Kevin Spacey a izbucnit în lacrimi în timpul mărturiei despre cum a devenit homosexual. „Am fost acuzat că am încercat să schimb subiectul”

Kevin Spacey a plâns în timpul înfăţişării de la tribunal, în timp ce şi-a mărturisit remuşcările pentru că s-a declarat gay, negând totodată acuzaţia de abuz sexual îndreptată împotriva lui.
Daniel Spătaru
18 oct. 2022, 12:58
Kevin Spacey a izbucnit în lacrimi în timpul mărturiei despre cum a devenit homosexual.

Kevin Spacey a negat luni acuzaţiile de agresiune sexuală formulate împotriva lui de actorul Anthony Rapp, în urma cărora starul hollywoodian este judecat în această perioadă într-un proces civil la New York. „Nu îmi amintesc deloc să fi fost cu el la o petrecere privată, nici să fi mers cu el într-un apartament”, aşa cum afirmă reclamantul, a răspuns Kevin Spacey la întrebările avocatului său.

Kevin Spacey, actor recompensat cu două premii Oscar, a dispărut de pe marile ecrane şi de pe scenele de teatru după ce a devenit unul dintre primii artişti afectaţi în octombrie 2017 de valul de dezvăluiri făcute de mişcarea #MeToo, apărută în Statele Unite.

Actorul american Anthony Rapp, care va împlini 51 de ani la sfârşitul lunii octombrie şi care s-a remarcat în ultimii ani în serialul TV „Star Trek: Discovery”, a depus plângere în septembrie 2020 pentru avansuri sexuale şi o agresiune sexuală prezumată care ar fi avut loc în timpul unei petreceri la New York în 1986, când el avea vârsta de doar 14 ani.

În plângerea sa, Anthony Rapp afirmă că actorul Kevin Spacey l-ar fi invitat atunci în apartamentul lui din Manhattan, unde l-ar fi luat în braţe în timp ce se uita la televizor, l-ar fi aşezat pe un pat şi ar fi început să îşi frece corpul de al lui.

Citeşte şi Kevin Spacey trebuie să plătească 31 de milioane de dolari din cauza acuzațiilor de abuz sexual

În timpul contrainterogatoriului de luni, Kevin Spacey a dezvăluit că tatăl lui era un „adept al supremaţiei albilor” şi un „neonazist” – detalii pe care nu le-a declarat niciodată în public până acum -, care nu îi plăcea pe homosexuali şi nu aprecia interesul lui pentru teatru. Kevin Spacey a mai spus că s-a simţit „şocat, speriat şi confuz” după publicarea în 2017 a acuzaţiilor formulate de Anthony Rapp într-un articol din Buzzfeed News şi că i-a prezentat colegului său de breaslă scuze publice la recomandarea agenţilor săi, un fapt pe care îl regretă astăzi. „Mi-am învăţat lecţia, să nu mă scuz niciodată pentru ceva ce nu am făcut”, a mai spus starul hollywoodian.

Deşi şi-a anunţat imediat după aceea homosexualitatea, el a procedat astfel pentru că se gândea la acest lucru de peste un an şi pentru că avea deja o carieră solidă, a precizat Kevin Spacey, citat de Insider.

Citeşte şi Kevin Spacey, pus sub acuzare pentru agresiune sexuală. Va fi judecat pentru patru capete de acuzare

„Am fost acuzat că am încercat să schimb subiectul, că am încercat să deturnez atenţia publicului sau că încercam să confund o acuzaţie cu faptul de a fi gay, ceea ce nu a fost niciodată intenţia mea”, a adăugat starul hollywoodian, în lacrimi, înainte de spune că nu ar fi trebuit să facă „niciodată ceva ce ar putea răni comunitatea gay”.

În plus faţă de acest proces, Kevin Spacey este vizat de alte procese ce i-au fost intentate în Statele Unite şi în Regatul Unit. La Londra, el este judecat pentru agresiuni sexuale ce ar fi fost comise asupra a trei bărbaţi între martie 2005 şi aprilie 2013, perioadă în care a fost directorul unui teatru, şi la care starul hollywoodian a pledat nevinovat în luna iulie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT