La Ploieşti, ca la Istanbul. Doar femeile şi copiii au voie în tribune

După incidentele de la meciul cu Steaua, Petrolul trebuia să dispute şase partide fără spectatori, însă la recurs le-a fost interzis doar bărbaţilor accesul pe stadionul Ilie Oană. Măsura este aplicabilă de la meciul de vineri, cu Tg. Mureş.
Romania TV
17 nov. 2011, 12:04
La Ploieşti, ca la Istanbul. Doar femeile şi copiii au voie în tribune

Decizie istorică luată astăzi de Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal. Membrii acestui for au judecat recursul clubului Petrolul, în cazul deciziei de a juca şase partide fără spectatori şi au dat o soluţie nemaintâlnită până acum în Liga I.

Dealtfel, în întreaga lume s-a consemnat o singură situaţie asemănătoare, în Turcia, la meciurile lui Fenerbahce Istanbul. Astfel, gruparea Petrolul Ploieşti va avea voie cu spectatori în tribune, însă doar dacă aceştia sunt femei sau copii.

Această soluţie inedită va fi pusă în practică vineri seara, de la ora 18.00, când pe stadionul Ilie Oană se va disputa partida Petrolul – FCM Târgu Mureş, din etapa a 14-a a Ligii Întâi.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT