Klaus Iohannis s-a întâlnit cu premierul Danemarcei. Discuţiile au vizat teme de pe agenda Consiliului European

Președintele Klaus Iohannis a avut, joi, în marja reuniunii Consiliului European de la Bruxelles, o întrevedere bilaterală cu prim-ministrul Regatului Danemarcei, Lars Lokke Rasmussen, la solicitarea acestuia.
Filip Stan
22 iun. 2017, 18:36
Klaus Iohannis s-a întâlnit cu premierul Danemarcei. Discuţiile au vizat teme de pe agenda Consiliului European

Discuțiile au vizat în principal teme aflate pe agenda actualului Consiliu European, precum și aspecte ale relațiilor bilaterale dintre cele două state, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale. 

Potrivit sursei citate, cei doi lideri au subliniat necesitatea unei coordonări mai strânse între România și Regatul Danemarcei, cu scopul promovării mai eficiente a intereselor comune la nivel european.

„Președintele României a evidențiat contribuția activă a României la eforturile de revigorare a proiectului european, în baza unei abordări axate pe necesitatea prezervării unității, solidarității și coeziunii europene, a principiilor și valorilor fundamentale proiectului european. Totodată, președintele Klaus Iohannis a reiterat necesitatea promovării în continuare a obiectivelor comune, care să conducă la o Uniune Europeană cu un profil consolidat, capabilă să gestioneze cu succes crizele cu care se confruntă”, se arată în comunicat.

În ceea ce privește dimensiunea relațiilor externe, cei doi înalți oficiali au reliefat importanța unor relații transatlantice solide.

„Președintele României și premierul Regatului Danemarcei au avut un schimb de vederi referitor la perspectiva relațiilor cu Statele Unite ale Americii, ca urmare a întrevederilor pe care atât președintele Klaus Iohannis, cât și premierul Lars Lokke Rasmussen le-au avut recent cu președintele Donald Trump”, se spune în comunicat.

În planul relațiilor bilaterale, ambele părți au salutat stadiul cooperării dintre cele două state și au încurajat continuarea consolidării acesteia în toate domeniile. „A fost convenită, printre altele, intensificarea cooperării judiciare și polițienești, în baza principiilor Uniunii Europene privind libera circulație”, se mai arată în comunicat.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Fosta sportivă criticată dur pentru defilarea pe podium. Costumul de baie care nu i s-a potrivit deloc
Capital.ro
Proprietarii de case trebuie să respecte regula de 10 metri. Amenzile pot ajunge la mii de lei. Vecinii pot face reclamație în acest caz
Playtech.ro
Cât primești pe un gram de aur vechi în Istanbul. Unde ieși mai bine la bani, ce spun cei care au încercat în România şi în Turcia
Adevarul
Conflict de culise la Kremlin: Alina Kabaeva, amanta lui Putin, ar fi înlăturat-o pe „țarina” gimnasticii ruse
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Susține că unul dintre marile partide politice din România ar urma să se desființeze: ”Asta o să se întâmple!”
MediaFlux
O nouă facilitate de la ANAF pentru toți românii. Cum va funcționa noul sistem
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți