Klaus Iohannis: Nu am de gând să refuz dublarea alocaţiilor copiilor

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la Palatul Cotroceni, că nu are de gând să refuze dublarea alocaţiilor pentru copii. Şeful statului a precizat că proiectul de lege ale termen de promulgare 18 ianuarie şi că la acest moment se aşteaptă lămuriri din partea Guvernului Orban. 
Romania TV
09 ian. 2020, 15:48
Klaus Iohannis: Nu am de gând să refuz dublarea alocaţiilor copiilor

„Proiectul de lege are termen de promulgare 18 ianuarie. La momentul acesta nu intenţionez să refuz promulgarea. Proiectul se afla in analiza. Vorbim despre niste sume care nu sunt prinse in buget. La momentul acesta nu intentionez sa refuz promulgarea”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis. 

Camera Deputaţilor a adoptat, la finalul anului trecut, proiectul de lege iniţiat de PSD privind dublarea alocaţiilor pentru copii. S-au înregistrat 179 voturi ”pentru”, niciun vot ”împotrivă” şi 9 abţineri. Proiectul a ajuns pe masa preşedintelui Klaus Iohannis. Acesta poate să-l promulge, să îl retrimită la parlament sau să îl atace la CCR.

Liderul deputaților PNL, Florin Roman, susține că există bani pentru majorarea alocațiilor doar dacă sunt eliminate pensiile speciale. Roman a propus o sesiune extraordinară astfel încât parlamentarii să voteze cât mai repede eliminarea pensiilor speciale.

„Nu e vorba de o declaratie politica. În Parlament există un proiect de lege cu raport de adoptare votat la sfârşitul lunii decembrie în Comisia de Muncă, votat în unanimitate, proiectul de lege al PNL de eliminare a pensiilor speciale pentru parlamentari, magistraţi, grefieri, personal aeronautic civil etc. Singurul pas care mai trebuie făcut este ca acest proiect să fie introdus pe ordinea de zi pentru vot final. Mă gândesc că dacă PSD a votat în comisie, poate si in plen. Atunci am rezolva problema”, a declarat liderul deputaților PNL, Florin Roman.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
România NU poate domina Polonia, dar o poate învinge! Atuurile lui Gică Hagi într-o analiză premium marca Fanatik
Capital.ro
Curs valutar vineri, 13 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și gramul de aur la final de săptămână. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ei sunt cei doi soți români uciși de fostul ginere, în casa lor din Ohio. Sorin și Emilia și-au pierdut viața chiar de ziua fiicei lor
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Sfârșitul lumii, calculat pentru vineri, 13 noiembrie 2026. De ce e considerată zi cu ghinion
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România