Iohannis: După 2 ani şi jumătate de abuzuri, românii au şansa de a transmite ce cred despre PSD. Dragi români, vă aştept la referendum!

Președintele Klaus Iohannis a transmis joi, la ora 19.00, un mesaj public de la palatul Cotroceni. El i-a chemat pe români la vot pe 26 mai și a spus că el va vota cu DA la ambele întrebări de la referendum.
Romania TV
25 apr. 2019, 14:43
Iohannis: După 2 ani şi jumătate de abuzuri, românii au şansa de a transmite ce cred despre PSD. Dragi români, vă aştept la referendum!

UPDATE Klaus Iohannis îi cheamă pe români la referendum pe 26 mai, spunând că el va vota DA la ambele întrebări.

Președintele afirmă că referendumul va arăta ce cred românii despre PSD și guvernarea PSD, care, în opinia președintelui, nu guvernează pentru țară, ci dau legi pentru ei.

Mesajul președintelui, transcris de Administrația Prezidențială:

„Bună seara! Dragi români, avem referendum pe 26 mai. Am semnat astăzi decretul și am convocat acest referendum împreună cu alegerile europarlamentare. Vă aștept la vot, la referendum și la europarlamentare!

La referendum avem două întrebări.

Prima întrebare – sunteți de acord să se interzică amnistia și grațierea pentru corupți? DA! Eu sunt de acord și sper și în acordul vostru, fiindcă ne dorim o societate curată, o societate performantă în secolul XXI, o societate europeană pentru România.

A doua întrebare – sunteți de acord să se interzică ordonanțele de urgență în domeniul justiției? DA! Ne dorim o guvernare pentru români, o guvernare performantă, o guvernare europeană.

Avem alegeri pentru Europa, avem un referendum pentru Europa, dar avem mult mai mult. Acest referendum este mai important astăzi decât oricând.

După doi ani și jumătate de abuzuri și excese, românii au șansa de a da un răspuns clar actualei guvernări. Au șansa de a vota și de a transmite ce cred despre PSD și despre ofensiva pesedistă împotriva justiției.

Pesediștii au votat Codurile. Au votat Codurile penale fără să țină cont de nimeni! Își dau legi ca să poată fura mai departe în liniște!

Ei nu se mai tem de nimeni. Eu cred că trebuie să se teamă de votul românilor din 26 mai!

Unii vorbesc despre cum acest referendum este doar consultativ. Despre cum, cică, nu ar avea rezultate, pentru că Parlamentul poate să nu țină cont de el.

Nu sunt de acord! Un referendum trimite un semnal, și acest referendum va trimite un semnal foarte important.

Și acum avem o suprapunere de vot pentru partide cu un referendum. Deci, românii au posibilitatea să dea un semnal pe două direcții. Să voteze, să aleagă, partidele care, după părerea lor, sunt bune, și pot da un vot de blam partidelor pe care nu le consideră bune. Și, în același timp, să spună dacă sunt sau nu sunt mulțumiți cu ceea ce face PSD de doi ani jumătate încoace.

Și mie să nu îmi spuneți că acest vot nu contează! El este consultativ, dar contează!

Contează votul țării și se va ține cont de rezultatul acestui vot!

Dacă românii vor veni la vot și vor spune că nu sunt de acord cu PSD, atunci noi avem un mandat să acționăm. Imediat, a doua zi!

Referendumul, dragii mei, este începutul unui proces mai amplu, un proces care începe acum, cu alegerile europarlamentare, continuă la toamnă, cu alegerile prezidențiale, continuă la primăvară, cu alegerile locale, și, în final, la sfârșitul anului viitor, cu alegerile parlamentare.

Tot acest proces, tot acest vot, trebuie privit în ansamblul său.

Nu mă interesează detaliile tehnice. PSD, cu siguranță, va încerca, prin toate mijloacele, să boicoteze acest referendum. O să vă spună că nu contează, că sunt probleme tehnice.

Nu contează! Nu contează că se opune PSD! Contează ceea ce doriți voi, românii, care mergeți la vot!

Ați văzut ce legi fac pentru ei, ați văzut cum vor să se protejeze?

De data asta, există șansa unei schimbări reale! Semnalul, dragii mei, se va da pe 26 mai la referendum și la europarlamentare.

Am fost acuzat că politizez acest referendum. Nu, PSD politizează acest referendum, prin abuzurile pe care le face, prin asaltul continuu asupra justiției de când au ajuns la guvernare. Asta este, dragii mei, adevărata politizare și acest referendum este și despre PSD. Cine merge la vot poate să dea o lecție pesediștilor.

Pe mine, în final, mă interesează care este raportul dintre cei care sunt alături de PSD în acest atac asupra justiției, în această proastă guvernare, fără autostrăzi, fără spitale, fără școli modernizate, și care sunt de cealaltă parte.

Vreau să văd cine este împreună cu mine pentru o Românie europeană, vreau să văd cine este împreună cu mine pentru o guvernare europeană, cine este împreună cu mine pentru o justiție dreaptă și pentru o societate românească performantă. Asta îmi doresc și asta vreau să știu de la voi.

Nu contează boicotul pesediștilor, nu. Acum contează votul românilor. Și dacă românii înțelege și vor ieși la vot, vom schimba România!

Există căi democratice, există soluții pentru România. Știu care sunt aceste soluții, știu cum să le pun în practică, dar, în tot acest demers, dragii mei, am nevoie de votul românilor.

Voi fi acuzat că fac campanie, dar este normal. Este normal să fac campanie pentru România, nu pentru altceva! Eu de când sunt Președinte mă implic pentru România și asta vreau și pentru asta, da, voi face campanie! Și pentru referendum, și pentru prezidențiale, dar mai ales pentru o Românie europeană, o Românie justă, o Românie dreaptă, o Românie așa cum și-o doresc românii, nu așa cum și-o doresc pesediștii.

Au risipit banii pe pomeni electorale, au ignorat nevoile românilor. Au nevoie să le dați o lecție, iar această lecție se va da, în prima etapă, cu referendumul din 26 mai.

S-au adoptat, în acești doi ani și jumătate, nenumărate decizii greșite, nenumărate abordări greșite din partea PSD. Au luptat împotriva justiției, împotriva opoziției, împotriva multinaționalelor, împotriva Europei.

Eu, Președintele României, voi face campanie împotriva acestor abuzuri! Eu voi face campanie împotriva acestor decizii pentru că este datoria oricărui om cinstit, patriot, pro-european, bun român, preocupat de viitorul țării, să facă campanie pentru o Românie mai bună! Eu mă voi implica!

Dragi români, vă aștept la referendum!

Dragii mei, vă doresc sărbători fericite!”

______

Klaus Iohannis, mesaj:

Dragi români, avem referendum.

Avem două întrebări:

Prima întrebare: Sunteți de acord..? Da, eu sunt de acord

A doua întrebare: Sunteți de acord..? Da, ne dorim o guvernare pt români, o guvernare europeană.

Avem un referendum pt Europa.

După 2 ani și jumătate de abuzuri, românii au șansa de a transmite ce cred despre PSD.

PSD a votat codurile penale, fără să țină cont de nimeni.

Își dau legi ca să poată fura în liniște.

Nu se mai tem de nimeni.

Eu cred că trebuie să se teamă de votul românilor din 26 mai.

Unii vorbesc că referendumul ar fi doar consultativ.

Nu sunt de acord. Acest referendum va transmite un semnal.

Românii pot da un vot partidelor pe care le consideră bune și un vot de blam partidelor pe care nu le consideră bune.

Referendumul contează, contează votul țării și se va ține cont de rezultatul acestui vot.

Dacă românii vor veni la vot și vor spune că nu sunt de acord cu PSD, atunci avem un mandat.

Acesta este un prim pas, continuă cu alegerile prezidențiale, locale, generale.

Nu mă interesează mijloacele tehnice.

Nu contează că se opune PSD.

Contează ce doriți voi, românii care mergeți la vot.

Ați văzut ce legi dau pentru ei.

Pe mine mă interesează care este raportul dintre cei care sunt alături de PSD și cine sunt în partea cealaltă.

Vreau să văd cine este alături de mine pentru o Românie europeană, pentru o guvernare bună, o justiție dreaptă.

Eu știu ce trebuie să fac.

Am nevoie de votul românilor.

Voi fi acuzat că fac campanie.

E normal să fac campanie, pt România, nu pt altceva.

Pt asta voi face campanie.

Dragi români, vă aștept la referendum!

Vă doresc sărbători fericite!

_______

RomaniaTV.net va transmite live declarația președintelui.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul pentru organizarea referendumului naţional pe Justiţie, a anunţat purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Mădălina Dobrovolschi.

Români sunt chemați să răspundă la două întrebări:

1. Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?

2. Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?

Referendumul va avea loc pe 26 mai, în ziua alegerilor europarlamentare.

Citește și: Klaus Iohannis a semnat decretul pentru organizarea referendumului pe Justiţie în 26 mai. Care sunt întrebările de la referendum

DailyBusiness
Guvernul a pus gând rău concediilor bugetarilor. Cine ar urma să mai primească vouchere de vacanță
Spynews
Alina Sorescu, profund afectată de o declarație a fostului soț, Alexandru Ciucu. Cât de deranjată a fost cântăreața: „El pleca des”
Bzi.ro
Imagini tulburătoare! Ultima apariție publică a lui Mihai Leu! Cum arăta fostul pugilist
Fanatik.ro
Rezultate Evaluarea Națională 2025. La ce oră se afișează, de fapt, notele pe 3 iulie. Admitere liceu 2025 în urma notelor obținute
Capital.ro
Închisoare de până la 6 ani pentru Călin Georgescu. Lovitură pentru fostul candidat. Nu se aștepta la asta
Playtech.ro
Interzis în curte când este caniculă. Gesturile banale care îţi aduc amenzi de mii de lei chiar dacă este proprietatea ta
DailyBusiness
Dragoş Anastasiu, vicepremier: ”O să fie o ordonanţă Trenuleţ”. Guvernul pregătește majorarea TVA la 21%, iar cel la alimente la 11%. Pensiile peste 3.000 lei scad, cresc impozitele locale și prețul carburanților
Adevarul
„Legat de motocicletă și târât”. Kievul anchetează o posibilă execuție a unui prizonier de război
wowbiz.ro
Scene sfâșietoare au avut loc la spital, înainte ca Mihai Leu să moară: „Când am intrat la el în rezervă...”
Spynews
Ingredientul de 2 lei pe care trebuie să îl adaugi în cartofii la cuptor pentru a fi crocanți la exterior. Bucătarii profesioniști folosesc acest truc
Spynews
Cod galben de caniculă în România! 15 județe se topesc în orele următoare sub temperaturi extreme | HARTA
Evz.ro
Perspectivă sumbră pentru România. Cum arată primul pachet de tăieri
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gigi Becali şi-a făcut apariția cu mare stil la nunta fiicei lui Gică Hagi! Cum a arătat miliardarul de la FCSB
kanald.ro
Mihai, un tânăr de 19 ani din Călărași, a fost găsit mort într-un pârâu. Familia crede că a fost ucis
Cancan.ro
Ținuta BIZARĂ purtată de Maria Dragomiroiu la priveghiul lui Ion Cernea. Toți au făcut ochii cât cepele!
Playsport.ro
Dacă ai mașina fabricată înainte de 2019, ar putea avea defecțiuni grave. Ce trebuie să faci rapid, conform RAR
Capital.ro
Călin Georgescu cutremură România. Anunțul care pune țara pe jar: Foarte curând, va părăsi România
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a petrecut noaptea cu o blondă, înainte să anunțe despărțirea de soție. S-a aflat cine e misterioasa femeie
stirilekanald.ro
Andreea s-a sinucis la doar 13 ani. Unchiul ei a găsit-o cu ștreangul de gât într-o pădure lângă casă: "S-ar fi certat cu prietenul ei"
Încep concedierile în rândul bugetarilor! Lista instituțiilor care vor reduce drastic personalul în perioada următoare
MediaFlux
Ilie Bolojan, anunț privind pachetul de măsuri de reducere a deficitului! TVA crește la 21%, suprataxarea băncilor și a jocurilor de noroc, creșterea accizelor la tutun, alcool și combustibil: Suntem în fața unui pachet care propune o corectare a deficitului bugetar LIVE VIDEO
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Aparatul bugetar administrativ în România: instituţii, evoluţie şi recomandări