Klaus Iohannis, la exerciţiul Saber Guardian: Întotdeauna este bine ca inamicul să fie surprins, în cazul nostru spectatorul

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, sâmbătă, la Ziua Distinşilor Vizitatori din cadrul exerciţiului multinaţional Saber Guardian 2017, arătându-se impresionat de desfăşurarea de forţe şi de calităţile comandanţilor NATO şi români. El a spus că astfel de exerciţii ajută ca inamicul să fie ”întotdeauna surprins”, în cazul de faţă fiind vorba despre spectatori.
Romania TV
15 iul. 2017, 08:56
Klaus Iohannis, la exerciţiul Saber Guardian: Întotdeauna este bine ca inamicul să fie surprins, în cazul nostru spectatorul

„Cred că o să mai vin şi altădată. E un exercţiu foarte interesant de fiecare dată şi trebuie să spun că sunt foarte bucuros că avem comandanţi, şi vorbesc aici şi comandanţi NATO, şi comandanţii noştri, care ştiu de fiecare dată să pregătească exerciţii cu noi elemente, cu noi surprize”, a spus preşedintele, potrivit news.ro.

El a afirmat că astfel de exerciţii sunt utile pentru ca inamicii să poată fi „surprinşi”.

„Întotdeauna este bine ca şi inamicul să fie surprins, în cazul nostru spectatorul”, a spus Iohannis, la Cincu.

La deschiderea exerciţiului de sâmbătă a participat şi ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu.

Militarii vor prezenta o demonstraţie dinamică a unui exerciţiu de tragere, care va include focuri de aviaţie şi artilerie, desfăşurate în sprijinul unităţilor blindate terestre care apără zona împotriva unei ameninţări, potrivit MApN.

Principalele structuri care participă la exerciţiul „Getica Saber” provin din Forţele Terestre ale Statelor Unite din Europa (USAREUR), respectiv Divizia 1 Cavalerie/Artilerie şi Brigada 3 Blindate din cadrul Diviziei 4 Infanterie şi din Forţele Terestre Române, respectiv Comandamentul Diviziei 2 Infanterie „Getica”, Brigada 8 LAROM „Alexandru Ioan Cuza” şi Brigada 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor”.

La finalul activităţii, va avea loc ceremonia de activare a comandamentului Brigăzii Multinaţionale Sud-Est (MN BDE-SE), care se află în coordonarea Comandamentului Multinaţional de Divizie (MND-SE HQ) şi reprezintă una dintre măsurile luate în urma Summit-ului NATO de la Varşovia pentru întărirea prezenţei aliate înaintate pe segmentul sudic al flancului estic al Alianţei.

Saber Guardian 17 este planificat de către Comandamentul Forţelor Armate ale SUA în Europa (USEUCOM) şi este condus de Forţele Terestre ale Statelor Unite în Europa (USAREUR).

DailyBusiness
Laureatul Nobel Joseph Stiglitz spune că inteligența artificială nu doar că îți poate lua locul de muncă, dar va face clasa „tech bro” și mai bogată
Spynews
Halucinant! Oana Ciocan nu știa că e despărțită de Jador! A aflat din presă. Declarații exclusive de la fosta cântărețului
Fanatik.ro
Porecla neștiută a lui Gică Mihali: „Mă tachina încontinuu!”
Capital.ro
Pensia pe card și prin Poștă în aprilie 2026. Ziua în care se plătesc pensiile. CNPP ar putea trimite banii mai devreme
Playtech.ro
Ce taxe trebuie să plătești dacă vinzi o mașină în 2026. Ce obligații fiscale apar după tranzacție
Adevarul
Israelul a distrus avionul privat al lui Khamenei. Informații contradictorii despre locația și starea noului lider suprem
wowbiz.ro
Vești bune pentru pensionari! Primesc tichete sociale în valoare de 200 de lei. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
”Dacă afla Valentin Ceaușescu, ne spărgea în două”. Loți Bölöni a făcut lumină după 40 de ani
MediaFlux
Mai mulți bani pentru 2,8 milioane de pensionari şi 300.000 de copii. Ministrul Muncii anunță ajutoarele cuprinse în buget
stirilekanald.ro
Se taie pensiile! Bolojan a făcut anunțul
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj