Klaus Iohannis va participa la reuniunea Consiliului European, la care va lua parte şi Joe Biden

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, principalele subiecte aflate pe agendă vizează coordonarea la nivel UE în contextul pandemiei de COVID-19, cu accent pe accelerarea producţiei, livrării şi distribuţiei de vaccinuri, pregătirea pentru ridicarea graduală a restricţiilor şi consolidarea răspunsului global al Uniunii Europene la pandemie.
George Russo
24 mart. 2021, 19:04
Klaus Iohannis va participa la reuniunea Consiliului European, la care va lua parte şi Joe Biden

Klaus Iohannis va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, în format de videoconferinţă. Vor fi discutate şi aspecte privind Piaţa Internă şi consolidarea sectorului digital. Liderii Uniunii Europene vor avea un schimb de opinii şi cu privire la situaţia din Mediterana de Est şi la relaţiile cu Turcia.

În cadrul reuniunii Consiliului European, preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, va avea o intervenţie în care se va referi la perspectiva relaţiei dintre Uniunea Europeană şi SUA.

În marja Consiliului European, va avea loc şi un Summit Euro, în format extins, în care se vor discuta aspecte privind rolul internaţional al monedei euro, cu accent pe importanţa politicilor economice solide pentru sporirea rezilienţei Zonei Euro, scrie Agerpres.

Klaus Iohannis: „Trebuie să luăm absolut toate măsurile pentru a creşte viteza de vaccinare”

Marţi, şeful statului a participat la o videoconferinţă cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi alţi lideri europeni, în pregătirea reuniunii Consiliului European.

Miercuri, preşedintele Iohannis a subliniat că vaccinarea anti-COVID trebuie accelerată.

„Pot să vă spun că o să fiu foarte ferm şi clar în Consiliu – trebuie să accelerăm vaccinarea (…) şi trebuie să luăm absolut toate măsurile care pot fi luate împreună cu producătorii de vaccinuri pentru a creşte viteza de vaccinare. Până acum, aceste solicitări pe care le-am avut şi eu şi alţii au dat rezultate, avem doze suplimentare. De exemplu, în aceste două săptămâni, ultimele două săptămâni din martie, primim multe doze suplimentare dintr-un vaccin care este foarte căutat şi cred că se poate face mai mult. În paralel, vom discuta despre certificatul care arată dacă o persoană a fost vaccinată, a avut boala sau a făcut un test şi aceste chestiuni vor fi probabil lămurite în cursul acestui Consiliu”, a precizat şeful statului.

Citeşte şi: Ludovic Orban spune că Vlad Voiculescu petrece prea mult timp pe reţelele sociale: „Ministrul Sănătăţii trebuie să fie foarte ocupat. Eu nu-mi permit să urmăresc comentarii şi aşa trebuie să fie orice om într-o funcţie publică”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT