în intervalul orar 17.00 - 24.00 (joi, 18.00 - vineri, 1.00, ora României), anunţă compania pe fluxul său de ştiri.
Romania TV
31 ian. 2013, 17:32
GREVĂ la Agenţia France Presse. Jurnaliştii protestează faţă de planurile de restructurare

„Fluxul AFP va fi puternic perturbat joi în intervalul 16.00 – 23.00 GMT, din cauza unei greve. Pentru evenimente majore, vor fi difuzate materiale de tip «alertă» şi «urgent»”, a transmis AFP pe fluxul său.

Conform ziarului Le Figaro, sindicatele angajaţilor Agenţiei France-Presse au încetat lucrul la ora 17.00 (18.00, ora României) în semn de protest faţă de planurile de restructurări redacţionale din Franţa şi Africa.

Sindicatele CGT, CFDT, FO, SNJ, SUD şi CFE/CGC cer managementului să retragă proiectul „Regiunea Franţa”, care prevede desfiinţarea unui nivel ierarhic regional. De asemenea, organizaţiile sindicale cer renunţarea la planul care prevede centralizarea la Johannesbourg (în Africa de Sud) a conţinutului editorial AFP din zona Africa.

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
Susținătorii lui Călin Georgescu s-au adunat la fața sediului DIICOT. Cum îl apără pe fostul prezidențiabil
Fanatik.ro
Laurențiu Reghecampf, prima decizie la FCSB: „Îi sparg 10 zile! Nu sunt pregătiți, patroane!”
Capital.ro
Curs valutar luni, 21 septembrie. Cât valorează euro și dolarul la început de săptămână. BNR a publicat noile valori
Playtech.ro
La ce distanță trebuie ținut câinele față de gardul vecinului. Ce spune legea în România
Adevarul
Armatele fantomă ale istoriei. Oameni, nisip și ceață: trei mari tragedii militare pentru care încă se caută explicații
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un copilaș de doi ani și-a pierdut viața într-o locuință cuprinsă de foc, în județul Sălaj
iamsport.ro
Continuă războiul! Florin Prunea l-a ironizat pe Robert Niță după bucuria de la golul lui Andrei Șucu: ”Ferească Dumnezeu!”
MediaFlux
Horoscop 21 septembrie 2026. Început de săptămână cu schimbări importante! Banii intră în prim-plan, iar unele zodii primesc o veste care le dă planurile peste cap
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte