Klaus Iohannis, despre statul paralel: Este o glumă destul de proastă. Nu mă tem absolut deloc de o suspendare

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Ploieşti, că discuţia legată de existenţa unui stat paralel i se pare ”o glumă destul de proastă”, arătând că este o invenţie a unor persoane care vor să acapareze toată puterea.
Romania TV
22 nov. 2017, 17:38
Klaus Iohannis, despre statul paralel: Este o glumă destul de proastă. Nu mă tem absolut deloc de o suspendare

Întrebat care este părerea sa despre discuţia privind ”statul paralel”, Iohannis a răspuns: Este o glumă destul de proastă asta cu statul paralel. Sper ca românii să înţeleagă că nu există statul paralel (…) Există însă persoane care vor să acapareze toată puterea şi care se victimizează”.

În ce priveşte acuzaţiile care i se aduc în rezoluţia PSD privind statul paralel, Iohannis consideră că un comportament ca al social-democraţilor este ”la marginea democraţiei”.

”Este o abordare fundamental greşită. Cu astfel de rezoluţii, se situează singuri la marginea unui comportament democratic”, a declarat preşedintele, potrivit Mediafax.

Klaus Iohannis: Nu mă tem absolut deloc de o suspendare

Preşedintele Iohannis a mai declarat, miercuri, la Ploieşti, că nu se teme de suspendarea din funcţie, adăugând că nu crede că românii şi-ar dori un asemenea lucru şi răspunzând astfel unei întebări legate de posibila suspendare după acuzele care i-au fost aduse în rezoluţia PSD de la Băile Herculane.

Chestionat dacă are temeri privind o eventuală suspendare a sa ce ar avea ca punct de plecare rezoluţia PSD de la Băile Herculane privind ”Statul Paralel şi Ilegitim”, preşedintele a răspuns negativ. ”Nu mă tem absolut deloc de o suspendare (…) Nu există niciun temei, iar nu cred că românii îşi doresc aşa ceva”.

Citeşte şi: Iohannis, despre legile justiţiei: Sunt îngrijorat că există un dialog al surzilor între iniţiatori şi cei care trebuie să le aplice

Comitetul Executiv Naţional al PSD a adoptat, vineri, cu unanimitate de voturi, o rezoluţie prin care este constatată existenţa unui ”stat paralel şi ilegitim”, care încearcă în mod abuziv să preia controlul asupra puterii legitim constituite prin alegeri libere şi corecte.

”PSD a analizat situaţia tensionată prezentă în spaţiul public din cauza numeroaselor informaţii despre abuzurile grave ale unor persoane care activează, au condus sau încă mai conduc instituţii publice de forţă şi care indică în mod clar existenţa unui aşa-numit Stat Paralel şi Ilegitim, care încearcă să preia controlul asupra puterii politice, legitim constituită prin alegeri libere şi corecte, reprezentând un pericol de natură să îngrijoreze opinia publică”, se arată în rezoluţia adoptată în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD, desfăşurată la Băile Herculane.

Liderii PSD constată existenţa mai multor ”vulnerabilităţi” ale statului de drept, care sunt speculate de „Statului Paralel şi Ilegitim” pentru a-şi impune controlul asupra puterii politice şi judecătoreşti. ”Rezultă că Statul Paralel şi Ilegitim foloseşte resursele financiare publice şi instrumentele specifice autorităţii de stat pentru a-i intimida, şantaja sau a-i înlătura pe decidenţii politici care susţin sau promovează modificările legislative menite să readucă puterile statului în matca lor constituţională, în acord cu principiile democratice şi cu drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului”, susţin social-democraţii.

Potrivit rezoluţiei, statul paralel şi-ar disimula acţiunile sub pretextul luptei anticoruţie având ca scop ”hărţuirea şi decapitarea puterii politic legitim alese”. Astfel, provocarea eşecului implementării programului de guvernare ţinteşte diminuarea susţinerii pentru partidele de guvernământ. ”Aşadar, din dorinţa de a deţine controlul asupra puterii politice, Statul Paralel şi Ilegitim adoptă o conduită anti-naţională şi anti-cetăţenească, fiind dispus să blocheze toate politicile publice de creştere a veniturilor populaţiei, de creare de locuri de muncă, de susţinere a capitalului autohton sau de reformare a Justiţiei”, consideră conducerea PSD.

Social-democraţii îi impută preşedintelui României lipsa de reacţie faţă de abuzurile ”statului paralel”. ”Tolerând toate aceste abateri grave de la litera şi spiritul Constituţiei, Preşedintele României încalcă una dintre principalele sale atribuţii, respectiv aceea de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor statului”, consideră liderii PSD.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Marius Mitran, poveste fabuloasă cu MM Stoica! Ziaristul a făcut autostop pentru a ajunge la meci, apoi a avut parte de o surpriză: „Am albit! Era coadă la ‘ia-mă, nene’”
Capital.ro
Vârstnicii care primesc 2.783 de lei pensie. Câți pensionari are România în total. Date oficiale CNPP
Playtech.ro
Cum să îți construiești o casă cu bani mai puțini în 2026. Greșelile care îți pot dubla costurile fără să îți dai seama
Adevarul
Avertisment dur al șefului ROMARM. România nu trebuie să rămână doar „atelier de asamblare” a dronelor
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
Fostul jucător din Ștefan cel Mare a spus că ”adevărata” Dinamo nu e echipa din SuperLiga: ”Când jucam acolo, nici nu îmi venea să cred”
MediaFlux
Alexandra Căpitănescu, în topul preferințelor pentru Eurovision! Fanii cred că România are șanse reale să câștige concursul
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi