Jurnalistul Mircea Marian, ÎNJURAT şi LOVIT pe stradă de un bărbat

Jurnalistul Mircea Marian a fost înjurat, îmbrâncit şi lovit joi de către un bărbat care i-a spus că-l pedepseşte pentru ceea ce afirmă la televizor și i-a cerut să fie atent de acum înainte la ce mai spune în emisiunile TV. Incidentul s-a petrecut joi, în zona Pieţei Unirii din Bucureşti. Insultele şi ameninţările au continuat şi în faţa echipajului de poliţie sosit la faţa incidentului, potrivit evz.ro.
Romania TV
17 mai 2013, 10:37
Jurnalistul Mircea Marian, ÎNJURAT şi LOVIT pe stradă de un bărbat

În faţa celor doi poliţişti, care asistau pasiv, agresorul, care a susţinut că acţionează în calitate de revoluţionar care şi-a dat sângele pentru ţară, i-a spus jurnalistului Mircea Marian că este „vândut jidanilor”.

„Am chemat poliția, care ne-a legitimat, mi-a transmis că nu poate face nimic și îmi recomandă să mă duc la secția de poliție să depun plângere. Polițiștii nu s-au legitimat și, când i-am întrebat dacă sunt martori la amenințări, s-au strâmbat și au zis un „da” cu jumătate de gură. Sunt în stare de șoc și uluit de pasivitatea cu care polițiștii veniți la fața locului au tratat acest incident. Individul putea să vină după mine, să-mi dea în cap, pentru că poliția urma să plece după ce ne-a legitimat”, a povestit Mircea Marian, pentru evz.ro.

Jurnalistul a depus și o plângere la Secția 14 Poliție, pe raza căreia își are domiciliul, el identificându-l pe agresor ca fiind Mihai Voicu.

„Are certificat de luptător la revoluție, s-a născut în 1952, la Buzău. O scurtă căutare pe Internet ne arată ce spune el că ar fi făcut la revoluție, dar în orice caz a apărut în scenă abia pe 22 decembrie”, ne-a declarat Mircea Marian.

Jurnalistul a mai precizat că nu e prima dată când acest personaj îl acostează pe stradă și îl agresează.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
„Misiune grea”. Secretul lui Nuno Campos la Dinamo, dezvăluit de un idol al fanilor roș-albi
Capital.ro
Supermarketuri fără făină, lapte, carne și ouă într-o regiune cu numeroși români. De ce se tem oamenii
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT