Klaus Iohannis a trimis Parlamentului spre reexaminare legea de modificare a Statutului funcţionarilor publici

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, luni, Parlamentului spre reexaminare actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, arătând că excluderea cu totul a funcţionarilor publici, inclusiv a înalţilor funcţionari publici, din sfera aplicării măsurii suspendării raportului de serviciu în cazul trimiterii în judecată, mai ales pentru infracţiuni care au legătură cu funcţia deţinută, "generează multiple efecte negative".
Iulian Tudor
15 mai 2017, 11:08
Klaus Iohannis a trimis Parlamentului spre reexaminare legea de modificare a Statutului funcţionarilor publici

Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici vizează modificări ale atribuţiilor Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (A.N.F.P.), precum şi o serie de intervenţii legislative în ceea ce priveşte regimul juridic al funcţiei publice.

Art. I, pct. 18 şi pct. 22, abrogă dispoziţiile normative (art. 86 alin. (2) şi (3), respectiv art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999) conform cărora funcţionarului public trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h) – ce include infracţiuni de corupţie şi de serviciu – i se suspendă de drept raportul de serviciu.

Ministrul Muncii, ANUNŢ despre legea salarizării unice: Cum se vor calcula salariile funcţionarilor publici locali

„Suspendarea de drept şi suspendarea facultativă a raporturilor de muncă sau de serviciu în cazul trimiterii în judecată sunt măsuri provizorii destinate protecţiei entităţii angajatoare şi se bucură, în prezent, de un cadru normativ şi jurisprudenţial bine conturat şi fundamentat”, se menţionează în cererea de reexaminare transmisă Parlamentului, potrivit news.ro.

Astfel, suspendarea de drept din funcţie în cazul trimiterii în judecată este prevăzută şi pentru alte categorii socioprofesionale: judecători constituţionali (art. 66 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale), magistraţi (art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor) sau practicieni în insolvenţă (art. 36 lit. h) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă).

Totodată, potrivit art. 52 alin. (1) lit. b teza a II-a din Codul Muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în cazul în care salariatul a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută.

„În jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională a reţinut că sancţiunea administrativă a suspendării raportului de serviciu al funcţionarului public din funcţia publică pe care acesta o deţine, în cazul în care s-a dispus trimiterea sa în judecată pentru anumite infracţiuni, are ca finalitate protejarea autorităţii sau a instituţiei publice faţă de pericolul continuării activităţii ilicite şi al extinderii consecinţelor periculoase ale faptei penale săvârşite de către funcţionarul public. (Decizia nr. 219/2015, Decizia nr. 62/2013, Decizia nr. 1.006/2012, Decizia nr. 539/2011, Decizia nr. 539/2010, Decizia nr. 1437/2009, Decizia nr. 48/2003)”, mai arată preşedintele în cererea de reexaminare.

Şeful statului apreciază că excluderea cu totul a funcţionarilor publici, inclusiv a înalţilor funcţionari publici, din sfera aplicării măsurii suspendării raportului de serviciu în cazul trimiterii în judecată, mai cu seamă pentru situaţia săvârşirii unor infracţiuni care au legătură cu funcţia deţinută, generează multiple efecte negative.

„Pe de o parte, prin această măsură legislativă se creează, fără nicio justificare obiectivă, o situaţie unică în ansamblul reglementărilor privind exercitarea funcţiei publice. Pe de altă parte, considerăm că prin eliminarea acestei forme de protecţie a instituţiei publice se vulnerabilizează însăşi autoritatea publică, iar norma preconizată pare a avea în vedere, mai degrabă, protejarea funcţionarului public trimis în judecată aflat într-o asemenea ipoteză, decât protejarea funcţiei publice, în general. Prin urmare, apreciem că o asemenea normă afectează funcţia publică şi poate genera o serie de consecinţe dificil de gestionat, spre exemplu atunci când în cadrul aceleiaşi instituţii publice unui contractual trimis în judecată angajatorul îi poate suspenda contractul de muncă, în timp ce împotriva unui funcţionar public aflat în aceeaşi situaţie angajatorului îi este interzisă această posibilitate”, se arată în cererea de reexaminare transmisă de către preşedintele Iohannis.

Prefecţii şi subprefecţii nu vor mai fi funcţionari publici şi vor fi asumaţi politic – proiect de lege

Conform sursei citate, pe lângă utilitatea practică a suspendării raportului de serviciu al funcţionarului public din funcţia publică pe care acesta o deţine, în cazul în care s-a dispus trimiterea sa în judecată pentru anumite infracţiuni, la conturarea unei soluţii legislative în materie trebuie avute în vedere caracterul temporar al măsurii, precum şi faptul că aceasta nu conduce la discriminări în cadrul aceleiaşi categorii de subiecte de drept, nu afectează exercitarea dreptului la muncă şi la alegerea liberă a profesiei, a meseriei sau ocupaţiei şi nici nu încalcă prezumţia de nevinovăţie.

„La toate acestea se adaugă şi aşteptările existente la nivelul societăţii privind etica, deontologia funcţionarului public. Din toate aceste perspective, considerăm că intervenţia legislativă prevăzută la Art. I pct. 18 şi pct. 22 din legea transmisă la promulgare nu se justifică. În ceea ce priveşte aplicarea în timp a dispoziţiilor privitoare la suspendarea raporturilor de serviciu, apreciem că se impune şi reanalizarea art. II alin. (1) din legea transmisă la promulgare, întrucât prin utilizarea sintagmei „precum şi cu cele aduse prin prezenta lege” norma este lipsită de claritate putând genera interpretări diferite în practică, mai ales prin raportare la art. I pct. 22 din lege”, se mai menţionează în solicitarea transmisă Parlamentului de către şeful statului.

De asemenea, Administraţia Prezidenţială arată că ar trebui reanalizate şi intervenţiile legislative prin care sunt modificate unele prerogative ale Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (A.N.F.P.) ce au drept consecinţă diminuarea influenţei sale în procesul de recrutare a funcţionarilor publici şi de management al funcţiei publice (art. I pct. 3, 5, 13 şi 14).

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Diandra Doris, fosta ispită de la Insula Iubirii, pe mâna esteticianului! La ce intervenție a apelat
Bzi.ro
Gina Pistol a pozat goală pe plajă! Imaginile au stârnit reacții aprinse! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cum se menține în formă Nadia Comăneci. Campioana de 63 de ani a dezvăluit secretul siluetei sale. „Eu nu alerg”
Capital.ro
Regulă pentru cei care au casă la curte. Vecinii cu gard comun trebuie să ceară permisiunea
Playtech.ro
Când vei plăti taxa pentru coletele de pe Temu sau Shein
Adevarul
Povestea scafandrului Constantin Scarlat, care a desenat țărmul nevăzut al Pontului Euxin
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Când se schimbă banii în România?
Prosport.ro
Imaginile cu cea mai frumoasă hocheistă au stârnit controverse. „Abia dacă acoperă ceva”
kanald.ro
A murit Ionuț Americanu! Anunțul tulburător făcut de Cornelia, dansatoarea maneliștilor: „Nu-mi vine să cred”
Cancan.ro
O nouă tragedie în clanul Pian! Lider Nicușor a murit în Penitenciarul Rahova, la doar 42 de ani
iamsport.ro
Mândria lui Ion Țiriac Jr.: ”Cel mai bun complex rezidențial din Europa”. Cum arată ”bijuteria” holdingului condus de tatăl său
MediaFlux
Dispar aceste produse din toate magazinele din România!
stirilekanald.ro
(P) Ghidul rebelului energetic: cum să îți reduci factura fără să renunți la Netflix și aer condiționat
substantial.ro
Angajații de la stat vor lucra mai mult în 2026! Zilele libere legale care ar putea fi eliminate de anul viitor