IOHANNIS, după consultări: Există un acord să fie adoptate legea alegerilor locale şi a finanţării partidelor

Președintele Klaus Iohannis a declarat luni, după consultările cu partidele parlamentare, că există un acord pentru adoptarea si trimiterea spre promulgare a legii alegerilor locale si a legii finantarii partidelor şi campaniilor electorale pana la jumatatea lunii mai. In ceea ce priveste legea finantarii partidelor, seful statului a subliniat ca "nu promulg legi care incalca principii constitutionale sau au lacune juridice". Iohannis a vorbit si despre votul pentru diaspora, precizand ca "toate partidele au dat asigurari ca exista vointa politica si ca o solutie va fi adoptata in timp util". 
Ionela Marcu
20 apr. 2015, 14:55
IOHANNIS, după consultări: Există un acord să fie adoptate legea alegerilor locale şi a finanţării partidelor

Klaus Iohannis a anunţat, luni, după consultările de la Palatul Cotroceni, cu partidele parlamentare că o primă concluzie este că „există un acord pe trei mari chestiuni”.

Astfel, potrivit lui Klaus Iohannis, s-a stabilit ca până la jumătatea lunii mai, să fie aprobate de Parlament şi trimise spre promulgare legea privind alegerilor locale, şi legea privind finanţarea partidelor şi a campaniilor electorale.

Preşedintele Klaus Iohannis a mai spus că a doua zonă de acord se referă la legea privind alegerile parlamentare şi anume finalizarea lui până la finalul sesiunii parlamentare.

Al treilea aspect al acordului se referă la votul pentru diaspora şi votul prin corespondenţă.

Apreciez interesul pentru aceste consultări, dar şi participarea partidelor la consultări. Mă bucur să constat că intrăm în normalitate. În urma discuţiilor de azi am convingerea ca ne aflam pe drumul cel bun. Sunt cateva proiecte de la precedentele consultari care au progresat, dar sunt si teme sensibile, precum votul pentru diaspora, care nu au facut mari progrese.

O prima concluzie, exista un acord pe trei mari chestiuni: alegerile locale, legislaţia privind alegerile parlamentare şi votul pentru diaspora. Pana la jumatate lunii mai sa fie adoptate si trimise spre promulgare legea alegerilor locale si a finantarii partidelor. (…) Am vorbit despre corectarea prevederilor care dau impresia că partidele doresc să lase portiţe pentru finanţări, în special împrumuturile de la persoane fizice. Mă bucur să constat că partidele au fost de acord cu aceste modificări„, a declarat Klaus Iohannis, la Cotroceni. 

În privinţa legii privind finanţarea partidelor politice, preşedintele a menţionat faptul că „nu promulgă legi care încalcă principii constituţionale sau care au lacune juridice”.

„Lucrul bine făcut începe cu legislaţia bine făcută şi din perspectiva constituţională şi din perspectiva juridică. Ştim foarte bine că în ultimii 25 de ani, legislaţia prost făcută a dus la stagnare şi de multe ori la ineficienţă”, a mai afirmat el.

Şeful statului a precizat că în cadrul consultărilor a vorbit şi despre „corectarea prevederilor care dau impresia că partidele doresc să îşi lase portiţe pentru finanţări, în special cele referitoare la împrumurile de la persoane fizice, dar şi despre necesitatea transparenţei şi necesitatea existenţei unui mecanism de verificare”.

Iată principalele declaraţii ale preşedintelui Klaus Iohannis:

Apreciez interesul pentru aceste consultări, dar şi participarea partidelor la consultări. Mă bucur să constat că intrăm în normalitate. În urma discuţiilor de azi am convingerea ca ne aflam pe drumul cel bun. Sunt cateva proiecte de la precedentele consultari care au progresat dar sunt si teme sensibile, precum votul pentru diaspora, care nu au facut mari progrese.

O prima concluzie, exista un acord pe trei mari chestiuni: alegerile locale, legislaţia privind alegerile parlamentare şi votul pentru diaspora. Pana la jumatate lunii mai sa fie adoptate si trimise spre promulgare legea alegerilor locale si a finantarii partidelor. In privinta celei din urma, repet, nu promulg legi care incalca principii constitutionale sau lacune juridice. Lucrul bine facut incepe cu legislatia bine facuta. Ştim foarte bine că în ultimii 25 de ani legislaţia prost facută a dus la stagnare şi ineficienţă.

Am vorbit despre corectarea prevederilor care dau impresia că partidele doresc să lase portiţe pentru finanţări, în special împrumuturile de la persoane fizice. Mă bucur să constat că partidele au fost de acord cu aceste modificări„, a declarat Klaus Iohannis la conferinţa de presă.

A doua zonă de acord se referă la legislaţia pentru alegerile parlamentare. Toate partidele s-au declarat de acord să finalizeze legislaţia în această sesiune.

Votul pentru diaspora – nu mi-am ascuns preocuparea faţă de întârzierea dezbaterii. Toate partidele au dat asigurări că există voinţă politică şi că o soluţie va fi adoptată în timp util. Voi urmări cu mare atenţie ce se întâmplă în continuare.

Am văzut că legea privind statutul deputaţilor şi senatorilor a fost pusă în acord cu Constituţia, lucru excepţional. Este un proces. Mai sunt paşi de făcut şi cred că este nevoie de voinţă politică. Am speranţa că lucrurile se vor mişca în continuare.Părerea mea: mai bine târziu decât niciodată.

În acelaşi timp am sesizat că acest prilej nu a fost folosit pentru transparentizarea procesului de dezbatere a cererilor Justiţiei de reţinere a parlamentarilor.

Am aflat că legea alegerilor locale a trecut azi cu bine în Senat, e un semn bun că dacă se doreşte, chestiunile se pot rezolva.

Îmi exprim speranţa că in această sesiune partidele vor duce la îndeplinire lucrurile la care s-au angajat în faţa cetăţenilor, nu în faţa mea”, mai precizat Klaus Iohannis.

Consultările de la Palatul Cotroceni au vizat stadiul legislației electorale, inclusiv cel al reglementărilor necesare asigurării dreptului de vot al românilor care trăiesc în afara granițelor, preum şi procedurile parlamentare de încuviințare a cererilor de urmărire penală, reținere, arestare sau percheziție a membrilor Parlamentului.

CITEŞTE ŞI CONSULTĂRI la Cotroceni. Iohannis a discutat cu partidele. REPLICA lui Ponta cu trimitere la Băsescu VIDEO

Discuţiile de la Palatul Cotroceni au început, luni, la ora 10.00. Primii care au intrat la consultări au fost cei de la PSD, urmaţi la ora 11.00, de reprezentanţii Partidul Naţional Liberal.

La ora 12.00 a fost programată Uniunea Naţională pentru Progresul României, la ora 15.00 -Partidul Conservator, la ora 16.00 – Uniunea Democrată Maghiară din România, iar la ora 17.00 – Grupul parlamentar al Minorităţilor Naţionale.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Ce mănâncă, de fapt, sportivii în cele șase sate olimpice în care sunt cazați. Preparatul gustos adorat și de români e la mare căutare: ”Cel mai bun pe care l-am mâncat vreodată”
Capital.ro
Călin Georgescu trage semnalul de alarmă. Avertismentul fostului candidat: Taxe mici sau deloc. România trebuie să producă
Playtech.ro
Ce cheltuieli nu pot fi cerute chiriașului, potrivit legii
Adevarul
Scandal sexual în Muntenegru. Doi oficiali de rang înalt și-au dat demisia după ce pe internet a apărut un clip în care apar în ipostaze intime
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce s-a întâmplat cu trupul bărbatului găsit mort în curtea spitalului d... Vezi mai mult
iamsport.ro
Noul antrenor din SuperLiga, distrus de conducătorul care l-a dat afară: ”Cum să te salvezi cu el, nu mai există altcineva?! Lasă-l, nene”
MediaFlux
Comisia Europeană anunță că TikTok încalcă Regulamentul privind serviciile digitale: Pentru modul în care creează dependență 
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil