Klaus Iohannis, mesaj de pace de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni

Şeful statului mai arată: ”Într-o perioadă de mare încercare pentru lumea liberă şi democratică, de luptă pentru valorile în care credem, urez comunităţii maghiare ca această zi să fie una a bucuriei alături de cei dragi, un prilej de speranţă într-un viitor al păcii!”. 
Filip Stan
15 mart. 2022, 11:11
Klaus Iohannis, mesaj de pace de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, cu prilejul cu prilejul Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, că într-o perioadă de mare încercare pentru lumea liberă şi democratică, de luptă pentru valorile în care credem, urează comunităţii maghiare ca această zi să fie una a bucuriei alături de cei dragi, un prilej de speranţă într-un viitor al păcii. Şeful statului a ţinut să sublinieze ”contribuţia importantă pe care minoritatea maghiară o aduce societăţii noastre, rolul ei semnificativ în implementarea proiectelor care stau la baza dezvoltării ţării noastre”.

Klaus Iohannis cere sancţiuni care să menţină presiunea asupra Rusiei
”În această zi în care maghiarii de pretutindeni îşi reafirmă identitatea şi ataşamentul pentru locurile natale, urez sănătate, pace şi prosperitate cetăţenilor români de etnie maghiară din România. Folosesc acest prilej pentru a sublinia contribuţia importantă pe care minoritatea maghiară o aduce societăţii noastre, pentru a aprecia rolul ei semnificativ în implementarea proiectelor care stau la baza dezvoltării ţării noastre”, spune preşedintele în mesajul oficial.

Potrivit preşedintelui, ”prin hărnicie şi prin tradiţii pe care le menţin mereu vii, maghiarii au îmbogăţit cultura Europei şi patrimoniul umanităţii”.

Klaus Iohannis a discutat la telefon cu Volodimir Zelenski. „Vom avea grijă de toţi cetăţenii ucraineni care ajung în România”
”Şi dacă, în mod firesc, identităţile ne diferenţiază, valorile pe care le împărtăşim sunt punţile trainice care ne apropie. Ele ne unesc în jurul democraţiei, libertăţii şi demnităţii umane. Suntem păstrătorii unui tezaur de valori umaniste şi ne revine răspunderea să transmitem noilor generaţii exemplul şi practica, mereu dezvoltată şi cultivată, a bunei convieţuiri. Educarea tinerilor în spiritul respectului pentru celălalt, preţuirea diversităţii etnice şi confesionale, respingerea discursului incitator la ură, cultivarea dialogului intercultural, interetnic şi interconfesional sunt tot atâtea obiective în care comunitatea maghiară din România se regăseşte, împreună cu întreaga societate”, mai afirmă Klaus Iohannis.

Şeful statului mai arată: ”Într-o perioadă de mare încercare pentru lumea liberă şi democratică, de luptă pentru valorile în care credem, urez comunităţii maghiare ca această zi să fie una a bucuriei alături de cei dragi, un prilej de speranţă într-un viitor al păcii!”.

Ciucă, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni: Vă asigur, din nou, de respectul meu personal şi al Guvernului României faţă de identitatea şi valorile comunităţii maghiare

Premierul Nicolae Ciucă, îi asigură pe maghiari, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, de respectul său personal şi al Guvernului României faţă de identitatea şi valorile acestei comunităţi, subliniind că „anii de pandemie şi recentele provocări pe care le traversăm împreună ne aduc şi mai aproape, împărtăşind aceste momente grele, prin solidaritate între noi şi mai ales faţă de prietenii şi vecinii noştri ucraineni, care au ales să se refugieze la noi din calea războiului”.

Prezentăm integral mesajul prim-ministrului Ciucă: „Astăzi, cu prilejul Zilei Maghiarilor de Pretutindeni vă asigur, din nou, de respectul meu personal şi al Guvernului României faţă de identitatea şi valorile comunităţii maghiare.

Vă doresc, dumneavoastră, cetăţenilor români de etnie maghiară, să aveţi o sărbătoare binecuvântată, bucurându-ne să ne regăsim uniţi în diversitatea Uniunii Europene din care facem parte.

Anii de pandemie şi recentele provocări pe care le traversăm împreună ne aduc şi mai aproape, împărtăşind aceste momente grele, prin solidaritate între noi şi mai ales faţă de prietenii şi vecinii noştri ucraineni, care au ales să se refugieze la noi din calea războiului.

Spiritul toleranţei şi al armoniei, în care toate minorităţile beneficiază de drepturi constituţionale egale ne oferă azi ocazia de a ne manifesta generozitatea şi recunoştinţa.

La mulţi ani tuturor maghiarilor din România şi de pretutindeni!”.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Pariul lui Pancu la Rapid. Vrea să relanseze cariera unui fost internațional care fusese trecut pe „lista neagră”
Capital.ro
Decizie importantă pentru asociațiile de proprietari. Instanța a dat verdictul. Cine nu respectă prevederile legale este sancționat
Playtech.ro
Cât te costă acum să deții o casă în România. Lista completă a taxelor și impozitelor din 2026
Adevarul
Dezvăluiri în cazul Kreiner. Fiica afaceristului ucis susține în instanță că a fost sedată trei luni de iubita tatălui său
wowbiz.ro
Imagini greu de privit de la înmormântarea lui Alexandru Neacșu! Medicul rezident găsit mort la Spitalul Floreasca a fost condus pe ultimul drum: „O mare durere”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incredibil ce a descoperit o familie din Botoșani în pâinea cumpărată de la magazin. A depus imediat plângere la Protecția Consumatorului
iamsport.ro
Cine e membrul Generației de Aur care le citea versete din Biblie despre Armaghedon și adulter colegilor: ”Bă, dacă are ăsta dreptate?!”
MediaFlux
Cei care stau la bloc primesc bani pentru reparații și întreținere. Asociațiile de proprietari trebuie să facă cererea
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți