Kover Laszlo: Nu trebuie să spun lucruri care să fie mereu pe placul lui Ponta

Preşedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, a declarat, marţi seară, la Târgu Mureş, că nu crede că a greşit cu ceva în declaraţiile la adresa Guvernului român în scandalul reînhumării poetului Nyiro Jozsef şi a precizat că nici nu se consideră obligat să spună lucruri care să fie pe placul premierului Victor Ponta.
Romania TV
05 iun. 2012, 19:24
Kover Laszlo: Nu trebuie să spun lucruri care să fie mereu pe placul lui Ponta

După ce premierul Victor Ponta a evocat posibilitatea ca preşedintele Parlamentului Ungariei, Kover Laszlo, să fie declarat persona non grata în România, demnitarul maghiar a afirmat că nu crede că a încălcat în vreun fel legislaţia României, pentru a se lua o asemenea măsură împotriva sa.

Statul român are dreptul de a expulza orice cetăţean al Uniunii Europene dacă consideră că acesta a încălcat legislaţia ţării, lucru pe care eu cred însă că nu l-am făcut. Consider că acea expresie vehiculată, de comportament iresponsabil, are mai mult o conotaţie politică şi eu doresc totuşi să mă comport în mod corespunzător. Dar trebuie să admitem că tot ceea ce fac şi spun nu poate să fie întotdeauna pe placul primului ministru Ponta. Aşa sunt regulile politicii şi, din considerentele diferenţelor de mentalitate şi valorice, nu trebuie să fim mereu de acord unii cu alţii„, a afirmat Kover Laszlo.

Întrebat dacă România şi Ungaria se află în pragul unui scandal diplomatic, Kover Laszlo a spus că în mod cert există o discuţie. „Puteţi califica cum doriţi, e cert că există o discuţie între Parlamentul Ungariei şi şeful Executivului de la Bucureşti”, a spus preşedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, potrivit Mediafax.

Kover a afirmat că Executivul unei ţări poate să-şi exprime o nemulţumire, dar el poate garanta că reînhumarea lui Nyiro Jozsef va respecta legea din România. „Pot să vă spun că reînhumarea nu se va face săptămâna aceasta. Executivul unei ţări poate să-şi exprime nemulţumirea, dar trebuie să se încadreze în lege. Reînhumarea va respecta legea„, a spus Kover.

Întrebat despre articolul din Der Spiegel în care puterea de la Budapesta este acuzată că vrea să reînvie horthysmul în Ungaria, Kover a spus că prin reînhumarea lui Nyiro Jozsef a dorit un gest de reverenţă faţă de arta literară a acestuia şi că nici nu a bănuit că vor apărea „dificultăţi”.

„Dacă eu vreau să ridic statuia lui Ludovic de Anjou, credeţi că vreau să reînviez feudalismul în ţară? Am răspuns exhaustiv la întrebările legate de Nyiro Jozsef. Trebuie să admitem că Nyiro a creat o operă literară de mare valoare pentru secuime. De aceea nu am avut nici cea mai mică bănuială că vom avea dificultăţi în această privinţă, deoarece mai multe şcoli poartă numele lui. Dacă noi facem un gest de reverenţă faţă de arta literară a lui Nyiro, nu înseamnă că vrem să preamărim gafele lui politice. Şi în literatura română există persoane ca Mircea Eliade, care a fost membru al Gărzii de Fier (…) Mie nu-mi place să comentez afirmaţii ziarelor ungureşti sau germane, deoarece organele de presă străine se află şi teritorial foarte departe de Ungaria şi informaţiile lor sunt denaturate. În prezent mă aflu ca invitat al PCM, nu pentru a vă răspunde la întrebările referitoare la reînhumarea lui Nyiro Jozsef”, a spus Kover.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că preşedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, poate fi declarat persona non grata şi că decizia ar putea fi luată de Ministerul de Externe.

Victor Ponta l-a avertizat pe demnitarul ungar să nu facă vreo declaraţie jignitoare la adresa României în timpul vizitei sale în Ţinutul Secuiesc.”Domnia sa nu este doar în vizită, ci face campanie pentru o forţă politică extremistă. Sper să se abţină de la a da declaraţii jignitoare la adresa României”, a spus Ponta.

El a dat de înţeles că, în cazul în care Kover nu va ţine cont de recomandarea sa, va da curs unei eventuale propuneri a Ministerului Afacerilor Externe privind declararea ca persona non grata a preşedintelui Parlamentului de la Budapesta. Întrebat explicit dacă acesta măsură ar putea fi declararea ca persona non grata, premierul a spus: „Ar putea”.

Preşedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, a venit, marţi, în România, în ciuda recomandării făcute de preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului României de a-şi amâna vizita.

La Târgu Mureş, Laszlo Kover a declarat că nu are de gând să-şi ceară scuze pentru afirmaţiile făcute la adresa Guvernului României şi că nu le regretă. El a arătat că vizita sa nu are legătură cu reînhumarea scriitorului Nyiro Jozsef şi s-a declarat convins că după alegeri „apele se vor linişti” între România şi Ungaria.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Alertă medicală în România! Trei copii sunt suspecți de malarie după ce au călătorit în Africa
Ofertă pentru fotbalistul convocat în premieră de Mircea Lucescu pentru Turcia – România: „Salariul, mai mult decât dublu!”
Capital.ro
Facturi mai mici la energie pentru clienții Hidroelectrica. Obligație până pe 26 martie. Doar așa pot avea un cost redus
Playtech.ro
Cum poţi recupera banii împrumutaţi cunoştinţelor chiar dacă nu ai făcut contract. Sfatul avocaţilor: ai 3 ani la dispoziţie pentru demersurile legale
Adevarul
Cum reușesc japonezii să aibă case lipsite de praf. Patru obiceiuri zilnice care îți ușurează curățenia locuinței
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Antrenorul Eugen Neagoe este îndoliat. Mama lui s-a stins din viață chiar înaintea unui meci important
iamsport.ro
”Îl cunosc pe Mario Iorgulescu de când era puști, e un om bolnav care nu a fost ajutat! Consumatorul nu are nevoie să fie abuzat, ci să fie înțeles”
MediaFlux
PAPARAZZI Sorin Brotnei, distracție pe timp de zi la terasă! Akcentul, pus pe voie bună și alcool în sticle mici FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj