Klaus Iohannis l-a primit marţi, la Cotroceni, pe preşedintele Israelului. Reuven Rivlin are programată şi o întâlnire cu premierul Cîţu

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, marţi, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Israelului Reuven Rivlin, cu ocazia vizitei de stat pe care acesta o efectuează în România. Ulterior, preşedintele Israelului va avea o întrevedere oficială şi cu premierul Florin Cîţu, la Palatul Victoria.
Filip Stan
08 iun. 2021, 11:43
Klaus Iohannis l-a primit marţi, la Cotroceni, pe preşedintele Israelului. Reuven Rivlin are programată şi o întâlnire cu premierul Cîţu

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, marţi, de la ora 12.00, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Israelului Reuven Rivlin, cu ocazia vizitei de stat pe care acesta o efectuează în România.

Conform agendei şefului statului, de la 12.10 Klaus Iohannis şi Reuven Rivlin vor face fotografia oficială, de la 12.15 vor avea convorbiri tête-à-tête, de la 12.35 vor fi convorbirile oficiale, iar de la 13.15 preşedintele Iohannis şi omologul său israelian vor susţine o declaraţie de presă.

Citeşte şi: Primele probleme cu vaccinul Pfizer, în Israel. Au fost constatate cazuri de inflamaţie cardiacă la tinerii imunizaţi

„Vizita preşedintelui Reuven Rivlin reflectă soliditatea relaţiei bilaterale, precum şi faptul că Statul Israel rămâne un partener cheie, cu valenţe strategice, al României în Orientul Mijlociu. Discuţiile cu preşedintele Statului Israel se vor concentra pe modalităţile de dezvoltare şi aprofundare a relaţiilor bilaterale în toate domeniile de interes comun, vizita având loc în contextul aniversării, la 11 iunie 2021, a 73 de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte între România şi Statul Israel. Cu prilejul convorbirilor oficiale, vor fi abordate, de asemenea, cooperarea economică şi cea în domeniul sănătăţii, inclusiv în ceea ce priveşte contracararea pandemiei de COVID-19, educaţia privind Holocaustul şi alte măsuri de combatere a antisemitismului în România, precum şi schimburile culturale şi interumane dintre cele două state. Preşedintele Israelului va fi însoţit de o delegaţie de 60 de oameni de afaceri israelieni şi lideri din domeniul economic”, arată comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Tot marţi, de la ora 18.35, preşedintele Israelului va fi primit la Palatul Victoria de către premierul Florin Cîţu.

Miercuri, preşedintele Israelului Reuven Rivlin va susţine un discurs în plenul reunit al Parlamentului României, la invitaţia preşedinţilor celor două Camere – Anca Dragu şi Ludovic Orban. Tot miercuri, acesta va inaugura «Forumul de Afaceri România – Israel», alături de premierul Florin Cîţu.

Joi, Reuven Rivlin, şeful Forţelor Aeriene Israeliene şi şeful Forţelor Aeriene Române vor participa la ceremonia de comemorare a soldaţilor care şi-au pierdut viaţa în accidentul de elicopter din 2010, în Munţii Bucegi, conform sursei citate. Oficialilor li se vor alătura 100 de membri ai familiilor celor şapte eroi.

Citeşte şi: Israelul anunţă că a scăpat de Covid. Benjamin Netanyahu: „Sunt mândru de voi toţi! Primii din lume care am făcut asta!”

DailyBusiness
Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere
Spynews
Ce a pățit Gabriela Cristea în urma tratamentului pentru slăbit pe care l-a urmat. Prezentatoarea TV a pus punctul pe „i”
Fanatik.ro
Universitatea Craiova a refuzat o ofertă de 2.000.000 de euro de la Dinamo Kiev! Suma pe care o vrea Mihai Rotarul pentru unul dintre titulari
Capital.ro
Adio, diesel? Se schimbă piața auto din România. Ce se întâmplă cu mașinile pe motorină. Declin fără precedent
Playtech.ro
Harta salariilor din România. Unde se câștigă cel mai bine în țară. Domeniile cu salarii de peste 13.000 de lei și cele cu cele mai mici venituri
Adevarul
Tot mai mulți români cer băncilor înapoi comisioanele și dobânzile. Cum îți poți recupera banii fără proces
wowbiz.ro
Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Prima reacție a lui Nicușor Dan, după ce un român a sfârșit în clădirea cuprinsă de foc, din centrul Bruxellesului
iamsport.ro
”Să nu te vadă Gică Hagi, că-l dă afară!”. Bătaie antologică la echipa națională: ”Mi-a dat un pumn tare, m-a leșinat!”
MediaFlux
Un nou venit la pensie pentru români, cum funcționează. Legea a fost deja adoptată
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?