Klaus Iohannis, întâlnire cu Angela Merkel şi Joachim Gauck: Contăm pe sprijinul german

Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns, miercuri, la Berlin, unde efectuează o vizită oficială. Şeful statului a susţinut o declaraţie, pe Aetoportul Otopeni, precizând că va discuta la Berlin despre integrarea României în spaţiul Schengen.
Ionela Marcu
25 feb. 2015, 16:13
Klaus Iohannis, întâlnire cu Angela Merkel şi Joachim Gauck: Contăm pe sprijinul german

Klaus Iohannis se va întâlni joi cu preşedintele Republicii Federale Germania, Joachim Gauck, şi cu cancelarul Angela Merkel, apoi va avea o întrevedere cu preşedintele Bundestagului şi una cu reprezentanţii diasporei.

„Sunt bucuros să efectuez prima vizită la Berlin ca Preşedinte al României, la invitaţia domnului Președinte Joachim Gauck. Relaţiile de cooperare cu Germania au pentru noi o importanţă strategică. Aprofundarea acestei cooperări și a dialogului cu Berlinul și extinderea domeniilor de colaborare constituie o prioritate. Vizita va începe cu o întâlnire cu domnul Preşedinte Joachim Gauck, urmată de o întrevedere cu doamna Cancelar federal Angela Merkel. După-amiază voi avea o întâlnire cu Preşedintele Bundestagului, domnul Norbert Lammert, după care mă voi întâlni cu conducerea Forumului Germano-Român, altul decât Forumul Democrat al Germanilor, și voi încheia ziua cu o întâlnire cu diaspora.

CITEŞTE ŞI Klaus Iohannis, în vizită oficială în Germania. Şeful statului se întâlneşte cu Angela Merkel VIDEO

Vizita oferă prilejul intrării într-o etapă superioară a relaţiilor bilaterale, ce include şi o susţinere reciprocă pe teme de interes comun în cadrul Uniunii Europene, în plan regional şi internaţional. Contăm pe sprijinul german pentru integrarea reală şi în profunzime a României în nucleul european. Avem multe puncte comune care ne unesc. România, ca şi Germania, este un stat cu un profil comunitar bine conturat, susţinător al aprofundării integrării europene şi al consolidării Uniunii Europene ca proiect politic.

În acest context, vom discuta tematica de actualitate de pe agenda Uniunii Europene.

Vom aborda, desigur, inclusiv subiectul perspectivei aderării României la spaţiul Schengen și, pe un plan mai general, cel al nevoii consolidării securităţii Uniunii Europene și a cetăţenilor săi.

Vom discuta cu siguranţă și despre evoluţiile în materie de securitate de pe continentul nostru și, sigur, în mod special, despre situaţia din Ucraina. De un interes deosebit pentru noi este subiectul perspectivei europene a Republicii Moldova și a ţărilor din Balcanii de Vest.

Voi menţiona cu acest prilej și rolul crescând al comunităţilor germane din România și a comunităţii române din Germania ca punte de legătură și factori de consolidare ai cooperării româno-germane. În toate aceste întrevederi, vom discuta despre paşii pe care România și Germania trebuie să-i întreprindă în continuare pentru ca cetăţenii noștri să beneficieze de pe urma acestei legături puternice”, a spus Iohannis. 

DailyBusiness
Laureatul Nobel Joseph Stiglitz spune că inteligența artificială nu doar că îți poate lua locul de muncă, dar va face clasa „tech bro” și mai bogată
Spynews
Halucinant! Oana Ciocan nu știa că e despărțită de Jador! A aflat din presă. Declarații exclusive de la fosta cântărețului
Fanatik.ro
Porecla neștiută a lui Gică Mihali: „Mă tachina încontinuu!”
Capital.ro
Pensia pe card și prin Poștă în aprilie 2026. Ziua în care se plătesc pensiile. CNPP ar putea trimite banii mai devreme
Playtech.ro
Ce taxe trebuie să plătești dacă vinzi o mașină în 2026. Ce obligații fiscale apar după tranzacție
Adevarul
Israelul a distrus avionul privat al lui Khamenei. Informații contradictorii despre locația și starea noului lider suprem
wowbiz.ro
Vești bune pentru pensionari! Primesc tichete sociale în valoare de 200 de lei. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
”Dacă afla Valentin Ceaușescu, ne spărgea în două”. Loți Bölöni a făcut lumină după 40 de ani
MediaFlux
Mai mulți bani pentru 2,8 milioane de pensionari şi 300.000 de copii. Ministrul Muncii anunță ajutoarele cuprinse în buget
stirilekanald.ro
Se taie pensiile! Bolojan a făcut anunțul
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj