Klaus Iohannis: „Solicit autorităţilor să nu permită sub nici o formă abaterea de la reguli”. Ce spune de carantinarea Bucureştiului

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că alegerile parlamentare nu trebuie amânate pentru ca un partid să se simtă mai bine pregătit sau să aibă mai multe şanse peste câteva luni, calificând drept false opiniile conform cărora scrutinul ar putea fi amânat. El a susţinut că actuala majoritate PSD-istă a blocat legi necesare pentru combaterea pandemiei şi a adoptat legi populiste, afirmând că PSD rămâne acelaşi partid nereformat şi toxic. ”Totul pentru ai lor şi nimic pentru cetăţeni”, a afirmat preşedintele.
Romania TV
21 oct. 2020, 14:35
Klaus Iohannis:

„Solicit autorităților să fie mult mai vigilente să nu permită sub nici o formă abaterea de la reguli. Orice abatere trebuie aspru pedepsită”. 

Întrebat dacă se ia în calcul carantinarea Capitalei și a altor județe cu rată de infectare peste 3 la mie, Iohannis a spus: „Această propunere trebuie să vină în primul rând de la experți, încă nu am văzut o asemenea propunere. Eu nu îmi doresc să ajungem la carantinarea Bucureștiului. Unele autorități s-au bâlbâit, e puțin pus. E clar că autoritățile trebuie să își intre mai bine în rol, să fie mai bine organizate, să prevadă evenimentele. Lucrurile sunt duse la autoritatea locală pentru că acolo trebuie luate deciziile. Acest principiu al subsidiarității e valoros în democrațiile consolidate. La noi, unele autorități mai au mult de învățat”

Klaus Iohannis: „Alegerile parlamentare trebuie să aibă loc la termen! Actuala majoritate PSD-istă este una ilegitimă!” 

Președintele Klaus Iohannis le-a recomandat, miercuri, autorităților care gestionează lupta împotriva coronavirusului să organizeze conferințe de presă mai dese în care să informeze populația despre stadiul pandemiei.

Întrebat cum comenteaza faptul ca din partea oficialilor nu exista conferinte de presa in care sa anunte frecvent care sunt noile date legate de pandemie si ca ar putea Ludovic Orban sau Nelu Tataru sa faca acest lucru in loc de declaratii pe fuga, șeful statului a raspuns:

„Da, va dau dreptate. Dar cu siguranta vor invata pe parcurs si autoritatile care raspund de aceste chestiuni sa fie mai deschise fata de media. Politicianul se exprima prin media in ziua de azi. Da, pot sa recomand cu caldura autoritatilor sa se adreseze mai frecvent si mai deschis opiniei publice”.

Numărul de cazuri de infectare cu noul coronavirus este în creştere şi miercuri. Grupul de Comunicare Strategică a anunţat miercuri 4.848 de noi cazuri de infectare cu SARS-COV-2 – cel mai mare bilanţ zilnic de la declanşarea pandemiei – numărul total al îmbolnăvirilor ajungând astfel la 1191.102. În ultimele 24 de ore a fost prelucrate 37.025 de teste. De asemenea, s-au înregistrat şi 69 de decese, bilanţul fiind de 6.065. În prezent, 766 de persoane sunt internate la Terapie Intensivă. Bucureştiul, care a trecut duminică de pragul de 3 în ceea ce priveşte incidenţa cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile raportate la mia de locuitori, înregistrează o creştere a acestui indicator, la 3.25.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
MM Stoica, obligat de Gigi Becali să lucreze la FCSB cu antrenorul pe care-l ironiza acum o lună!
Capital.ro
Acești bani sunt reținuți din pensiile românilor în fiecare lună. Cine trebuie să plătească CASS în 2026
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România