Jurnalul de bord al comandantului misiunii spaţiale Apollo 13, scos la licitaţie

Jurnalul de bord al comandantului misiunii spaţiale Apollo 13, James Lovell, ce conţine calculele făcute de astronautul american prin care acesta încerca să găsească cea mai bună traiectorie pentru a-şi aduce naveta avariată pe Terra, va fi scos la licitaţie la sfârşitul lunii noiembrie, potrivit AFP.
Romania TV
24 nov. 2011, 18:54
Jurnalul de bord al comandantului misiunii spaţiale Apollo 13, scos la licitaţie

Licitaţia, organizată în Statele Unite ale Americii de casa Heritage Auctions din Dalas, va include şi alte obiecte provenind din misiunile spaţiale şi se va încheia pe 30 noiembrie.

Reprezentanţii acestei case de licitaţii au precizat că James Lovell a scris acele calcule în jurnalul de bord la câteva ore după ce a pronunţat fraza care a devenit ulterior celebră: „Houston, avem o problemă”.

Carnetul de 70 de pagini, care conţine mai multe adnotări în cerneală şi calcule în creion, a fost evaluat la 25.000 de dolari.

„Puţine obiecte venind din spaţiu sunt la fel de importante sau la fel de pline de amintiri ca acest mic carnet”, a declarat Michael Riley, istoric al casei Heritage Auctions.

„Fără aceste calcule reuşite şi fără transferul rapid al informaţiilor de pe un computer pe un altul, echipajul misiunii Apollo 13 nu şi-ar fi cunoscut poziţia exactă din spaţiu, iar acest lucru ar fi condus la o încheiere complet diferită a misiunii”, a precizat el.

Comandantul James Lovell, care a păstrat acest carnet în colecţia lui personală timp de peste 41 de ani, consideră că a sosit momentul pentru a-l transmite unei alte persoane, a adăugat Riley.

Misiunea Apollo 13 va rămâne în istorie drept odiseea spaţială americană care s-a aflat cel mai aproape de o catastrofă, după distrugerea unui rezervor de oxigen. Echipajul şi-a văzut rezervele de oxigen, apă şi energie, deja aflate la un nivel minim, reduse într-un mod dramatic.

Pentru a supravieţui, astronauţii americani s-au mutat într-un modul lunar pe care l-au folosit ca o navă spaţială de urgenţă. Aflându-se în imposibilitatea de a se întoarce, ei au folosit o traiectorie de urgenţă, prin care au ocolit Luna.

Aventura astronauţilor participanţi la această misiune spaţială a fost prezentantă în filmul „Apollo 13”, lansat pe marile ecrane în 1995.

Printre celelalte obiecte scoase la vânzare se numără o vestă folosită de astronautul John Young în timpul antrenamentelor şi jurnalul de bord manuscris al misiunii Apollo 11.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
LIVE Chindia – FCSB, amical la Târgoviște, ora 12:00. Surprize uriașe în echipa de start a lui Reghecampf! Băiatul lui Pintilii e rezervă
Capital.ro
Decorațiuni de Crăciun 2026: Cum arată bradul la modă și ce accesorii înlocuiesc globurile clasice
Playtech.ro
Ce pățește un șofer Uber dacă îți refuză cursa. Îl penalizează aplicația sau poate anula fără consecințe?
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câte zile durează Postul Crăciunului 2026. Tradiții, reguli și rugăciuni importante pe care credincioșii trebuie să le cunoască
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România