Klaus Iohannis a pledat la Bruxelles pentru consolidarea Parteneriatului Estic

Preşedintele Klaus Iohannis a participat luni, la Bruxelles, la o întâlnire cu reprezentanţii statelor din cadrul Parteneriatului Estic, context în care a pledat pentru consolidarea acestei structuri.
Romania TV
13 mai 2019, 19:46
Klaus Iohannis a pledat la Bruxelles pentru consolidarea Parteneriatului Estic

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul intervenţiei sale, şeful statului s-a referit la importanţa Parteneriatului Estic, o iniţiativă care, de la lansarea sa în 2009, s-a dovedit a fi benefică pentru ambele părţi, contribuind la extinderea ariei de prosperitate şi securitate în vecinătatea estică a Uniunii, în baza unui set comun de valori şi a convergenţei treptate a politicilor, şi care a condus la apropierea statelor partenere de comunitatea europeană de valori, în funcţie de obiectivele şi ambiţiile fiecărui stat partener.

„Preşedintele Klaus Iohannis a pledat pentru necesitatea continuării angajamentului Uniunii Europene în vecinătatea sa estică şi pentru consolidarea acestui parteneriat de importanţă strategică, cu scopul de a crea o Europă mai puternică pentru toţi cetăţenii”, arată Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului a amintit că declaraţia adoptată la Summitul de la Sibiu reafirmă în mod clar responsabilitatea comună a statelor membre şi a instituţiilor europene de a face Uniunea mai puternică şi de a recunoaşte perspectiva europeană a altor state din Europa.

„Preşedintele României a accentuat faptul că Uniunea va acţiona în continuare în funcţie de nivelul de ambiţie al partenerilor estici, respectând alegerile individuale ale acestor state. Preşedintele Klaus Iohannis a menţionat că Uniunea aşteaptă un angajament politic continuu din partea ţărilor partenere în ceea ce priveşte punerea în aplicare a angajamentelor luate în relaţie cu UE referitoare la respectarea setului comun de norme şi valori, promovarea statului de drept, funcţionarea sistemului judiciar şi dezvoltarea unor economii transparente”, se mai precizează în comunicat.

Întâlnirea cu reprezentanţii statelor din cadrul Parteneriatului Estic (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova, Ucraina) a avut loc la invitaţia preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, cu ocazia aniversării a 10 ani de la lansarea Parteneriatului Estic.

La întâlnire au luat parte şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi înaltul reprezentant pentru afaceri externe şi politică de securitate al Uniunii Europene, Federica Mogherini. Preşedintele Iohannis a participat la eveniment în calitate de şef al statului care deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

De asemenea, au participat Johannes Hahn, comisar european, Carl Bildt, fost prim-ministru şi fost ministru de afaceri externe al Suediei, Radoslaw Sikorski, fost ministru de afaceri externe al Poloniei, şi Timo Soini, ministrul afacerilor externe din Finlanda.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Milioane de euro de la Dan Șucu pentru Rapid! Condiții de top în noua bază de la Ștefănești
Capital.ro
Acești bani sunt reținuți din pensiile românilor în fiecare lună. Cine trebuie să plătească CASS în 2026
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România