Kim Jong Un a ajuns la Vladivostok cu trenul personal pentru întâlnirea cu Putin. Avertismentul SUA pentru dictatorul nord-coreean

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a sosit în Rusia, a anunţat marţi presa japoneză, pentru ceea ce Kremlinul a declarat că va fi o discuţie cuprinzătoare cu preşedintele Vladimir Putin, în contextul în care Washingtonul a avertizat că nu ar trebui să ajungă la un acord privind o tranzacţie de arme.
Mircea Filipescu
12 sept. 2023, 10:55
Kim Jong Un a ajuns la Vladivostok cu trenul personal pentru întâlnirea cu Putin. Avertismentul SUA pentru dictatorul nord-coreean

Kim Jong Un a plecat duminică din Pyongyang spre Rusia cu trenul său privat, a relatat marţi presa de stat din Nord, însoţit de înalţi oficiali din industria de armament şi din armată şi de ministrul de externe. Agenţia japoneză de ştiri Kyodo a relatat marţi, citând o sursă oficială rusă anonimă, că un tren care îl transporta pe Kim a sosit la gara Khasan, principala poartă feroviară către Orientul Îndepărtat al Rusiei dinspre Coreea de Nord.

„Va fi o vizită în toată regula”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. „Vor avea loc negocieri între două delegaţii, iar după aceea, dacă va fi necesar, liderii îşi vor continua comunicarea într-un format de tip „unu la unu””.

Un oficial din cadrul administraţiei din Khasan a refuzat să comenteze raportul privind sosirea lui Kim. Putin era aşteptat să sosească marţi la Vladivostok, unde urma să participe la sesiunea principală a Forumului Economic Estic, care se desfăşoară până miercuri. Întâlnirile sale cu Kim ar urma să aibă loc în marja forumului, deşi nu a existat nicio confirmare a locaţiei sau dacă Kim va participa la eveniment, potrivit News.ro.

Rusia spune că poate oferi detalii despre vizită lui Kim Jong Un Coreei de Sud

Moscova spune că va oferi Coreei de Sud detalii despre vizita lui Kim Jong Un dacă Seulul le va cere, afirmă ministrul adjunct de externe rus Andrei Rudenko, citat de BBC.

„Avem o ambasadă sud-coreeană la Moscova. Dacă vor dori, le putem furniza informaţiile disponibile”, a declarat Rudenko, potrivit agenţiei ruse de ştiri Interfax.

El a adăugat că Moscova va continua să se implice cu Coreea de Sud şi că cele două au „interese comune în ceea ce priveşte stabilizarea situaţiei în Asia de Nord-Est şi în Peninsula Coreeană”.

Coreea de Sud a fost anterior un partener comercial al Rusiei, dar s-a alăturat sancţiunilor occidentale după ce a început războiul din Ucraina.

Citeşte şi: Momentul în care o nuntă a fost întreruptă de cutremurul din Maroc. Nuntașii au părăsit imediat localul. Bilanțul tragediei a ajuns la aproape 2.700 de morți

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Medalia de la ultimul titlu al lui Dinamo se vinde pe internet! Cât costă
Capital.ro
Noi reguli pentru facturile restante și eșalonarea plăților. Deconectarea de la curent, gaze și internet pentru datorii mici ar putea fi interzisă
Playtech.ro
Schimbare importantă pentru pasagerii Ryanair. Cu cât timp înainte de zbor trebuie să ajungă la aeroport
Adevarul
Drone fabricate în România cu tehnologie testată pe frontul din Ucraina. Proiectul de 200 de milioane de euro care ar putea schimba industria de apărare
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Vești bune pentru milioane de români! Mecanismul pentru stingerea plăților restante ale administrațiilor publice locale, aprobat. Cine nu mai este obligat să plătească
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România