Korodi: Constituţia şi reorganizarea administrativă să ţină cont de comunităţile tradiţionale etnice

Candidatul UDMR în Colegiul 1 pentru Camera Deputaţilor din judeţul Harghita, Korodi Attila, afirmă că "următorii patru ani vor defini statul român", iar "Constituţia României şi reorganizarea administrativă trebuie să ţină cont de tot ce înseamnă tradiţii, comunităţi tradiţionale etnice".
Romania TV
11 nov. 2012, 20:39
Korodi: Constituţia şi reorganizarea administrativă să ţină cont de comunităţile tradiţionale etnice

Lansarea candidaţilor UDMR din judeţul Harghita a fost deschisă, duminică seară, de primarul municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman, care a declarat că aceşti candidaţi trebuie susţinuţi în campania electorală şi votaţi, întrucât „ei vor lupta pentru noi, împreună cu noi şi în locul nostru”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Raduly a spus că reprezentarea comunităţii maghiare în Parlament nu este una uşoară, fiind „elementul luptei pentru existenţă a secuimii”.

„Prezenţa în Bucureşti, în Parlamentul României, nu este uşoară. Este un element al luptei pentru existenţă, care ne determină aici din 1920. Atunci au fost aduse învăţătoare şi educatoare românce în secuime şi acum sunt aduşi în număr frumos străini aici şi am putea enumera celelalte evenimente care, puţin cu altă nuanţă, s-au desfăşurat la fel în perioada interbelică, în comunism, chiar şi în regimul de după 1989. Noi toţi trebuie să luptăm şi să avem o perfomanţă maximă în Parlamentul României, iar pentru asta trebuie să ne susţinem candidaţii, pentru că ei vor lupta pentru noi, împreună cu noi şi în locul nostru”, a afirmat primarul Raduly, gazda evenimentului.

La rândul său, candidatul din Colegiul 1 la Camera Deputaţilor, Korodi Attila, a susţinut că prezenţa UDMR în Parlament în următoarea legislatură este vitală, întrucât „în următorii patru ani se va defini statul român pentru următorul deceniu, cel puţin”.

„Pentru că ultimii patru ani au fost axaţi pe elementele economice şi de dezvoltare, următorii patru ani vor defini statul român pentru următorul deceniu, cel puţin. Acesta este momentul în care comunitatea maghiară trebuie să fie acolo, să îşi exprime punctul de vedere foarte ferm, ce înseamnă România pentru maghiari, pentru secuime, pentru cetăţenii din Miercurea Ciuc. Maghiarii îşi doresc o ţară normală, care să se bazeze pe subsidiaritate şi pe decizii care sunt date cetăţenilor şi comunităţilor locale. Constituţia României şi reorganizarea administrativă a României trebuie să ţină cont de tot ce înseamnă tradiţii, comunităţi tradiţionale etnice şi de tot ce înseamnă România, cu toate elementele şi substraturile societăţii, pentru că, dacă din nou facem, din pix, de la Bucureşti, cu date făcute din birou, vom crea un haos care continuă de aproape 20 de ani”, a afirmat Korodi.

Candidatul în Colegiul senatorial 1, Tanczos Barna, a declarat, la rândul său, că în următorii patru ani va lucra pentru valorile secuimii şi pentru un viitor în Ţinutul Secuiesc pentru generaţiile care vor urma.

„Vom lucra ca să putem baza autonomia secuimii pe o economie puternică, să construim o regiune unde limba maghiară va fi limbă oficială, vom lucra ca să asigurăm protecţia familiilor secuieşti, vom lucra ca gospodarul secui să aibă condiţii ca în Austria. Credem că copiii care se nasc acum, uitându-se înapoi, vor vedea că au trăit ca secuimea să aibă autonomie, că nu e problemă dacă afişează drapelul secuiesc, dacă se vorbeşte limba maghiară la autorităţi şi vom putea ajunge aici prin luptă şi prin muncă”, a spus Tanczos Barna.

La lansarea candidaţilor UDMR din judeţul Harghita, care a avut loc, duminică seară, la Casa de Cultură Municipală din Miercurea Ciuc, au participat aproximativ 300 de persoane. La final, cei prezenţi au cântat imnul Ungariei şi imnul secuiesc.

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Mircea Geoană, amintiri tari cu Silvio Berlusconi! De ce nu mai ține cu Milan și ce rol are Cristi Chivu. Exclusiv
Capital.ro
Coșmar pentru șoferi. Carburanții ar putea ajunge la 12-13 lei/litru. Adrian Negrescu: Din păcate, spre asta ne îndreptăm
Playtech.ro
Cum să cureți un mini-cuptor electric pentru a funcționa eficient mai mult timp
Adevarul
Milioane de români s-au stabilit în străinătate. Banii trimiși acasă au depășit investițiile străine directe
wowbiz.ro
Fiul Marei Bănică, agresat la școală de un profesor! Jurnalista a cerut ordin de protecție, după ce Dima a fost lovit cu picioarele: „Sunt șocată”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
”FCSB va fi pulverizată”. Jurnalistul anunță Apocalipsa formației lui Gigi Becali
MediaFlux
Românii vor scoate mai mulți bani din buzunar pentru mâncare. Avertismentul experților: „Urmează luna patimilor financiare”
stirilekanald.ro
Rusia ar fi vrut să orchestreze o tentativă de asasinat asupra lui Viktor Orban pentru a-l ajuta să câștige alegerile
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj