Handbalista Ada Iliescu este suspectă de leucemie, la doar 26 de ani. „Nu ştiu cât o mai duc”

Problemele medicale de care suferă Ada Iliescu (26 de ani) par să nu aibă sfârşit. Astfel, după ce în vară s-a operat de hernie cervicală, Ada Iliescu a ajuns din nou pe mâna medicilor. Adei Iliescu i s-a făcut rău la locul de muncă şi a trebuit să ajungă la spital, acolo unde a primit o veste cutremurătoare.
Ionela Marcu
31 oct. 2018, 09:58
Handbalista Ada Iliescu este suspectă de leucemie, la doar 26 de ani.

„Într-o primă fază, mi s-a spus că este o anemie severă, dar la Spitalul Fundeni mi s-a transmis că sunt suspectă de leucemie. Sper să nu fie așa. Am repetat analizeze și aștept rezultatul. Când credeam că am mai trecut un hop, constat că am ajuns la limită. Nu știu cât mai duc. La ultima operație, s-a întâmplat ceva groznic. Am avut implantat un cateter, având artera blocată. Am simțit cum mi se răcește copul și mi-am zis: «Până aici mi-a fost»„, a spus Ada Iliescu pentru Libertatea.

Handbalista care a evoluat pe posturile de centru şi de extremă dreaptă la divizionara secundă Victoria Bucureşti are probleme şi în ceea ce priveşte auzul. Astfel, aceasta nu mai aude deloc cu urechea dreaptă, în timp ce cu stânga are probleme.

„Soluția ar fi un implant de trunchi cerebral, altfel nu are cum să-mi lege aparatul auditiv. În spitalele românești, dacă nu ai bani, poți muri liniștit acasă. Doctorul care m-a operat mi-a spus că sunt efecte secundare ale bolii: meningită, leucemie„, a mai spus Ada.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitură pentru cluburile din SuperLiga! CFR Cluj, Petrolul și UTA în pericol: „Modificăm legea insolvenței”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
Răsturnare în război! Se reiau negocierile de pace între Rusia și Ucraina săptămâna viitoare. Anunțul lui Steve Witkoff
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT