Klaus Iohannis participă, joi şi vineri, la Consiliul European. Care este agenda preşedintelui

Președintele Klaus Iohannis va participa joi și vineri, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European, în cadrul căreia vor fi discutate, în principal, subiecte privind migrația, agenda digitală a Uniunii, securitatea și apărarea, relațiile dintre UE și Turcia, dosarul nord-coreean.
Filip Stan
19 oct. 2017, 05:36
Klaus Iohannis participă, joi şi vineri, la Consiliul European. Care este agenda preşedintelui

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, la Consiliul European va fi abordată și tema referitoare la viitorul UE, context în care va fi discutată Agenda Liderilor, document propus de președintele Consiliului, care detaliază calendarul și subiectele ce ar urma să fie discutate de liderii europeni până la finalul primului semestru al anului 2019.

De asemenea, va avea loc o sesiune în format UE27 dedicată discuțiilor referitoare la retragerea Marii Britanii din Uniune, în vederea evaluării progreselor înregistrate până în prezent în procesul de negociere.

Administrația Prezidențială precizează că șeful statului român va sublinia, referitor la migrație, importanța monitorizării fluxurilor migratorii pe ruta Mediteranei de Est, pentru o mai bună gestionare a acestora. Totodată, Iohannis va sublinia că implementarea Declarației UE — Turcia trebuie să rămână o prioritate pentru Uniune.

La discuțiile despre agenda digitală, șeful statului va susține necesitatea ca Piața Unică Digitală să devină deplin funcțională cât mai repede posibil. În plus, Iohannis va sublinia că securitatea cibernetică este un element determinant pentru buna funcționare a acestei piețe.

În ceea ce privește politica europeană de apărare, șeful statului îi va informa pe membrii Consiliului European cu privire la decizia țării noastre de a participa la procesul de cooperare permanentă structurată (PESCO) chiar de la lansarea acestui proces, preconizată pentru luna decembrie a acestui an.

Președintele Klaus Iohannis va evidenția importanța relației dintre Uniunea Europeană și Turcia, statul turc fiind un partener strategic al UE și un aliat NATO, cu rol relevant în zona Mării Negre.

Conform Administrației Prezidențiale, șeful statului se va referi și la evoluțiile din dosarul nord-coreean care generează îngrijorare, reprezentând o amenințare gravă la adresa securității globale. „Președintele Klaus Iohannis va sublinia că România susține eforturile comunității internaționale pentru soluționarea pe cale pașnică a crizei din Peninsula Coreeană și că obiectivul major este denuclearizarea completă, verificabilă și ireversibilă a peninsulei coreene”, arată sursa citată.

În contextul reuniunii Consiliului European, Klaus Iohannis va participa și la Summitul Partidului Popular European și va avea întâlniri cu președintele PPE, Joseph Daul, și secretarul general al PPE, Antonio Lopez-Isturiz.  

Programul preşedintelui Iohannis

Joi

11:00
Întâlnire cu Preşedintele Partidului Popular European, domnul Joseph Daul

11:40
Întâlnire cu Secretarul General al Partidului Popular European, domnul Antonio López-Istúriz

13:30
Participare la Summitul Partidului Popular European

15:45
Sosire la sediul Consiliului European

16:00
Participare la reuniunea Consiliului European cu Președintele Parlamentului European
16:30
Sesiune de lucru a Consiliului European

20:30
Dineu de lucru separat al Șefilor de Stat / Guvern

Vineri

 09:45
Sosire la sediul Consiliului European

10:00
Mic dejun de lucru al Consiliului European

11:30
Sesiune de lucru a Consiliului European – Articolul 50

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Soacra Mirelei Vaida, declarații savuroase despre nora ei! Cum se înțelege concurenta de la Asia Express cu mama soțului
Fanatik.ro
Dănuț Lupu, acuzații grave la adresa lui Ionuț Lupescu: „Îi aduc aminte de întâlnirile pe care le făcea cu Dragnea”
Capital.ro
Sorin Grindeanu, mesaj după desemnarea lui Luca Niculescu: PSD e extrem de dezamăgit de alegerea pe care a făcut-o Nicușor Dan aseară
Playtech.ro
Prognoza meteo până în noiembrie. Vin surprize de la vreme, unde va fi mai cald decât în mod normal
Adevarul
Bagajul de mână, inclus în prețul biletului. Noile reguli care schimbă călătoriile cu avionul în UE
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tragică în comunitatea medicală. S-a stins din viață doctorul Sorin Manu
iamsport.ro
Fostul finanțator din fotbalul românesc a măturat pe jos cu Hagi: ”Nu putem să nu-l bănuim că este un idiot!”
MediaFlux
Moment din viața lui Gigi Becali, filmat de paparazzi! Latifundiarul, discuții fostul său nepotul său preferat, Lucian Becali, la colț de stradă Foto și Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte