Kelemen Hunor: Aş recomanda colegilor din UDMR un vot pozitiv asupra bugetului

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, spune că proiectul de buget pe 2016 este unul bun, în condiţiile în care a fost realizat doar după o lună de la învestirea Guvernului şi le recomandă parlamentarilor Uniunii să voteze favorabil bugetul.
Ionela Marcu
11 dec. 2015, 08:36
Kelemen Hunor: Aş recomanda colegilor din UDMR un vot pozitiv asupra bugetului

„În condiţiile date, cam după o lună de la învestirea Guvernului, acest proiect de buget poate fi considerat un proiect bun, cu toate neajunsurile şi cu toate problemele care apar pe parcurs”, a declarat, la RFI, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.

El le recomandă parlamentarilor UDMR un vot pozitiv asupra bugetului: „Noi am propus câteva amendamente nu extrem de semnificative în ceea ce priveşte sumele. Vom avea discuţii în grup, o decizie vom lua probabil luni, eu nu vreau să luăm o decizie până nu vedem dezbaterile în comisiile de specialitate şi în comisia de buget-finanţe, să vedem raportul final. Dar eu, în mare, aşa cum am văzut până acum acest buget, aş recomanda colegilor un vot pozitiv”.

Întrebat care este amendamentul la care ţine UDMR cel mai mult, Kelemen Hunor a răspuns: „Sunt câteva amendamente, cele pe infrastructură mare, centurile ocolitoare sunt cele mai importante. Şi la educaţie noi avem o propunere, care exista şi în bugetul anului 2015, dar din motive procedurale nu s-a finalizat – un centru de pregătire pentru cadre didactice la Oradea, ceea ce trebuie finanţat”.

Miniştrii sunt aşteptaţi vineri la comisiile de specialitate ale celor două Camere ale Parlamentului pentru avizarea proiectului bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale pe 2016, urmând ca apoi comisiile de buget să finalizeze raportul până la începutul săptămânii viitoare.

Comisiile de buget vor analiza proiectul începând de vineri după-amiază şi în weekend, inclusiv duminică, ora 18.00, astfel încât raportul să fie depus luni, la ora 10.00, la Birourile Permanente reunite. Dezbaterea în plenul reunit va avea loc luni şi marţi, iar miercuri, 16 decembrie, este programat votul final.

Premierul Dacian Cioloş a făcut, joi, pe pagina de Facebook, câteva precizări legate de bugetul de stat pe 2016, reamintind că sănătatea, educaţia şi infrastructura sunt prioritare pentru Cabinetul său, iar în finanţarea lăcaşurilor de cult ar trebui să se implice comunităţile locale şi enoriaşii.

Referitor la principiile care au stat la baza alcătuirii bugetului pentru 2016, premierul Dacian Cioloş a scris că a propus „un buget care acoperă în mod echilibrat toate necesităţile” anului viitor.

El a vorbit şi despre creşterea salariului minim pe ecomomie, despre care a precizat că nu poate lua o decizie până nu are o analiză a „impactului unei astfel de decizii”, dar şi despre pensii, spunând că majorarea cu 5 la sută începând de anul viitor este „tot ceea ce permite bugetul acum”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce-a făcut Florin Maxim la primă oră a dimineții, după ce a învins-o pe FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Avertisment de la Poliția Română pentru șoferi. Mai multe drumuri sunt afectate de ceață și vizibilitate redusă. Ce artere rutiere sunt vizate
Playtech.ro
Ești în depășire și treci cu viteză prin dreptul radarului. Ce mașină apare în înregistrarea Poliției
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT