Klaus Iohannis, CRITICI pe Codul Fiscal: O schimbare este utilă doar dacă nu pune în pericol anumite beneficii

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că nu înţelege cum s-a strecurat ideea că noul Cod Fiscal ar revoluționa finanțele României. Şeful statului a apreciat că nu ar trebui să existe preocupare doar pentru scăderea taxelor, ci și pentru maniera în care se realizează această reducere.
Romania TV
15 iul. 2015, 11:58
Klaus Iohannis, CRITICI pe Codul Fiscal: O schimbare este utilă doar dacă nu pune în pericol anumite beneficii

„Nu știu cum s-a strecurat aprecierea că acest Cod fiscal ar revoluționa finanțele României prin simpla reducere a unor impozite. Cred că nu ar trebui să ne preocupe doar scăderea taxelor, ci și maniera în care se face aceasta. O asemenea schimbare este utilă, însă fără să pună în pericol anumite beneficii, cum ar fi sustenabilitatea finanțelor publice, care a fost consolidată, cu eforturi serioase, în ultima perioadă. În plus, aflați totuși în prag de an electoral, trebuie să înțelegem distanța dintre tentația politică și realitatea economică”, a afirmat șeful statului la BNR, cu prilejul lansării emisiunii numismatice „150 de ani de la nașterea Regelui Ferdinand”, arătând că în aceste zile analizează Codul fiscal pentru a decide asupra oportunității promulgării actului normativ.

Iohannis a adăugat că istoria recentă arată că „nu ne mai putem permite experimente economice sau politici publice cu jumătate de măsură, mai ales când acestea atentează la situația noastră de libertate și prosperitate pe termen lung”.

„Tocmai de aceea devine imperativ să renunțăm cel puțin la câteva iluzii, în primul rând iluzia că prosperitatea se poate construi pe deficite bugetare și datorie publică rostogolită continuu de la un an la altul, apoi iluzia că politicile economice și fiscale pot compensa absența reformelor reale, iluzia că odată ce prosperitatea a fost obținută nu se va mai pierde, ceea ce este greșit. De aici și nevoia de o nouă abordare, una bazată pe responsabilitate și principii sănătoase”, a completat șeful statului.

Potrivit președintelui, contextul actual, atât economic cât și geopolitic, impune abordări prudente, responsabile pentru starea finanțelor publice, și echilibre economice.

„Situația cu care se confruntă Grecia în acest moment este, fără îndoială, una cu adevărat dificilă. Însă, în ultima vreme, prea des și parcă prea nedrept, problemele economice ale Greciei au fost trecute în contul monedei comune, al Uniunii Europene chiar. Mai degrabă, în această etapă post-criză, Grecia ne-a dezvăluit un model economic susținut decenii de-a rândul prin deficite și datorie publică. Astfel de dezechilibre trebuie corectate profund, iar economia ne arată că soluțiile politice miraculoase nu există”, a conchis şeful statului.

Isărescu: Ar fi o eroare să cedăm tentației pentru măsuri temporare în detrimentul dezvoltării pe termen lung

Ar fi o eroare să ignorăm lecțiile crizei internaționale, cedând tentației pentru măsuri cu consecințe temporare în detrimentul dezvoltării pe termen lung, a declarat şi guvernatorul BNR Mugur Isărescu.

‘Dacă perioada ajustărilor economice pare să se fi încheiat pentru România, misiunea viitoare a politicilor economice este aceea de a păstra echilibrele restaurate cu atâta trudă, de a da dovadă de prudență și măsură în dozarea deciziilor viitoare, deplasând, totodată, accentul spre reforme structurale de natură să amplifice potențialul de creștere a economiei românești. Ar fi o eroare să ignorăm lecțiile crizei internaționale și experiențele noastre, cedând tentației pentru măsuri cu consecințe temporare în detrimentul dezvoltării pe termen lung. Nu există substitut la politicile macroeconomice echilibrate corect implementate și corect explicate. Această perspectivă pe termen lung impune ca în centrul politicilor economice să se afle nu numai managementul cererii agregate, ci și obiectivele stabilității macroeconomice, dezvoltarea durabilă și îmbunătățirea competitivității economice românești’, a afirmat Isărescu.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Horațiu Potra cere bani grei de la CEC Bank, după ce instituția i-a blocat 500.000 de euro pentru ”riscuri de finanțare a terorismului”
Capital.ro
Ministerul Muncii schimbă regulile pentru orele suplimentare. Bugetarii care vor primi spor de până la 100%
Playtech.ro
Ce salarii sunt la McDonald’s în 2026. Calcule cu tot cu sporuri, compania face angajări
Adevarul
Orașul în care stațiile de metrou arată ca niște palate
wowbiz.ro
El este băiețelul de 4 ani ucis de un câine de pază! Martorii fac declarații șocante despre tragedie: „L-a văzut pe cameră”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a ieșit la iveală după tragedia din Buzău, unde Teo a fost mușcat de un câine. Familia acuză proprietarul stânei de mușamalizare: „Acel câine ar fi fost dezlegat”
iamsport.ro
Gigi Becali a refuzat blatul care o făcea pe FCSB campioană. Dezvăluire în direct: ”El făcea prețurile”
MediaFlux
Horoscop 26 mai. Mai multe uși se închid azi. Fiecare zodie trebuie să-și activeze lecția karmică
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi